Expertul Legalbet, Karbacher, vă recomandă un meci din Liga 1 (play-off), la o cotă de 1.60 |
Liga 1 Betano - play-off |
Etapa | 10 |
Data | 20 mai 2018 |
Ora | 20:45 |
Oraş | Iași |
Stadion | "Emil Alexandrescu" |
TV | Telekom Sport, Digi Sport & Look |
CSM Politehnica Iași
CSM Politehnica Iași a rezistat neaşteptat de bine în meciul disputat la Ovidiu cu FC Viitorul, din etapa a 9-a a play-off-ului Ligii 1 Betano. Ieşenii, care au avut o mulţime de jucători indisponibili, au jucat şi în inferioritate numerică din minutul 9, după ce mijlocaşul defensiv Mădălin Mihăescu a primit cartonaş roşu pentru un fault asupra lui Ianis Hagi. Ei au rezistat 84 de minute fără a primi gol, care a fost marcat de Ianis Hagi, cu un şut din afara careului. În acest sezon, CSM Poli Iași a pierdut toate meciurile cu FC Viitorul (2-5, 0-1, 0-2 şi 0-1).
După 9 de etape disputate în play-off, echipa antrenată de Flavius Stoican se află pe locul 6 în clasament, având 24 puncte. "Alb-albaștrii" vor termina pe ultimul loc în play-off, unde au avut un bilanț foarte slab, fiind învinși de 7 ori în 9 etape. Ei vor rămâne în istoria acestui sezon cu acel rezultat de egalitate obținut în Copou CFR Cluj (1-1) și mai ales cu victoria de acasă cu Fotbal Club FCSB (1-0), care a costat-o pe aceasta titlul de campioană.
CSM Poli Iași a avut cele mai puține victorii, cele mai multe înfrângeri, cel mai slab atac și cea mai slabă apărare din play-off. În ultimele 4 etape ei au avut o victorie surprinzătoare cu Fotbal Club FCSB (1-0, acasă) și 3 înfrângeri cu Astra Giurgiu (0-3, acasă şi 0-3, deplasare) și FC Viitorul (0-1, deplasare). Până la urmă, sezonul 2017-2018 a fost bun pentru gruparea din Iași, pentru că a reușit să se califice pentru prima dată în play-off, în dauna lui Dinamo. Va urma un meci pe teren propriu cu CS Universitatea Craiova, care va fi ultimul din acest sezon și va avea loc în faţa suporterilor, astfel că ieșenii speră să se desparte de aceștia printr-o victorie.
Gazdele nu pot conta pe mijlocaşul defensiv Mădălin Mihăescu, care este suspendat în urma eliminării de la Ovidiu şi pe fundaşii stânga Narcis Bădic şi Andrei Sin şi mijlocaşul dreapta Bogdan Gavrilă, care sunt accidentaţi. Faţă de meciul cu FC Viitorul vor reveni din suspendări fundaşul central Marius Mihalache, mijlocaşul defensiv albanez Kamer Qaka (care nu va fi în lot, după ce a plecat la Bucureşti, unde a semnat pentru FCSB) şi atacantul brazilian Jô Santos. Conform casei de pariuri Betano, CSM Politehnica Iași are cota 4.33 pentru un succes iar CS Universitatea Craiova are cota 1.90 pentru o victorie. Egalul este cotat cu 3.40.
Flavius Stoican: "Ne aşteaptă o partidă dificilă. Întâlnim o echipă care joacă fotbal, cu jucători valoroşi. Vrem să facem spectacol, să jucăm pentru oameni, să fim eficienţi, să câştigăm meciul. Asta deşi nu putem conta pe Mihăescu, care e suspendat, Gavrilă, Bădic şi Sin, care sunt accidentaţi. În plus, nu va juca nici Qaka, un jucător pe care îmi doream să contez în sezonul viitor, dar care a fost vândut la FCSB. Ne doream să obţinem şi 2 milioane de euro pe el, însă nu s-a putut. Îmi doresc să pregătim o echipă care să facă mai mult în sezonul viitor. Pentru asta e nevoie de linişte financiară. Pilonii sunt Cristea, Mihalache, Frăsinescu, iar lângă ei vin Bosoi, Bădic, Cioinac, Sin, Zaharia şi Rusu. Vreau ca toţi aceştia să fie mulţumiţi, iar lângă ei să vină şi alţi jucători de valoare. Normal, şi eu şi membrii staff-ului ne dorim o mărire de salariu. Dacă se va considera că am lucrat bine, probabil o s-o primim. Vreau ca atunci când se pleacă la drum toată lumea să fie mulţumită, să nu fie nimeni trist".
► Următorul adversar: vacanţa de vară 🙂
Echipa probabilă |
D. Rusu Bosoi, Mihalache, Frăsinescu, Panţâru Cioinac, Chelaru Platini, Jô Santos, Al. Zaharia A. Cristea |
Antrenor: Flavius Stoican |
Accidentaţi: Bădic, Sin, B. Gavrilă |
Incert: Pedro Mendes |
Suspendat: Mihăescu |
Va mai lipsi: Qaka (nu a fost convocat) |
Rezerve: Koșelev, Jagodinskis, Vlădeanu, Pedro Mendes, Ştefănescu, Danale, Kizito |
CS Universitatea Craiova
CS Universitatea Craiova a pierdut cu scorul de 1-0, meciul disputat în Bănie cu Fotbal Club FCSB, în etapa a 9-a a fazei play-off a Ligii 1 Betano. Unicul gol al partidei a fost înscris de mijlocaşul ofensiv portughez Filipe Teixeira, în minutul 86, după o eroare a fundaşului central Vladimir Screciu, abia intrat pe teren. FCSB a terminat jocul în zece oameni, fundaşul stânga brazilian Júnior Morais fiind eliminat în minutul 90+5, pentru al doilea cartonaş galben. Pentru olteni a fost prima înfrângere pe noul stadion "Ion Oblemenco". Ştiinţa a rămas fără victorie în meciurile jucate în Liga 1 Betano cu FCSB, având 2 egaluri şi 12 înfrângeri.
După 9 de etape disputate în play-off, echipa antrenată de Devis Mangia se află pe locul 4 în clasament, având 35 puncte. CSUC a fost întrecută de FC Viitorul, care a câștigat în runda precedentă acasă cu CSM Politehnica Iași. Ambele echipe au 35 de puncte, însă constănțenii au un golaveraj mai bun. În ultima etapă din acest sezon, "alb-albaștrii" vor juca în Copou cu CSM Politehnica Iași, în timp ce FC Viitorul o va întâlni în Gruia pe CFR Cluj. Sunt șanse mari ca echipa craioveană să termine sezonul pe podium, ţinând cont că FC Viitorul probabil va pierde la Cluj, însă are nevoie de cel puțin un rezultat egalitate la Iași.
Totuși, obiectivul principal a lui CS Universitatea Craiova este de a câștiga Cupa României, în finala de la București de pe Arena Națională cu FC Hermannstadt, care va avea loc pe 27 mai. Oltenii vor merge la Iași decişi să obțină punct sau puncte, pentru că ar fi un pic nedrept ca să nu termine sezonul pe podium. Jucătorii nu au un moral prea bun, pentru că au obţinut în ultimele 4 etape doar un singur punct, cu FC Viitorul (3-3, acasă), în rest am avut 3 înfrângeri cu Astra Giurgiu (0-1, deplasare), CFR Cluj (0-1, deplasare) și Fotbal Club FCSB (0-1, acasă).
Partida CSM Politehnica Iaşi - CS Universitatea Craiova, care iniţial trebuia să se dispute vineri, de la ora 20:45, a fost reprogramată de Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) pentru duminică, la aceeaşi oră cu celelalte două meciuri din etapa a 10-a a play-off-ului Ligii 1. Decizia LPF vine ca urmare a declaraţiilor antrenorului formaţiei CS Universitatea Craiova, Devis Mangia, care s-a arătat nemulţumit de faptul că echipa sa joacă în ultima etapă a play-off-ului mai devreme cu 2 zile decât FC Viitorul şi Astra Giurgiu cu care se află în luptă directă pentru ocuparea locului 3 al Ligii 1.
Oaspeţii nu pot conta pe fundaşul central Florin Gardoş şi mijlocaşul central Ovidiu Bic, ambii fiind accidentaţi. În ultimul meci disputat în Copou, CS Universitatea Craiova a învins-o pe CSM Politehnica Iaşi cu scorul de 2-1, în sezonul regular. Conform casei de pariuri Betano, un nou 2-1 pentru olteni, are cota 8.50. În 5 partide jucate la Iaşi, craiovenii au 2 victorii şi 3 înfrângeri.
Devis Mangia: "Este un meci foarte dificil, trebuie să fim foarte concentraţi. Iaşi a jucat bine acasă, au remizat cu CFR şi au învins FCSB, vor dori să câştige şi acum. Ştim că urmează apoi finala, dar trebuie să rămânem cu gândul la acest joc, pentru că primul obiectiv este locul 3, apoi avem o săptămână la dispoziţie să ne gândim la Cupă. Vom alinia cea mai bună echipă, fiindcă nu vreau să transmit echipei mesajul greşit, când spun că locul 3 e foarte important, atunci chiar aşa este. Sper ca la anul să facem lucruri mai bune, sper să avem în teren şi mai mulţi jucători tineri, dar acum nu voi debuta jucători de dragul debutului, fiindcă nu este un meci fără importanţă. Trebuie să ne facem noi treaba, apoi să vedem ce face Viitorul la Cluj. Dacă nu aveam Cupa, cred că am fi făcut mai multe puncte în play-off. E normal că vrem să câştigăm meci de meci, dar nu a fost posibil, oricum eu prefer să privesc mereu partea bună a lucrurilor. Uneori am excelat în ofensivă, alteori a mers apărarea mai bine, au fost fluctuaţii, dar astfel de lucruri sunt normale pe parcursul sezonului".
► Următorul adversar: finala Cupei României cu FC Hermannstadt
Echipa probabilă |
M. Mitrović R. Popa, Kelić, Tiago Ferreira Dimitrov, Mateiu, Zlatinski, Bancu Gustavo, Băluţă, Mitriță |
Antrenor: Devis Mangia |
Accidentaţi: Gardoş, Bic |
Suspendaţi: nu există |
Rezerve: Calancea, Screciu, Briceag, André Santos, Bărbuţ, Burlacu, Glavina |
Meciurile all-time din Liga 1 Betano jucate la Iaşi
09.11.2014: CSMS Iaşi - CS Universitatea Craiova 1 - 3 (Etapa 14)
Au marcat: 0-1 Nuno Rocha (3), 0-2 Nuno Rocha (33), 0-3 Ionuţ Târnăcop (78), 1-3 Lukács Bőle (82)
19.12.2015: CSMS Iași - CS Universitatea Craiova 1 - 0 (Etapa 23)
A marcat: Mădălin Ciucă (55)
03.04.2016: CSMS Iași - CS Universitatea Craiova 3 - 0 (Etapa 5, play-out)
Au marcat: 1-0 Vasile Gheorghe (2), 2-0 Bojan Golubović (29), 3-0 Alexandru Țigănașu (78)
25.11.2016: CSM Politehnica Iași - CS Universitatea Craiova 2 - 1 (Etapa 17)
Au marcat: 1-0 Alexandru Ciucur (4), 1-1 Alexandru Băluță (44), 2-1 Lukács Bőle (72 penalty)
14.10.2017: CSM Politehnica Iași - CS Universitatea Craiova 2 - 1 (Etapa 14)
Au marcat: 0-1 Gustavo Di Mauro Vagenin (15), 1-1 Tiago Ferreira (67, autogol), 1-2 Alexandru Băluță (76)