Expertul Legalbet, Maraz, vă recomandă Cota 2 de luni,19 iunie, aceasta fiind alcătuită din meciurile Brann 2 vs Alta şi Slovenia vs Danemarca.
Puteţi paria pe aceste partide la casele de pariuri online licenţiate din România.
Ponturi pariuri sportive Brann 2 - Alta
În runda a 10 din cel de-al treilea eşalon valoric al fotbalului norvegian, Brann 2 va juca acasă cu Alta.
Gazdele sunt pe locul 11, cu 9 puncte şi vin după un eşec cu Tromsdalen, scor 2-3.
Oaspeţii ocupă poziţia a noua, cu 12 puncte, iar în runda anterioară au cedat în faţa celor de la Junkeren, cu 1-3.
Brann 2 are o victorie şi 4 eşecuri în ultimele cinci meciuri.
Alta vine după 2 succese şi 3 înfrângeri.
Cele două grupări se vor întâlni în premieră într-un meci oficial.
În ultimele cinci jocuri din campionat, cele două echipe au punctat destul de mult, mai ales echipa gazdă, care a pierdut ultimele trei dispute cu acelaşi scor 2-3. Şi în jocurile celor de la Alta s-au înscris multe goluri, vă recomand să luaţi în calcul un meci cu multe reuşite şi în acest prim meci direct.
Predicţii Slovenia - Danemarca
În grupa H a preliminariilor pentru campionatul european din 2024, la Ljubljana se va disputa meciul dintre Slovenia şi Danemarca.
Gazdele sunt pe locul 4, cu şase puncte şi vin după un eşec cu Finlanda, scor 0-2.
Danezii sunt pe primul loc, având tot şase puncte, dar un golaveraj mai bun şi au învins Irlanda de Nord cu 1-0, în meciul precedent.
Slovenia are 4 victorii şi un eşec în ultimele cinci meciuri din toate competiţiile.
Danemarca a obţinut 2 succese şi a pierdut 3 confruntari, de asemenea din toate competiţiile.
Cele două reprezentative s-au mai întâlnit de 4 ori până acum, de fiecare data impunându-se reprezentativa Danemarcei.
Golurile slovenilor au fost înscrise de Brekalo, Sesko şi Vipotnik.
Golgheterul oaspeţilor este Hojlund, cu 5 goluri.
Grupa H e una extrem de interesantă, pentru că 4 echipe au acelaşi număr de puncte şi practic va conta orice rezultat înregistrat de acum încolo.Danezii au prima şansă, dar va fi un meci în care şi slovenii vor încerca probabil să ofere o replică pe măsură. Ţinând cont de miza meciului şi de partidele precedente, cel puţin 2 goluri la Ljubljana nu ar surprinde pe nimeni.
Pronosticuri
► Brann 2 – Alta , se marchează cel puţin 4 goluri (peste 3,5) , cota 1.53
► Slovenia - Danemarca, se marchează cel puţin 2 goluri (peste 1,5), cota 1.37
► Cota 2 finală: 2.10