Incheiat

Zambia - Zimbabwe. Pontul lui Nica

Acțiune

Tipsterul Legalbet Nica nu crede că ambele echipe vor reuși să marcheze în acest meci din finala Cupei COSAFA și ne propune un pariu cu o cotă de 1,62.

Zambia și Zimbabwe se întâlnesc sâmbătă, 9 iunie, de la ora 16.00, în finala Cupei COSAFA, pe ”Peter Mokaba Stadium” din orașul Polokwane (Africa de Sud).


Până să ajungă în ultimul act al competiției, Zambia a trecut în sferturi de  Namibia, după loviturile de departajare, iar în timpul regulamentar a fost egal 0-0, apoi a eliminat în semifinale reprezentativa Madagascarului, pe care a învins-o cu scorul de 1-0. Observăm că în meciurile jucate de Zambia s-a marcat un singur gol, media fiind așadar de 0,5 goluri înscrise pe meci.


Zimbabwe a remizat cu Botswana în sferturile de finală, scor 1-1, dar s-a impus ulterior la loviturile de la 11 metri, apoi a eliminat reprezentativa statului Lesotho după 0-0 în timpul regulamentar și din nou a avut câștig de cauză la loviturile de departajare. Și despre reprezentativa statului Zimbabwe putem spune că marchează și primește în același timp puține goluri.


De altfel, Cupa COSAFA și toate competițiile în care evoluează reprezentative de pe continentul Africa sunt caracterizate de faptul că sunt sărace în goluri. 


La această ediție a Cupei COSAFA nu s-a înscris în niciun meci mai mult de 2 goluri. Nu cred că vor reuși ambele formații să marcheze în acest meci, iar cota pentru acest pariu mi se pare una atrăgătoare.


 


Ponturi
Ambele echipe înscriu - Nu
Cf
Cote
1.62
Ponturi pentru Fotbal
Va fi acest pariu castigator?
Ambele echipe înscriu - Nu
83%
19 voturi
Da
17%
4 voturi
Nu
Total voturi: 23

Bonusuri

Copy the token