Incheiat

Dinamo Tbilisi - Dac Streda. Pontul lui Nica

Acțiune

Tipsterul Nica a analizat acest meci din preliminariile Europa League și ne propune un pariu cu o cotă de 1,91.

Dinamo Tbilisi și Dac Streda se întâlnesc joi, 19 iulie, de la ora 22.00, în manșa a doua a primului tur preliminar al Ligii Europa. În prima manșă, scorul a fost egal, 1-1. 


Se vor afla față în față două formații cam de aceeași valoare. Georgienii mizează mult pe jucători autohtoni, tineri și entuziaști. Propriul stadion, cu o capacitate de 54.500 de locuri, uneori plin la meciurile mari, constituie un impediment pentru echipele adverse.


Dinamo mai are și avantajul că se află în plin campionat, spre deosebire de adversara sa, care încă se află în stadiul în care dispută numai meciuri amicale. 


În competiția internă, Dinamo Tbilisi ocupă locul al doilea . În 4 din ultimele 5 meciuri în toate competițiile, gruparea georgiană a marcat dar a și primit gol.


Slovacii de la Dac Streda au jucat înaintea meciului tur cu Dinamo Tbilisi 4 meciuri amicale și nu au pierdut niciunul: 2-1 cu Linz, 1-1 cu Videoton, 1-0 cu Ferencvaros și 0-0 cu Zlin.  Dac Streda dovedește astfel că este greu de învins, chiar de adversari mai valoroși decât georgienii.


Dacă facem o analiză a meciului tur, observăm că au existat foarte multe ocazii de gol, iar Dac Streda a avut 7 șuturi pe poartă, în timp ce Dinamo Tbilisi 4. Totodată numărul faulturilor comise a fost unul relativ mic. 


Slovacii de la Dac Streda vor merge la Tbilisi evident cu gândul să marcheze, pentru că un 0-0 nu-i va ajuta deloc. Pe de altă parte, gazdele, împinse de la spate de public, vor fi obligate să atace. Cred că va rezulta un meci spectaculos în care ambele formații vor înscrie, iar cota pentru acest pariu este una generoasă.


Ponturi
Ambele echipe înscriu - Da
Cf
Cote
1.91
Ponturi pentru Fotbal
Va fi acest pariu castigator?
Ambele echipe înscriu - Da
53%
8 voturi
Da
47%
7 voturi
Nu
Total voturi: 15

Bonusuri

Copy the token