Vasile Ciobanu își prezintă pronosticul pentru meciul din NBA.
Criza lui Golden State se adâncește. Echipa a coborât deja pe locul 9 în Vest și riscă să iasă și din zona de play-in dacă nu reacționează rapid. Programul o ajută: urmează Washington, codașa ligii.
Washington Wizards
La Wizards nu mai are sens să judeci sezonul prin rezultate: obiectivul e clar, cât mai sus la draft. Totuși, în ultimele meciuri au arătat că pot ține aproape, inclusiv cu Orlando (131-136 după prelungiri) și cu Boston (100-111). Lotul e plin de jucători tineri care trag tare pentru minute și pentru contracte, iar asta se vede în energie.
Golden State Warriors
Warriors vin după cinci înfrângeri la rând, iar calendarul nu a fost unul imposibil. Au pierdut inclusiv cu Chicago (124-130 după prelungiri) și cu Utah (116-119), meciuri pe care, în mod normal, ar fi trebuit să le gestioneze. Nici revenirea lui Porzingis nu a schimbat radical lucrurile: a avut 14,5 puncte și 3,5 recuperări în medie, departe de un impact decisiv.
Washington Wizards - Golden State Warriors: Pronostic
Golden State e văzută favorită, dar vine într-un back-to-back, iar asta cântărește. Washington a avut o zi în plus de odihnă și, acasă, poate ține scorul aproape.

