Crystal Palace - Brighton (duminică, ora 16:00, pe Selhurst Park) este un meci extrem de interesant din etapa a 11-a din Premier League, cel mai tare campionat din lume.
Crystal Palace - forma de moment, statistici și ultimele rezultate
Crystal Palace vine după un sezon istoric, în care a reuşit să câştige FA Cup, după o finală contra lui City, ceea ce a însemnat primul trofeu major din istoria clubului. Chiar şi așa, londonezii au fost retrogradaţi de UEFA în Conference League, pe motiv că nu au pus la punct, înainte de termenul-limită de 1 martie, măsurile necesare pentru a respecta regulile privind deținerea mai multor cluburi. Concret, John Textor este patron şi la Lyon şi, deşi Palace a încercat să demonstreze că americanul nu este acţionar la Palace, vânzându-şi pachetul de acţiuni şi neavând putere decizională, UEFA nu a putut fi păcălită. Englezii au încercat să își găsească dreptatea inclusiv la TAS, dar şi Tribunalul de la Lausanne a fost de acord cu forul continental şi a păsrat hotărârea.
În sezonul trecut de Premier League, Palace a încheiat pe locul 12, sub comanda lui Oliver Glasner, ceea ce indică o campanie mai degrabă inconsistentă în campionat. Totuși, în ultima parte a sezonului, londonezii s-au concentrat exclusiv pe Cupa Angliei, fiind total lipsiţi de grijile retrogradării, astfel că, în condiţii normale, probabil Palace ar fi reuşit să termine în prima jumătate a clasamentului.
Cu Olise şi Eze cedaţi în ultimii doi ani, mulţi se aşteptau la un recul din partea trupei lui Glasner. Palace a început însă perfect noul sezon din Anglia, reușind să cucerească în premieră Supercupa, după ce a învins-o la penaltyuri pe Liverpool. A fost o partidă în care formaţia londoneză a venit din spate, revenind de la 0-1 şi 1-2, înainte ca goalkeeperul Henderson să fie imbatabil la loviturile de departajare.
Acel meci le-a dat moral londonezilor, care au continuat pe aceeaşi linie şi în Premier League, bazându-se pe o defensivă extrem de sigură. Lupta pe mai multe fronturi şi-a spus cuvântul în octombrie, astfel că trupa din capitala Angliei a fost învinsă de 3 ori în octombrie, ultima oară pe Emirates, de liderul Arsenal.
Totuși, moralul nu e scăzut Mateta&Co revenindu-și în ultimele meciuri: a bifat a treia victorie la rând cu Liverpool (un 3-0 istoric pe Anfield, în Cupa Ligii, cu mențiunea că Slot a folosit rezervele), pentru ca apoi să treacă de Brentford, în campionat şi de Alkmaar, în Europa League. Au fost trei partide în care defensiva condusă de Guehi şi-a făcut excelent treaba, echipa primind un singur gol.
Pe 9 în Premier League, cu doar 9 goluri încasate în 10 partide, formaţia lui Glasner așteaptă să vadă dacă Ismaila Sarr, unul dintre cei mai buni jucători ai echipei, va fi apt pentru duelul cu Brighton. Senegalezul a acuzat ceva probleme şi înainte de partida din Europa League, dar a fost forţat, reușind o partidă mare (dublă contra lui Alkmaar). Totuși, după partidă, tehnicianul "vulturilor" a admis că mijlocașul ofensiv a simţit mici dureri, motiv pentru care a fost schimbat repede, stafful tehnic trebuind să îi gestioneze atent minutele. Cel mai probabil Sarr va fi apt, iar cu el şi Mateta în formă de graţie, Palace va fi greu de oprit.
- Echipa probabilă: Henderson - Richards, Lacroix, Guehi - Munoz, Kamada, Lerma, Mitchell - Sarr, Pino, Mateta
Brighton - forma de moment, statistici și ultimele rezultate
Sub comanda antrenorului german Fabian Hurzeler, Brighton a avut un debut dezamăgitor de campionat, acumulând doar un punct în primele etape. Defensiva a fost o problemă, Brighton primind goluri din cauza lipsei de reacție rapidă, în special la fazele fixe și pe tranziţie negativă.
Pescăruşii formează însă o echipă mereu surprinzătoare, astfel că, înainte de înfrângerea cu United, 2-4 pe Old Trafford acum două săptămâni, veneau după 4 meciuri fără înfrângere în Premier League, care îi adusese în "buza" top 10 din Anglia.
Brighton nu a acuzat şocul eșecului cu trupa lui Ruben Amorim şi runda trecută s-a impus cu un categoric 3-0 contra lui Leeds, revenind în prima parte a clasamentului (locul 10).
Cu 17 goluri înscrise în campionat, alb-albaştrii au al 5-lea cel mai bun atac din Premier League. Acest lucru i se datorează în special veteranului Welbeck, fost jucător la Arsenal, care a înscris deja 6 goluri în actuala stagiune, în presa din UK mulţi făcând lobby pentru convocarea lui la naţională (acest lucru nu s-a întâmplat, Tuchel anunţând vineri lotul pentru dubla cu Serbia şi Albania, iar vârful de 34 de ani nu figurează printre cei convocaţi).
- Echipa probabilă: Verbruggen - Wieffer, Van Hecke, Dunk, Kadioglu - Baleba, Ayari, Minteh, Rutter, Gomez - Welbeck
Crystal Palace - Brighton, ponturi pariuri etapa a 11-a din Premier League
În ultimele 10 partide directe, 9 s-au terminat cu ambele formaţii punctând pe tabela de marcaj. Acest lucru ne duce cu gândul la un pariu "sigur" legat de "GG", dar defensiva lui Palace este în acest moment mai sigură ca niciodată, astfel că "tradiţia" ar putea fi ruptă.
Formaţia lui Glasner e una dintre cel mai bine articulate din Premier League şi, deşi Brighton e mereu capabilă de rezultate surprinzătoare, credem că gazdele se vor impune duminică. Au făcut-o tur-retur sezonul trecut, astfel că au şi un ascendent moral important. În plus, Palace e neînvinsă acasă în acest sezon, iar trupa lui Hurzeler a obţinut un singur succes pe teren străin în actuala stagiune.
- Predicţie: Victorie Palace (cotă
2.35
).
Pe site-ul nostru vei găsi zilnic ponturi de la cele mai importante meciuri, dar și informații proaspete, în centrul de pariere, care să te ajute să faci cele mai bune alegere la pariuri.
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.






