Celta Vigo – Huesca: ponturi La Liga

Acțiune

Expertul Legalbet Cristian Mihală vă oferă predicția sa pentru partida Celta Vigo - Huesca din etapa a 16-a din La Liga.

După o serie excelentă, Celta Vigo vrea să termine anul cu un nou succes, iar premisele sunt favorabile: dă piept cu penultima clasată, Huesca, formație care are un singur succes în actualul sezon.

Celta Vigo: forma de moment, ultimele rezultate, statistici

Luna decembrie a fost una aproape perfectă pentru Celta. Gazdele de miercuri au obținut 13 puncte în ultimele 5 partide, o performanță unică în ultimii aproape 3 ani. Tocmai în stagiunea 2017-2018, formația din Vigo a mai avut o serie cu 4 victorii și un egal în 5 partide consecutive.

Celta vine după 3 victorii la rând pe propriul teren, fiecare la handicap. Mai mult, în două dintre aceste dispute (cu Alaves și Cadiz) nu a primit gol.

Secretul revirimentului stă în numirea lui Eduardo Coudet pe banca tehnică. Acesta a găsit o formație cu moralul la pământ, în ciuda faptului că lotul e unul destul de valoros. Tehnicianul a știut să îi capaciteze pe fotbaliști și să producă șocul mult dorit, astfel că acum vorbim de o formație în vână, cu un psihic de competiție excelent. Celta practică un joc exuberant, centrat pe atac, dovadă că în ultimele 3 partide a marcat în 5 din cele 6 reprize. 

La parcursul impresionant din ultima lună și jumătate a contribuit și faptul că medicii echipei au reușit să recupereze majoritatea accidentaților. Astfel, înainte de ultimul duel din an, doar două nume mai sunt pe lista indisponibililor.

Speranțele pentru o victorie clară în disputa cu Huesca stau în golgheterul Iago Aspas, care a punctat în fiecare din ultimele două confruntări contra adversarei de miercuri.

  • Absenți la gazde în Celta Vigo - Huesca: Alvarez, Vazquez. Incert: Junca.

Huesca: forma de moment, ultimele rezultate, statistici

Huesca e singura formație care nu a obținut vreo victorie pe teren străin în actualul sezon de La Liga (5 egaluri, totuși, și 3 înfrângeri). Ce e interesant e că acele trei eșecuri au venit în fața unor adversari redutabili, care se aflau la ora disputelor pe unul din primele 3 locuri în clasament. 

De menționat că ofensiv Huesca nu stă atât de slab în deplasare, în 5 din ultimele 6 partide jucate pe teren străin reușind să puncteze. Totuși, în această perioadă a primit o medie de 2,8 goluri/meci, de aici și linia de clasament atât de slabă. 

Un lucru de notat e faptul că oaspeții de miercuri intră relativ bine în meciurile jucate "afară", reușind să deschidă scorul în trei dintre dispute (de fiecare dată în prima repriză). Dar marele handicap, la care stafful tehnic trebuie să lucreze, e reprezentat de finalurile de meci: Huesca nu a câștigat vreo repriză secundă în deplasările de până acum, din La Liga.

În perspectiva confruntării de pe Estadio de Balaidos, Huesca are 4 absențe importante, care pot fi decisive în perspectiva obținerii unui rezultat pozitiv.

  • Absenți la oaspeți în Celta Vigo - Huesca: Insua, Maffeo, Ramirez, Valera.

Celta Vigo - Huesca: Cote la pariuri și pronostic

Diferența de formă și de valoare sunt în favoarea Celtei, astfel că preconizăm o victorie a gazdelor, miercuri. Am fi optat și pentru un over 2,5, dar în ultima perioadă Huesca a început să se apere mai organizat.

Ca atare, considerăm că Celta va duce recordul de victorii acasă mai departe, la cifra de 4, ofensiva fiind la nivelul dorit: gazdele de miercuri au punctat de cel puțin două ori în fiecare din ultimele trei partide de pe Balaidos. 

Predicție: Victorie Celta Vigo, la o cotă de 1,78, la Betano.

Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.

Ponturi
Victorie Celta Vigo
Cf
Cote
1.78
Ponturi pentru Fotbal Ponturi pentru La Liga
Va fi acest pariu castigator?
Victorie Celta Vigo
93%
13 voturi
Da
7%
1 vot
Nu
Total voturi: 14

Bonusuri

Alte ponturi de la acest autor

Mai multe ponturi
Copy the token