Expertul Legalbet, Karbacher, vă recomandă un meci din preliminariile EURO 2020, la o cotă de 1.53.
Meciul de fotbal Letonia - Polonia va avea loc joi, 10 octombrie 2019, în Grupa G din preliminariile Campionatului European 2020, pe stadionul "Daugavas" din Rīga, de la ora 21:45. Partida va fi arbitrată de Halis Özkahya din Turcia.
Vezi întreaga ofertă de pariuri
Letonia a marcat un gol în 6 meciuri şi are 0 puncte
Echipa naţională a Letoniei are un parcurs execrabil în Grupa G, unde a pierdut toate meciurile. În ultimele două partide, disputate luna trecută, echipa antrenată de slovenul Slaviša Stojanovič a pierdut în deplasare cu 6-0 în faţa Austriei şi 0-2 acasă cu Macedonia de Nord. În cele 6 meciuri disputate, cei "11 lupi" au fost mieluşei, înscriind o singură dată, cu Macedonia de Nord şi au primit nu mai puţin de 21 goluri. În preliminariile Campionatului European 2020 doar Estonia, Gibraltar, Insulele Feroe, Andorra şi San Marino mai au 0p. Următorul meci al balticilor va fi cu Israel, la Beersheba, pe 15 octombrie 2019.
- Echipa probabilă Letonia (4-4-2): Andris Vaņins - Mārcis Ošs, Antonijs Černomordijs, Vitālijs Maksimenko, Ritvars Rugins - Jānis Ikaunieks, Mārtiņš Ķigurs, Oļegs Laizāns, Vladimirs Kamešs - Vladislavs Gutkovskis, Roberts Uldriķis
- Selecţioner: Slaviša Stojanovič
- Accidentaţi: Vjačeslavs Isajevs, Aleksandrs Fertovs
- Suspendaţi: nu există
Clasament Grupa G: 1. Polonia 13p, 2. Slovenia 11p, 3. Austria 10p, 4. Israel 8p, 5. Macedonia de Nord 8p, 6. Letonia 0p
Polonia a câştigat un punct în ultimele 2 meciuri
Reprezentativa Poloniei a avut 4 victorii consecutive în Grupa G, însă luna trecută a pierdut cu 2-0 îm deplasare cu Slovenia, după care a terminat la egalitate, 0-0 acasă cu Austria. Echipa antrenată de Jerzy Brzęczek are totuşi cel mai valoros lot din grupă şi în mod normal se va clasa prima. "Biało-czerwoni" vor juca vineri în Letonia, cu cea mai slabă selecţionată din grupă, apoi pe teren propriu cu Macedonia de Nord, la Varşovia, pe 13 octombrie. Obiectivul "leşilor" este de a face 6p în aceste două partide, pentru a nu avea emoţii în ultimele două meciuri, în deplasare cu Israel şi acasă cu Slovenia.
- Echipa probabilă Polonia (4-4-2): Wojciech Szczęsny - Kedziora, Kamil Glik, Jan Bednarek, Bartosz Bereszyński - Piotr Zieliński, Krystian Bielik, Grzegorz Krychowiak, Kamil Grosicki - Krzysztof Piątek (Arkadiusz Milik), Robert Lewandowski
- Selecţioner: Jerzy Brzęczek
- Accidentaţi: Karol Linetty, Dawid Kownacki
- Suspendaţi: nu există
Letonia - Polonia: Rezultate directe (H2H)
Letonia şi Polonia s-au întâlnit de 8 ori, bilanțul fiind de 2 victorii ale balticilor, 0 rezultate de egalitate și 6 succese ale "leşilor".
Meciurile all-time dintre Letonia şi Polonia
5 iulie 1931: Letonia - Polonia 0-5 (amical)
25 septembrie 1938: Letonia - Polonia 2-1 (amical)
18 noiembrie 1992: Polonia - Letonia 1-0 (amical)
17 februarie 1997: Polonia - Letonia 3-2 (turneul din Cipru)
12 octombrie 2002: Polonia - Letonia 0-1 (preliminariile CE 2004)
6 septembrie 2003: Letonia - Polonia 0-2 (preliminariile CE 2004)
22 mai 2012: Polonia - Letonia 1-0 (amical)
24 martie 2019: Polonia - Letonia 2-0 (preliminariile CE 2020)
Letonia - Polonia: Cote la pariuri şi pronostic
Conform casei de pariuri Betano (click aici pentru recenzie), Letonia are cota 31.00 pentru un succes iar Polonia are cota 1.07 pentru o victorie. Egalul este cotat cu 11.50. Gazdele au doar înfrângeri în această campanie de calificare. 0p, 1 gol marcat şi 21 încasate. Oaspeţii au avut în ultimele două meciuri rezultate mai slabe, însă rămân în continuare favoriţi de a câştiga grupa. Polonezii se vor simţi ca acasă pe stadionul "Daugavas" din Rīga, pentru că vor veni susţinuţi de cel puţin 3.000 de suporteri. Prea multe nu sunt de spus despre acest meci, pentru că "leşii" îl vor domina şi câştiga fără probleme.