Expertul Legalbet Silviu Tudor Samuilă vă propune un pariu din Superliga.
Partida FCSB – Dinamo se joacă astăzi, ora 21:30, pe stadionul Arcul de Triumf (București)
A fost greu, dar până la urmă am ajuns și la momentul derby-ului fotbalului românesc. După un an de surghiun în Liga 2, Dinamo revine acolo unde îi este locul însă nu se poate bucura pe deplin de meciul cu FCSB din două motive: se joacă pe un stadion minuscul și partida vine prea devreme în sezon.
Dinamo a arătat bine contra Universității în prima etapă și totuși a pierdut cu 0-2. Evident că dacă Bani nu ar fi ratat acel penalty din final de meci, poate altfel stăteau lucrurile, însă realitatea este că Ovidiu Burcă nu are la dispoziție un lot pentru jocuri împotriva unor formații de nivelul Craiovei sau a FCSB-ului. Jucătorii transferați au venit târziu, există diferențe între pregătirea fizică a lor, încă nu știm care le este cu adevărat valoarea, iar consecința este simplă: antrenorul lui Dinamo se bazează pe nucleul din sezonul precedent. Ori e greu de crezut că o formație care s-a chinuit să prindă promovarea ar putea produce miracole cu un unsprezece asemănător în Superligă.
FCSB a început în forță campionatul, câștigând cu 3-1 pe terenul lui U Craiova 1948. Prima repriză a fost o joacă de-a șoarecele și pisica a bucureștenilor cu oltenii. A fost 2-0, putea să fie 3-0 iar senzația de superioritate a vicecampioanei a fost evidentă. Deși i-a pierdut pe Tamm și Cristea din centrul apărării, FCSB nu a fost suficient testată la Tg.Jiu pentru a ne da seama de eventualele probleme ale cuplului Dawa-Haruț. În schimb jucătorii aduși în mercato, Djokovic și Băluță, au arătat foarte bine, oferind experiență și consistență la mijloc și în atac. Deși au ieșit accidentați, Olaru și Coman au fost recuperați și vor putea începe titulari în această seară.
Intesant de văzut cine va sări din schemă odată cu revenirea în echipă a lui Compagno, asta dacă italianul va prinde echipa. Gigi Becali are două variante pentru primul unsprezece, ori îl va trece pe Băluță în dreapta (acolo unde lipsește în continuare suspendatul Tavi Popescu) iar Miculescu va lua loc pe bancă, ori va păstra formula din partida cu U Craiova.
FCSB – DINAMO: cote și pronostic
Singurul avantaj al lui Dinamo este că partida se va disputa pe un stadion mult mai familiar jucătorilor ei. Arcul de Triumf a fost gazda câinilor în ultima parte a stagiunii trecute de Liga 2, în timp ce FCSB va evolua pentru prima oară pe această arenă. În rest, FCSB are valoare individuală, experiență și poate chiar o doză de răutate în plus după ce i-a fost refuzat accesul în Ghencea pentru aceste derby. Merg pe o victorie a vicecampioanei la cel puțin două goluri diferență, pariu răsplătit cu o cotă de 2.05 de către Mr. Bit.