Tipsterul LegalBet Nica ne propune un pariu cu o cotă de 1,60 la acest meci din Serie A, mai precis o șansă dublă pauză/final.
Cagliari și Sassuolo se vor întâlni duminică, 26 august, de la ora 21.30, într-un meci din a doua etapă din Serie A.
Gazdele de la Cagliari vin după un eșec la Empoli în runda inaugurală, scor 0-2 în fața acestei nou-promovate. În schimb, Sassuolo vine după o victorie entuziasmantă și neașteptată, scor 1-0 pe teren propriu cu Inter, obținută dintr-un penalty transformat de Domenico Berardi.
Dar ambele formații știu că obiectivul lor va fi unul comun: salvarea de la retrogradare.
Antrenorul Rolando Maran are mici probleme cu efectivul lui Cagliari, în sensul că Srna este suspendat, Joao Pedro va reveni abia în jurul datei de 15 septembrie, în timp ce Ceppitelli, lovit la Empoli, ar putea lipsi și el.
De partea cealaltă, antrenorul Roberto De Zerbi va acționa, probabil, conform zicalei ”echipa care câștigă nu se schimbă”. Neavând probleme medicale niciun jucător, am putea vedea în teren aceeași formație ca la meciul cu Inter.
În 4 meciuri jucate până acum în istoria ei la Cagliari, Sassuolo nu s-a impus decât o singură dată pe terenul acesteia. Și la general bilanțul este favorabil tot grupării din Sardinia. Și la general bilanțul e favorabil lui Cagliari, pentru că Sassuolo nu are decât 2 victorii în 9 partide directe.
Fiind o echipă mică, Sassuolo nu cred că va gestiona foarte bine entuziasmul victoriei din meciul cu Inter și nu cred că se va impune și la Cagliari. Am să aleg pariul 1X/1X la o cotă de 1,60.
Echipele probabile:
CAGLIARI (4-3-1-2): Cragno; Faragò, Klavan, Romagna, Lykogiannis; Castro, Cigarini, Ionita; Barella; Farias, Pavoletti.
SASSUOLO (4-3-3): Consigli; Lirola, Ferrari, Magnani, Rogério; Bourabia, Magnanelli, Duncan; Berardi, Boateng, Di Francesco.