Expertul Legalbet Silviu Tudor Samuilă vă propune un pariu din Cupa Spaniei.
Partida Ceuta – FC Barcelona se joacă astăzi, ora 21:00, pe stadionul Munuera (Ceuta).
Câștigarea Supercupei Spaniei deschide Barcelonei perspectivele unui sezon totuși reușit, după retrogradarea din Liga Campionilor în Europa League. În La Liga situația este excelentă, catalanii fiind lideri, iar Xavi nu am dubii că va încerca să facă eventul. Primul pas îl reprezintă depășirea Ceutei în optimile Copei del Rey, lucru care nu ar trebui să reprezinte o problema.
Spun că nu ar trebui, pentru că, în teorie și cu formația întâlnită în 16-imi ar fi trebuit să se distreze, însă Intercity a forțat-o pe Barca la niște prelungiri total neașteptate, golul lui Ansu Fati din minutul 103 aducând, în cele din urmă, calificarea.
Xavi va odihni o bună parte a titularilor, însă totuși există perspectivele unei dominări categorice a catalanilor cu varianta de echipă vehiculată în presa spaniolă:
Pena – Bellerin, Eric Garcia, M.Alonso, Alba – Roberto, Busquets, Kessie – Ferran, Lewandowski, Ansu Fati
Ceuta – FC Barcelona: cote și pronostic
Am observat ca Barcelona a obținut în acest sezon mai multe cornere decât o făcea în precedenta stagiune. Ține, evident, de calitatea superioară a lotului, dar și de cum vede Xavi fotbalul, cu extremele lipite de tușele laterale, pentru a lăți la maximum terenul. Împotriva lui Intercity au fost 5 cornere în prima repriză, în condițiile în care avea 1-0 încă din minutul 4. Ceea ce mă face să cred că și astăzi s-ar putea repeta istoria. Conticazino pune la bătaie o cotă tentantă, 1.97, pentru o primă parte în care Barca să beneficieze de cel puțin 4 lovituri de colț.