Joi dimineaţă, 11/01/2024, nu mai devreme de ora 02:30, Irina Maria Bara şi Eva Lys vor juca în faza calificărilor de simplu feminin a competiţiei WTA de Grand Slam de la Australian Open (Australia, hard outdoor). Una dintre casele de pariuri online licenţiate în România – 888sport – ne oferă următoarele cote la victorie pentru cele două jucătoare: 3.80 @ Irina Maria Bara vs. 1.25 @ Eva Lys!
IRINA MARIA BARA (#183 WTA)
Irina Maria Bara (douăzeci şi opt de ani) este prezentă pentru al şaptelea an consecutiv în faza calificărilor Grand Slam-ului de la Australian Open – turneu major în cadrul căruia a figurat o singură dată-n carieră şi pe tabloul principal (ea fiind totuşi o aşa-zisă “zguristă” la bază). În primul meci oficial din sezonul regulat, românca a produs surpriza în runda anterioară a calificărilor, eliminând-o în set decisiv pe bielorusa Yuliya Hatouka (6-2 5-7 6-3 / patru aşi expediaţi, cinci duble greşeli comise, şi-a cedat serviciul de patru ori, fructificând şapte din cele şaisprezece mingi de break procurate pe retur).
● VICTORII Bara vs. Lys: nu au jucat
EVA LYS (#141 WTA)
Eva Lys (douăzeci şi unu de ani) s-a născut la Kiev (Ucraina) şi s-a mutat pe când avea doar două primăveri în Hamburg (Germania), este jucătoare de mână dreaptă care execută backhand-ul cu ambele mâini, măsoară în jur de doar 1,65m şi la un moment dat a fost clasată a 112-a în lume la simplu (17/04/2023). Prezentă pentru abia a doua oară în cariera de profesionistă la Australian Open, nemţoaica cu origini ucrainene caută a doua calificare consecutivă pe tabloul principal (anul trecut s-a calificat fără a ceda vreun set şi-a repetat figura şi pe hardul outdoor al Grand Slam-ului de la US Open).
Mizez pe o partidă controlată şi câştigată-n cele din urmă în minim de seturi de nemţoaică, pentru că este jucătoarea care se simte mult mai bine atunci când evoluează pe suprafeţele rapide (hard outdoor/indoor) şi-a demonstrat pe parcursul sezonului precedent că poate fi combativă chiar şi la nivel WTA Series Tour (a ajuns până în penultimul act al turneului WTA de la Cluj-Napoca – hard indoor). Eva Lys a eliminat-o în prima rundă a calificărilor de la Australian Open (în minim de seturi) pe slovena Veronika Erjavec (6-2 6-3 / nici un as expediat, o singură dublă greşeală comisă, şi-a cedat serviciul de două ori, fructificând cinci din cele nouă mingi de break pe care şi le-a procurat pe parte de retur).
● Îţi mulţumim că ai citit acest articol! Rămâi alaturi de noi, deoarece avem zilnic şi mai multe ponturi din tenis şi propuneri de bilete interesante, doar de la casele de pariuri online licenţiate în România!
Eticheta “Sponsorizat” reprezinta faptul ca pozitia caselor de pariuri in respectiva lista este determinata in baza comerciala.
Rating-urile de pe site-ul Legalbet sunt intocmite intr-un mod cat se poate de onest si obiectiv, fapt pentru care folosim eticheta “Pozitii neplatite”.