In meciul dintre John-Patrick Smith - Lu Yen Hsun de la turneul Ilkley Challenger, Lu Yen Hsun va fi jucatorul mai puternic, este de parere pariorul profesionist Intelbet, Igor Pankov.
Tenis - ATP Challenger Ilkley, Marea Britanie
Desi Lu Yen Hsun a pierdut inceputul acestui sezon din cauza unei accidentari, el s-a bucurat de un joc bun pe iarba: a disputat finala la Manchester, a cucerit titlul la Surbiton iar acesta este al treilea sau turneu pe iarba britanica.
In primul meci de aici impotriva lui Marius Copil, asiaticul a avut ceva indoieli asupra victoriei, insa in final, in urma unui meci foarte disputat el a reusit sa avanseze in turul 2, castigand in trei seturi cu scorul de 7-6, 6-7, 6-4 si aratand astfel ca totul este in regula cu jocul si conditia sa fizica,
Acum el are in infruntat un adversar mai accesibil in turul 2, John-Patrick Smith a avut un sezon precedent bun, insa anul acesta forma sa este intr-un declin evident, jocul sau nu ne aminteste deloc de jucatorul de anul trecut.
De-a lungul acestui intreg sezon, Smith nu a mers mai departe de turul 2 in nicio competitie la care a participat, tranzitia pe iarba nu are niciun efect in jocul sau si nici din punct de vedere al rezultatelor, el a pierdut in meciul de start la Manchester cu Becker, apoi la Surbiton a rezistat un tur si a pierdut apoi cu Thompson, iar aici la Ilkley a castigat in primul tur in minimum de seturi cu Sarkissian.
Acum el insa intalneste un oponent care se afla intr-o forma excelenta, cauta sa isi imbunatateasca in mod constant serviciul si care are o statistica buna in castigarea tie-break-urilor. Nu cred ca in acest meci vom avea parte de o surpriza, ar trebui sa fim de acord cu liniile oferite de operatorii de pariuri si sa jucam pe victoria favoritului.