Fulham - Manchester City (marţi, ora 21:30, pe Craven Cottage) este unul dintre cele mai interesante meciuri din etapa a 14-a din Premier League, cel mai bun campionat din lume.
Fulham - forma de moment, statistici și ultimele rezultate
Formaţia lui Marco Silva a avut un start încurajator de campionat, dar problemele au început să apară odată cu finalul lui septembrie, când înfrângerile cu Villa şi Bournemouth au însemnat şi câte 3 goluri încasate/meci. Londonezii au acuzat şocul şi s-au scufundat în clasament, bifând 4 eșecuri la rând, iar unii au început să vorbească de Fulham ca despre o posibilă candidată la evitarea retrogradării.
Trupa din capitala Angliei a arătat însă reacţie şi, în ultimele 5 partide în toate competițiile s-au impus de 4 ori. În weekendul trecut, au câştigat derbyul cu Tottenham, în deplasare, 2-1, astfel că acum Iwobi&Co au urcat pe 15, la 6 puncte distanţă de zona "fierbinte" a clasamentului.
De la revenirea în Premier League în 2022, Fulham s-a stabilizat ca o echipă de mijlocul clasamentului (locurile 10, 13 și 11 în ultimele trei sezoane). Cu un lot mult mai puțin valoros decât al adversarilor de marţi, obiectivul rămâne evitarea retrogradării. Totuşi, destui specialişti o văd pe Fulham o posibilă formaţie de mijlocul clasamentului, după rezultatele din ultima lună, relaţiile de joc sudate şi disciplina tactică putând să îi ţină pe alb-negri în "zona neutră" a ierarhiei.
Gazdele de marţi sunt extrem de înclinaţi spre faza defensivă, dar, în ciuda acestui lucru, nu au reuşit să păstreze poarta intactă în 16 din ultimele 19 partide din Premier League. Totuși, Fulham nu ia multe goluri/meci, dovadă că defensiva i-a fost depăşită de doar 17 ori, ceea ce se traduce în a doua cea mai bună apărare dintre formațiile aflate în jumătatea inferioară a Premier League.
- Echipa probabilă: Leno - Tete, Andersen, Bassey, Sessegnon - Iwobi, Berge - Wilson, King, Chukwueze - Jimenez
Manchester City - forma de moment, statistici și ultimele rezultate
City a traversat o perioadă excelentă, necunoscând gustul amar al înfrângerii timp de 9 partide în toate competițiile (7 victorii), dar acesta s-a sfârşit acum 4 etape, când "cetăţenii" au fost învinşi de Villa, la Birmingham, scor 1-0. Din nefericire pentru fanii "cetățenilor", echipa pare să continue pe acelaşi trend descendent şi după pauza internaţională: formaţia lui Pep a cedat cu 2-1 la Newcastle (eșec care a coborât-o pe 3 în Premier League, la 7 puncte de Arsenal), pentru ca la mijlocul săptămânii trecute să fie învinsă pe teren propriu, de Leverkusen, scor 2-0 pentru nemţi.
Duelul contra "coţofenelor" a însemnat şi prima victorie a lui Eddie Howe în faţa lui Guardiola, iar Pep a demonstrat încă o dată că e un tehnician care deseori ia decizii controversate. A schimbat în UCL nu mai puţin de 10 dintre jucătorii care au fost titulari cu Newcastle, echipa arătând, în multe momente, îngrozitor. Poate că toţi fotbaliştii de pe Etihad au valoare foarte ridicată, dar să mizezi pe atât de multe nume noi de la un meci la altul era greu să se transforme într-un rezultat favorabil, mai ales într-o competiţie precum Champions League.
"Îmi asum întreaga responsabilitate pentru rezultat, dar îmi place ca toţi jucătorii să participe la meciurile importante. A fost prea mult (n.r. să facă atât de multe schimbări). A fost pentru prima oară în cariera mea când fac așa ceva şi nu a fost un experiment reuşit", şi-a recunoscut tehnicianul catalan vina, după eșecul contra nemților.
În weekend, City a suferit din nou, într-o partidă care părea la îndemână şi în care a condus cu 2-0 încă din prima repriză (cu Leeds). Nou-promovata a revenit incredibil după pauză şi a egalat, doar golul din prelungiri al lui Foden (autor al unei duble) scăpându-i pe "cetăţeni" de un rezultat ruşinos.
În cele din urmă, etapa a fost perfectă pentru City la nivel de rezultate (Chelsea şi Arsenal, ocupantele locurilor 3 şi 1 au făcut egal în meciul direct), astfel că formaţia lui Guardiola a strâns diferenţa faţă de lider la doar 5 puncte.
Marele atu al lui City e reprezentat de forma golgheterului Erling Haaland, care are contra lui Fulham şansa să devină jucătorul care ajunge cel mai repede la 100 de goluri în Premier League. Norvegianul e acum la cota 99 în 110 partide şi, în mod normal, va distruge recordul lui Alan Shearer (100 de goluri în primele 124 de meciuri în campionatul englez). Vikingul are deja 19 goluri în 15 meciuri pentru "cetăţeni" în acest sezon, forma fabuloasă fiind păstrată şi la naţională: el a adunat 35 de reușite în această stagiune, în toate competițiile (inclusiv Mondialul Cluburilor), doar Messi și Ronaldo reușind în carieră mai multe goluri în acest punct al sezonului.
Graţie "vikingului", City are cel mai bun atac din Premier League (27 de goluri), iar ceilalți fotbalişti din ofensiva lui Pep par şi ei pe o traiectorie ascendentă. Cherki a arătat o poftă de joc fantastică după accidentare, reușind un meci mare cu Bournemouth, în timp ce Foden a bifat o dublă în UCL, cu Dortmund şi o dublă cu Leeds. Doku a impresionat cu Liverpool și la naționala Belgiei, astfel că, în acest moment, nu ar trebui să mai existe o "Haaland-dependenţă", cum s-a întâmplat în ultimele două luni.
- Echipa probabilă: Donnarumma - Nunes, Dias, Gvardiol, O’Reilly - Bernardo, Gonzalez - Cherki, Foden, Doku - Haaland
Fulham - Manchester City, ponturi pariuri etapa a 14-a din Premier League
City s-a transformat în istoria recentă într-o adevărată "bestia nera" pentru Fulham, "cetăţenii" înregistrând 18 victorii la rând contra londonezilor. Ultima oară când alb-negrii au smuls un punct în duelul direct a fost tocmai în 2011, un 2-2 pe teren propriu, în faţa unei formaţii antrenate de Mancini şi care îi avea în componenţă pe Dzeko, Barry, Clichy, Micah Richards sau Lescott.
E limpede că Fulham are un real complex în duelurile cu formaţia lui Guardiola, iar acest amănunt se va traduce într-o nouă înfrângere, cred specialiştii Legalbet. Haaland&Co vor fructifica la maximum moralul dat de victoria in-extremis cu Leeds şi vor încerca să pună tot mai multă presiune pe liderul Arsenal.
- Predicţie: Victorie City (cotă
1.67
).
Pe site-ul nostru vei găsi zilnic ponturi de la cele mai importante meciuri, dar și informații proaspete, în centrul de pariere, care să te ajute să faci cele mai bune alegere la pariuri.
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.


