Expertul Legalbet Silviu Tudor Samuila va propune un pariu din grupa E a Cupei Mondiale.
Partida Germania – Japonia se joacă astăzi, ora 15:00, pe stadionul Khalifa International (Doha).
Europa merge ceas până acum la Cupa Mondială. Nicio reprezentantă a continentului nostru nu a pierdut până în prezent, iar favoritele, gen Franța și Anglia, au spulberat adversarele mai modeste. Doar egalul Danemarcei contra Tunisiei poate fi considerat o dezamăgire, restul rezultatelor fiind fie logice, vezi egalul Poloniei cu Mexic, fie chiar surprinzător de bune, ca remiza Țării Galilor contra SUA.
Astăzi intră în joc, printre altele, Germania. Este o națională mare care vine după două turnee finale dezamăgitoare. Mondialul trecut a fost dezastruos, nemții fiind eliminați din grupe, iar Euro a ne-a oferit o echipă germană la fel de nesigură, condusă de un selecționer care își epuizase resursele, Jogi Low. Schimbarea lui cu Hansi Flick nu a transformat radical Mannschaft-ul, care a terminat doar pe poziția a treia grupa de Nations League cu Italia, Ungaria și Anglia. Mondialul acesta reprezintă pentru mulți jucători oportunitatea de a se reabilita în ochii fanilor germani.
Flick a adus în Qatar un lot formidabil de la mijloc în sus, dar cu mari semne de întrebare în zona apărării unde, cu excepția lui Rudiger, nu are niciun jucător strălucitor. De exemplu astăzi, defensiva nemților ar putea fi alcătuită din Kehrer, Sule, Rudiger și Raum, în niciun caz o formulă care să impuă respect unor adversari gen Franța, Anglia sau Brazilia. De acolo în sus, însă, nemții sunt extrem de puternici, mizând pe cuplul de mijlocași centrali al lui Bayern, Kimmich-Goretzka, apoi pe Gnabry, Gundogan și noua perlă, Jamal Musiala, iar vârf fals ar putea fi folosit Havertz.
Adversara va fi Japonia, națională tenace, cu peste zece jucători în top cinci campionate europene și cu rezultate decente în ultima perioadă. Cu excepția înfrângerii contra Canadei din ultimul amical premergător CM, Japonia a remizat 0-0 cu Ecuador, a învins SUA și Coreea de Sud cu 2-0 și respectiv 3-0 și speră să reușească ceea ce le-a ieșit sud-coreenilor acum patru ani, să uluiască Germania.
Germania – Japonia: cote și pronostic
Hansi Flick este cel mai bine plătit selecționer de la turneul final, având un salariu anual de 6.4 milioane de euro. Federația a trebuit să ducă muncă serioasă de convingere pentru a-l determina să o lase pe Bayern, totul în speranța ca acest superantrenor să folosească turneul acesta pentru a pregăti, de fapt, Euro 2024, pe care Germania îl va găzdui și pe care vrea să îl câștige. Cred că nemții vor arăta bine încă de acum. Blocul lui Bayern este omogen, fotbaliști gen Goretzka și mai ales Musiala sunt în mare formă, Gnabry oferă viteză, Gundogan și Kimmich stabilitate. Cred că Germania se va impune fără mari emoții astăzi și vă sugerez o cotă de 2.12 pe care Conticazino o oferă pentru un succes la cel puțin două goluri diferență al Panzerelor.