Tipsterul Karbacher vă recomandă un meci din Liga 1, la o cotă de 1.48
Liga 1 Betano |
Etapa | 24 |
Data | 11 februarie 2018 |
Ora | 20:45 |
Oraş | Craiova |
Stadion | "Ion Oblemenco" |
TV | Telekom Sport, Digi Sport & Look |
CS Universitatea Craiova
CS Universitatea Craiova a condus-o de două ori pe tabela de marcaj pe Dinamo în Ștefan cel Mare, cu 1-0 și 2-1, însă scorul final a fost de 2-2 (Adam Nemec 45+1, Daniel Popa 85 - Gustavo Di Mauro Vagenin 22 penalty, Cristian Bărbuţ 55). Craiovenii ar fi putut câștiga, pentru că la scorul de 2-1, în minutul 58, Cristian Bărbuţ a ratat o ocazie foarte mare cu poarta goală, însă tot atât de bine puteau să și piardă, pentru că în prelungiri dinamovistul Dan Nistor a trimis mingea în bară (90+3).
CFR Cluj şi FCSB au câștigat meciurile cu Concordia Chiajna, respectiv Gaz Metan Mediaș, astfel că oltenii, deși au rămas pe locul 3 în clasament, au ajuns la 8 puncte de clujeni și la 6 puncte de bucureșteni. Ei au 44 de puncte în clasament, după 23 de etape disputate. În ultimele 3 etape ale sezonului regular "alb-albaștrii" vor mai juca cu Sepsi Sfântu Gheorghe (acasă), FC Voluntari (deplasare) și ACS Poli Timișoara (acasă).
Va urma un meci pe teren propriu Sepsi Sfântu Gheorghe, în care obiectivul oltenilor nu poate fi decât victoria. În cele 11 meciuri disputate pe teren propriu, ei au câştigat de 6 ori, în rest au avut 4 rezultate de egalitate și o înfrângere. Singura echipă care a câștigat în acest sezon pe terenul Craiova a fost pe FCSB (5-2). Jucătorii au un moral bun, pentru că sunt neînvinși în ultimele 4 etape, având 2 victorii și 2 rezultate de egalitate. Ei au ca obiectiv să câștige maximum de puncte în ultimele 3 etape ale sezonului regular, apoi în play-off, după ce punctele se vor înjumătăți, vor încerca să revină cu adevărat în pentru lupta pentru câștigarea campionatului.
Nicuşor Bancu a primit în meciul cu Dinamo al 4-lea cartonaş galben din acest sezon şi va fi suspendat o etapă. Mijlocaşul stânga a mai fost avertizat în partidele cu Sepsi Sfântu Gheorghe (tur), Juventus Bucureşti, CFR Cluj. Va lipsi şi mijlocaşul central italian Fausto Rossi, care este în perioada de recuperare după o accidentare. Hristo Zlatinski acuză o problemă medicală, însă staff-ul tehnic crede că mijlocaşul defensiv bulgar va fi apt până la ora meciului. Nu va fi în lot fundaşul central croat Hrvoje Spahija, care a fost trimis la echipa a doua. Vor reveni doi titulari, fundaşul central croat Renato Kelić, care a fost suspendat o etapă datorită cumului de cartonaşelor galbene şi mijlocaşul ofensiv Alexandru Băluţă, care a stat cu Dinamo, din cauza cartonaşului roşu primit în meciul cu CFR Cluj.
Devis Mangia: "Va fi un meci dificil și asta pentru că nu am cules prea multe informații despre adversari. E greu să pregătești un astfel de meci, pentru că nu am avut prea multe înregistrări video cu ei. Sepsi a schimbat mulți jucători și au pornit bine partea a doua a campionatului, au făcut un meci bun cu Timișoara, au stat bine în teren, au avut o intensitate bună și au câștigat. Trebuie să fim atenți! Este foarte important să intrăm pe teren cu o atitudine foarte bună, să fim foarte concentrați, iar dacă ne implicăm 100% o să fim cu siguranță mai buni decât ei pe teren. Dacă nu vom avea o atitudine bună ne facem greu meciul. Nu știu dacă Sepsi va veni să se apere. Până acum, 80% dintre echipe care au venit să joace aici, la Craiova, și la Severin, au practicat un fotbal defensiv. Noi trebuie să fim pregătiți pentru orice situație. Dacă vor ataca, va fi mai bine pentru noi cu mențiunea că trebuie să fim atenți în apărare. Dacă se închid în propria jumătate, trebuie să găsim soluții pentru a marca. Am spus-o de multe ori, suporterii și acest stadion ne ajută foarte mult, dar noi trebuie să muncim în cele 90 de minute".
► Următorul adversar: FC Voluntari (deplasare)
Echipa probabilă |
Calancea Screciu, Kelić, Tiago Ferreira Martić, Zlatinski, Mateiu, Mitriță Bărbuţ, Băluţă, Gustavo |
Antrenor: Devis Mangia |
Accidentaţi: F. Rossi |
Suspendat: Bancu |
Va mai lipsi: Spahija (trimis la echipa a doua) |
Rezerve: M. Mitrović, Dimitrov, R. Popa, Briceag, Bic, M. Roman, Burlacu |
Sepsi Sfântu Gheorghe
Sepsi Sfântu Gheorghe a obținut o victorie muncită în meciul disputat la Ploiești cu ACS Poli Timișoara, în etapa a 23-a Ligii 1 Betano. Unicul gol al partidei a fost marcat de bătrânul atacant Attila Hadnagy, în minutul 87. În lotul lui Sepsi au fost nu mai puțin de 9 jucători noi, care au fost transferați în pauză de iarnă.
Gaz Metan Mediaș a pierdut meciul FCSB în timp ce Sepsi OSK a câştigat partida cu ACS Poli, astfel după 23 de etape disputate, echipa antrenată de Eugenia Neagoe a revenit pe locul 12 în clasament, care este de baraj, având 18 puncte. În ultimele 3 etape ale sezonului regular, covăsnenii vor mai juca cu CS Universitatea Craiova (deplasare), Concordia Chiajna (acasă) și FCSB (deplasare).
Până acum "secuii" au pierdut 15 meciuri în cele 23 de etape, reușind să câștige 5 partide, iar în 3 meciuri au terminat la egalitate. Punctul slab al echipei a fost apărarea, care a primit nu mai puțin de 40 de goluri, fiind a doua cea mai slabă din Liga 1 Betano, după ce a lui Juventus București. Nici atacul nu au strălucit, pentru că Sepsi a scris doar 14 goluri în 23 de etape.
Trebuie de menționat că în pauza de iarnă lotul a fost complet remaniat, fiind cu totul alţi jucători. Antrenorul Eugen Neagoe a avut timp să facă o bună pregătire de iarnă, iar rezultatul s-a văzut încă din primul joc din 2018, când formația sa a câștigat meciul cu ACS Poli Timișoara.
Sebastian Ghinga a primit în meciul cu ACS Poli Timișoara al 4-lea cartonaş galben din acest sezon şi va fi suspendat o etapă. Mijlocaşul defensiv a mai fost avertizat în partidele cu Astra Giurgiu, ACS Poli Timişoara, FC Voluntari. Va reveni după o etapă de suspendare mijlocașul defensiv macedonean Milovan Petrovikj, care nu a jucat în partida cu bănățenii, având 4 cartonașe galbene.
Clubul Sepsi Sfântu Gheorghe a mai transferat doi jucători, pe mijlocaşul central scoţian Nick Ross şi pe extrema stângă fraceză de origine maliană Ibrahima Tandia, care au semnat contracte valabile cinci luni, cu opţiune de prelungire cu un sezon. Nick Ross, în vârstă de 27 de ani, a evoluat în ultimii ani în prima ligă scoţiană la Inverness Caledonian Thistle şi FC Dundee. Ibrahima Tandia, în vârstă de 24 de ani, component al lotului U23 al statului Mali, a jucat ultima dată la FC Tours.
► Următorul adversar: Concordia Chiajna (acasă)
Echipa probabilă |
Râmniceanu Dalmau, O. Viera, Obšivač, Sato Petrovikj, Gorrin Filipe Oliveira, I. Fülöp, Hamed Kuku |
Antrenor: Eugen Neagoe |
Accidentaţi: nu există |
Suspendat: Ghinga |
Rezerve: Niczuly, Burlacu, Ursu, C. Dima, Al. Chiriță, P. Petre, Hadnagy |
Meciurile all-time din Liga 1:
19.09.2017: Sepsi Sfântu Gheorghe - CS Universitatea Craiova 2 - 3 (Etapa 11)
Au marcat: 0-1 Andrei Burlacu (19), 1-1 Attila Hadnagy (60), 1-2 Gustavo Di Mauro Vagenin (68 penalty), 2-2 Victor Astafei (70), 2-3, Nicușor Bancu (80)
PRONOSTIC: CS Universitatea Craiova | peste 4,5 cornere | Cota: 1.48