Expertul Legalbet Cristian Mihală vă oferă predicția sa pentru partida West Ham - Rapid Viena, din etapa a doua a Europa League.
Primul meci de cupă europeană pentru London Stadium în ultimii 5 ani. "Ciocănarii" cu siguranță vor să își răsplătească suporterii cu un succes și sunt mari favoriți să câștige confruntarea cu austriecii.
West Ham: forma de moment, ultimele rezultate, statistici
În urmă cu mai mulți ani, Europa League nu era o miză pentru West Ham, dovadă în acest sens modul în care au fost tratate cele două confruntări cu Astra. Între timp, câștigătoarea EL are garantat locul în Champions League, astfel că aceasta pare a fi singura oportunitate pentru formații ca West Ham să ajungă la masa bogaților, în contextul în care City, Chelsea, Liverpool și United par a fi într-o ligă doar a lor, în Premier League.
Ca atare, competiția va fi tratată cât se poate de serios de elevii lui David Moyes, acesta reușind de altfel, în precedentele 3 cazuri când a condus formații în grupele Europa League, să treacă mereu mai departe, în primăvara europeană.
West Ham a început foarte bine sezonul, având o singură înfrângere după 7 etape, iar în EL s-a impus fără emoții, scor 2-0 la Zagreb, cu Dinamo. Chiar dacă în Anglia defensiva nu este una inexpugnabilă, venirea lui Zouma a adus un mare plus, iar asta s-a văzut inclusiv în confruntarea cu croații, care, deși au evoluat pe teren propriu, nu au reușit să tragă vreun șut pe spațiul porții adverse.
"Ciocănarii" sunt consistenți în toate compartimentele, cu fundași laterali capabili să vină cu centrări periculoase (Coufal și Cresswell), cu un Declan Rice imperial la închidere, și cu o linie de trei foarte mobilă (Bowen, Benrahma și Fornals) în spatele lui Antonio. Acesta din urmă e unul dintre cei mai în vână atacanți din Premier League, având 6 goluri marcate în cele 6 apariții din actuala stagiune, în toate competițiile.
Lotul londonezilor e unul fără probleme din punct de vedere medical, Fredericks fiind singurul absent. Totuși, el nu intră în mod normal în planurile lui David Moyes pentru primul "11".
- Absenți la gazde în West Ham - Rapid Viena: Fredericks.
Rapid Viena: forma de moment, ultimele rezultate, statistici
Rapid Viena este într-un moment delicat. După înfrângerea cu Genk, de pe teren propriu, din prima etapă a EL, au urmat două eșecuri în campionat, cu Salzburg și Sturm Graz. Salzburg e la alt nivel și nimeni probabil nu își imaginează că poate să ia puncte pe terenul formației care a devenit deja o prezență constantă în Champions League, dar 0-3-ul cu Sturm Graz, de pe teren propriu, din weekend, doare. Deja se vorbește despre schimbarea antrenorului, astfel că disputa de la Londra ar putea fi ultima pentru Dietmar Kuhbauer pe banca formației din capitala Austriei.
Rapid Viena va face tot ce îi stă în putință să scoată măcar un punct, în contextul în care în stagiunea trecută a început grupele Europa League cu două înfrângeri și, deși evoluțiile ulterioare au fost mult mai bune, nu a putut urca mai sus de locul 3, ratând primăvara europeană. De notat că anul acesta, totuși, un loc 3 nu va fi sinonim cu eliminarea, echipele care termină pe această poziție în EL urmând să evolueze în primăvara Conference League.
Premisele nu sunt totuși favorabile pentru ca austriecii să obțină un rezultat pozitiv pe terenul lui West Ham. Dincolo de criza evidentă de formă, istoricul participărilor în Europa ne arată că în ultimele 15 deplasări Rapid Viena a pierdut de 10 ori. Mai mult, în 3 din ultimele 5 înfrângeri pe teren străin în cupele europene, Rapid a încasat 3 sau mai multe goluri. În ultima vizită la Londra, în decembrie anul trecut, austriecii pierdeau cu 4-1 pe Emirates, cu Arsenal.
Oaspeții vor încerca să se apere organizat, speranțele ofensive urmând a fi legate aproape exclusiv de Taxiarchis Fountas, cel care a înscris 3 goluri în preliminarii, ajutându-și echipa să ajungă în grupe.
- Absenți la oaspeți în West Ham - Rapid Viena: Dibon, Schuster, Strebinger, Strunz.
West Ham - Rapid Viena: Cote la pariuri și pronostic
Diferența de valoare e enormă și, deși e posibil ca Moyes să odihnească anumiți titulari, în perspectiva duelului cu Brentford, din Premier League, "ciocănarilor" nu are cum să le scape victoria, în mod normal.
Săptămâna trecută, stafful tehnic al londonezilor a mizat pe fotbaliști precum Masuaku, Yarmolenko sau Lanzini, care prind rar un loc de titular în campionat, iar aceștia au evoluat entuziasmant cu United, eliminând-o din Carabao Cup. Ca atare, câteva modificări în formula de start nu vor fi neapărat un minus pentru West Ham, rezervele dorind să demonstreze că merită să fie în prim plan mai des.
În consecință, anticipăm o victorie confortabilă a gazdelor și propunem un succes la handicap (la două sau mai multe goluri diferență): cotă 1,68, la Unibet.
Predicție: Victorie West Ham H-1 (1,68 - Unibet).
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.