Cota 2 — 7 iunie 2021

Acțiune

Expertul Legalbet, Maraz, vă recomandă Cota 2 de luni, 7 iunie, aceasta fiind alcătuită din meciurile Ucraina – Cipru (19.00) şi Jonkopings – Akropolis (20.00).

Ucraina - Cipru

Ucraina face parte din grupa D a preliminariilor pentru Cupa Mondială din 2022, în care a înregistrat trei rezultate consecutive de egalitate, cu acelaşi scor, 1-1! Unul dintre acestea a fost realizat pe terenul principalei favorite a acestei grupe, e vorba de Franţa.Selecţionerul Andrei Șevcenko încearcă să pregătească următoarele confruntări oficiale, ce vor avea loc curând, la Campionatul European.Cele două naţionale s-au mai întâlnit în jocuri amicale, gazdele impunându-se o dată cu 1-0, iar o altă confruntare s-a terminat la egalitate. Ucraina e favorită şi sugestia pentru pentru meciul de la Harkov ar fi că vor înscrie gazdele în repriza secundă, mai ales că asta s-a întâmplat şi în recentele meciuri amicale sau oficiale.

Jonkopings - Akropolis

În runda cu numărul 9 din cel de-al doilea eşalon fotbalistic al Suediei, Jonkopings, echipă aflată pe locul al nouălea cu 11 puncte, primeşte vizita celor de la Akropolis, aflaţi pe locul 15, penultimul din ierarhie, cu 7 puncte.Gazdele vin după un succes cu 2-1 pe terenul lui Sundsvall, echipă aflată pe locul 3 în clasament, în vreme ce Akropolis a obţinut şi ea primul succes al sezonului, în runda precedent, 1-0 cu Falkenbergs. Cele două teamuri s-au întâlnit anul trecut de două ori, o dată câştigand gazdele, iar un meci s-a încheiat la egalitate.Atât în meciurile menţionate cât şi în cele din actualul sezon s-a punctat des de cel puţin două ori, e probabil ca şi luni seara să avem acelaşi deznodământ.

Pronosticuri

► Ucraina - Cipru, gazdele marchează în repriza a doua, cota 1.52

► Jonkopings - Akropolis, se înscriu cel puţin 2 goluri (peste 1,5) cota 1.35

► Cota 2 finală: 2.06

Ponturi
Cota 2 — 7 iunie 2021
Cf
Cote
2.06
Ponturi pentru Fotbal
Va fi acest pariu castigator?
Cota 2 — 7 iunie 2021
100%
14 voturi
Da
0%
0 voturi
Nu
Total voturi: 14

Bonusuri

Alte ponturi de la acest autor

Mai multe ponturi
Copy the token