Arsenal are nevoie de un „parcurs perfect” pentru titlu înaintea partidei cu Newcastle
Arsenal întâlnește Newcastle sâmbătă, de la ora 19:30, pe Emirates Stadium, într-un meci vital pentru titlul din Premier League. După eșecul cu Manchester City, trupa lui Mikel Arteta a pierdut fotoliul de lider și este obligată să se impună pentru a păstra șanse reale la trofeul de campioană pe final de sezon.
Londonezii sunt la egalitate cu Manchester City, ambele echipe având 70 de puncte după 33 de etape. Deși au același golaveraj, +37, „cetățenii” dețin avantajul rezultatelor directe, astfel că Arsenal are nevoie de un parcurs perfect pe final de sezon și de un eventual pas greșit al echipei lui Pep Guardiola.
Newcastle vine la Londra după o serie neagră de trei înfrângeri consecutive, care au coborât echipa până pe poziția a 14-a. „Coțofenele” au pierdut recent duelurile cu Crystal Palace, Bournemouth și Sunderland, îndepărtându-se considerabil de locurile europene pe care le vizau la startul acestui campionat.
- În istoria confruntărilor directe din Premier League, Arsenal s-a impus în 36 dintre cele 57 de meciuri jucate împotriva lui Newcastle.


