Expertul Legalbet, Maraz, vă recomandă Cota 2 de marţi 15 februarie, aceasta fiind alcătuită din meciurile Paris Saint-Germain – Real Madrid (ora 22:00) şi Manchester United – Brighton (ora 22:15). Puteţi paria pe aceste partide la casele de pariuri online licenţiate din România.
Paris Saint-Germain – Real Madrid
E fără îndoiala meciul zilei în optimile din Liga Campionilor, în care se vor confrunta două grupări ce domină competiţiile interne în care evoluează.Gazdele vin după un succes cu Rennes, scor 1-0, în vreme ce madrilenii au făcut doar 0-0 cu Villarreal.În zece confruntări din Europa, echipa spaniolă s-a impus de 4 ori, iar cea franceză de 3 ori.În schimb, când s-au întâlnit ultima oară,acum 3 ani, scorul a fost 3-0 pentru PSG(la Paris) şi 2-2(în retur). Nu vor juca Sergio Ramos, iar Neymar şi Benzema ar putea lipsi de asemenea. Chiar şi aşa vor fi destui jucători valoroşi pe arena din Paris, iar goluri în ambele porţi sau cel puţin 3 reuşite sunt destul de probabile.
Manchester United - Brighton
Într-o restanţă din runda cu numărul 18 a Premier League, Manchester United, locul 5 cu 40 de puncte, va juca cu Brighton, aflată pe locul 9 cu 33 de puncte. Gazdele vin după două remize consecutive cu Burnley şi Southampton, scor 1-1. Oaspeţii s-au impus cu 2-0 la Watford. Lupta pentru primele 4 locuri ce duc direct în grupele Ligii Campionilor e una extrem de disputată, însă echipa lui Cristiano Ronaldo a avut un parcurs ezitant şi va juca cu o echipa ce are doar un singur eşec în ultimele 12 meciuri jucate pe teren străin.United are nevoie de victorie pentru a rămane în lupta pentru primele 4 locuri, însă nu va avea o misiune uşoară marţi seară.Consider că putem avea fie un meci cu reuşite ale ambelor echipe sau cel puţin 3 goluri pe Old Trafford.
Pronosticuri
► PSG – Real Madrid , ambele echipe înscriu sau peste 2.5, cota 1.53
► Manchester Utd – Brighton, ambele echipe înscriu sau peste 2.5, cota 1.39
► Cota 2 finală: 2.12