Universitatea Craiova vs Farul Constanta: ponturi pariuri 20 mai 2022
Partida Universitatea Craiova – Farul se joacă astăzi, ora 20:30, pe stadionul Ion Oblemenco (Craiova).
Foarte interesantă situația acestui Universitatea Craiova – Farul. Teoretic, oltenii nu au nicio miză în acest joc, iar constănțenii se luptă pentru păstrarea poziției a 4-a, deci ar fi mai motivați, deoarece există o diferență de câteva sute de mii de euro de câștigat. Dar oare chiar așa stau lucrurile?
Mie mi se pare că nu și cred că oltenii sunt ăia care au nevoie mai mare de victorie în această partidă. Pentru Craiova și pentru Reghecampf urmează o săptămână decisivă, în care fie ratează total sezonul, fie repară cât de cât lucrurile, printr-o calificare europeană. Universitatea vine după trei înfrângeri consecutive iar moralul este la pământ atât în lot, cât și la nivelul conducerii clubului, care ia în calcul despărțirea de antrenor. Deși au pierdut cu FCSB, Sepsi și CFR, jocul Craiovei nu a fost catastrofal, însă calculele nu au fost făcute corect pentru cele trei jocuri, Reghecampf crezând că va putea duce primele două partide cu același unsprezece. Jocul de la Cluj era din start cel mai puțin important, iar după insuccesele cu FCSB și mai ales Sepsi, înfrângerea din Gruia a venit natural. Acum însă Craiova trebuie să pregătească barajul prin acest joc contra Farului. Una este să vină Botoșani pe ”Ion Oblemenco” iar tu să ai patru înfrângeri consecutive, sau trei înfrângeri și un egal și alta este să câștigi azi, să repari cât de cât relația cu fanii, iar stagiunea să o închizi cu o calificare în Conference League.
Farul a făcut un play-off modest în care nu a învins-o de cât pe inexistenta FC Argeș. E drept că lui Hagi i-a lipsit în jumătate din partide golgeterul Jefte, doar că asta reprezintă o scuză până la un anumit punct, iar primul care își dă seama de lipsurile echipei este chiar Gh.H. În situația constănțenilor, mai multe cluburi au procedat astfel cu jucătorii, pentru a-i motiva: dacă bateți și obțineți poziția superioară în clasament, o parte din banii încasați din drepturile tv, vă revin vouă. Este cam singura variantă de a-i face pe jucători să uite de vacanța care urmează și a se focusa pe acestă partidă. Va proceda astfel Farul? Va fi suficient?
Universitatea Craiova – Farul: cote și pronostic
Meciul tur a arătat îngrozitor pentru constănțeni. Ei au pierdut cu 3-0, dar puteau să încaseze mult mai multe goluri. Hagi este imprevizibil în privința alegerilor pe care le face referitoare la primul unsprezece. Pentru el este extrem de important să le dea minute tinerilor din două motive, ca să capete experiență în perspectiva sezonului viitor și pentru a le crește cota. De exemplu, în jocul de la Ovidiu contra Universității, a început cu Grameni, Radaslavescu și Sali. O va face din nou? E posibil. Craiova va fi fără căpitanul Bancu, în rest neexistând probleme majore. Cred în nevoia oltenilor de a fi în priză înaintea partidei cu Botoșani. Vor fi mai concentrați și mai îndârjiți iar asta ar putea face diferența. Iau Craiova la victorie pentru o cotă de 1.97 oferită de Public Win.
SuperLiga: Meciurile anterioare din turneu
Meciurile head-to-head: Universitatea Craiova — Farul Constanta
Clasamente
Academica Clinceni: -3 puncte (Decizia comisiilor federale)
Academica Clinceni: -2 puncte (Decizie a comisilor federale)
Academica Clinceni: -4 puncte (decizie a comisiilor federale pentru restante financiare)
Academica Clinceni: -10 puncte (Decizie a comisiilor federale)
Gaz Metan: -2 puncte (Decizia comisiei de disciplina)
Gaz Metan: -22 puncte (Decizie Comisii federale pentru neplata restantelor salariale)
Gaz Metan: -4 puncte (Decizie a comisiilor federale)
Gaz Metan: -12 puncte (decizie a comisiilor federale pentru restante financiare)
Gaz Metan: -18 puncte (decizie a comisiilor federale)
Bloguri
15
See all blogs
Despre meci
Etapa care trage cortina asupra acestui sezon 2021/2022, este deschisa de jocul dintre CSU Craiova si Farul, ce va avea loc pe stadionul Ion Oblemenco din Banie. Partida nu mai are miza pentru formatia gazda, care are asigurat locul 3 in ierarhie, in vreme ce oaspetii se afla pe locul 5 la startul acestei runde, la egalitate de puncte formatia clasata inaintea lor, FC Voluntari.
CSU Craiova
Formatia pregatita de Laurentiu Reghecampf a avut un final de sezon dezamagitor, in 2 partide pierzand atat sansele la locul 2 in clasament cat si sansa de a disputa finala Cupei Romaniei si de a-si trece in cont un nou trofeu. Aceste rezultate o vor trimite pe Craiova la disputarea unui joc de baraj pentru a-si asigura locul intr-o competitie europeana, urmand a o intalni pe FC Botosani, in eventualitatea in care Sepsi va reusi sa castige Cupa. Ratarea obiectivului european nu ar fi privita cu ochi buni de patronul Rotaru precum si de fanii oltenilor putand insemna sfarsitul mandatului pe banca oltenilor pentru antrenorul Reghecampf.
Farul
Constantenii inca mai au de indeplinit un obiectiv pentru acest final de campionat, managerul Gheorghe Hagi anuntand ca target clasarea pe locul 4, care sa le ofere un plus la capitolul palmares dar si un plus financiar pentru sezonul viitor din drepturile tv, ce se vor achita in ordinea clasarii. In ultimele 2 runde, dobrogenii au castigat 4 puncte, remizand 1-1 cu Voluntariul si castigand cu 1-0 jocul din etapa trecuta cu Argesul, unicul gol fiind marcat de fundasul Ionut Larie.
Informatii despre meci
Craiova a reusit sa castige 4 din ultimele 5 meciuri jucate pe teren propriu in acest sezon. Farul a pierdut 4 din ultimele 5 jocuri disputate in deplasare in Liga 1. Pariaza pe un succes al oltenilor in acest meci la o cota de
2.28
4 din ultimele 5 partide disputate de olteni in acest campionat, s-au terminat fara ca ambele echipe sa reuseasca sa inscrie. Asta s-a intamplat si in 4 din ultimele 5 jocuri disputate de constanteni in acest play-off. Cota ca la acest meci sa nu marcheze ambele formatii este
1.90
In 3 din ultimele 5 meciuri disputate de craioveni pe teren propriu in acest campionat, s-au marcat sub 2,5 goluri pe partida. In ultimele 5 partide jucate de Farul in deplasare in Liga I, s-au marcat sub 2,5 goluri pe meci. Pariaza ca in acest meci se vor sub 2,5 goluri la o cota de
1.70
4 din ultimele 5 partide disputate de craioveni in acest campionat, s-au terminat cu un numar impar de goluri marcate. Si in 3 din ultimele 5 meciuri jucate de Farul in Liga I, s-a marcat un numar impar de goluri. Pariaza pe un numar impar de goluri in acest meci la o cota de
2.00