Expertul Legalbet Cristian Mihală vă propune un bilet de cotă 3 care include partide de vineri din Ligue 1 şi Bundesliga, două dintre cele mai tari campionate din lume.
Marseille - Auxerre, ponturi pariuri etapa a 11-a din Ligue 1
După o înfrângere umilitoare în "Le Classique", 0-3 pe teren propriu cu PSG, Marseille avea nevoie de reacţie, iar aceasta a venit în deplasarea de la Nantes, în weekend, când Mason Greenwood a semnat golul victoriei.
Pe Velodrome s-a vorbit pentru puţin timp chiar de tilu, în actuala stagiune, dar partida cu PSG a arătat limitele echipei lui De Zerbi, care e deja la 6 puncte în spatele campioanei. Chiar şi așa, un loc de Champions League ar fi o realizare în primul sezon cu fostul antrenor al lui Brighton pe banca tehnică.
Acum, OM își îndreaptă atenţia spre partida cu Auxerre, dar forma de pe teren propriu a devenit problematică, în contextul în care gazdele de vineri au câştigat un singur meci jucat în propriul fief în acest sezon (din 5 confruntări). Doar Angers, care se află în subsolul clasamentului, are mai puţine puncte adunate pe teren propriu decât formaţia din Marseille.
Din fericire pentru trupa lui De Zerbi, adversara de vineri, Auxerre, e exact opusul lui OM, dacă ne uităm pe clasament: formaţia lui Christophe Pelissier e fantastică pe teren propriu, cu 12 din cele 13 puncte acumulate până prezent venite pe Stade de l'Abbe-Deschamps. În deplasare, însă, oaspeţii de vineri au reuşit un singur punct, un 2-2 neaşteptat cu Lyon.
Marea problemă a lui Auxerre e apărarea, defensiva alb-albaştrilor fiind depăşită de nu mai puţin de 18 ori. Dintre toate formațiile aflate în prima jumătate a clasamentului din Ligue 1, doar Strasbourg, cu 19 goluri încasate, stă mai prost la acest capitol.
Cu 6 înfrângeri în ultimele 8 vizite pe Velodrome, Auxerre are mari probleme cu absenţele din apărare, Jubal şi Diomande fiind suspendaţi, în timp ce Paul Joly şi Ngatta sunt accidentaţi.
Echipe probabile:
- Marseille: Rulli - Lirola, Balerdi, Brassier, Merlin - Kondogbia, Hojbjerg - Greenwood, Harit, Luiz Henrique - Rowe
- Auxerre: Leon - Osho, Akpa, Pellenard - Hoever, Owusu, Danois, Mensah - Perrin, Bair, Hamed Traore
Cu atâtea probleme legate de absenţele din defensivă, dar şi cu recorduri atât de slabe în apărare şi în ultimele dispute directe cu Marseille pe Velodrome, Auxerre nu ar trebui să le pună mari probleme băieţilor lui De Zerbi. Marseille e considerată de mulţi marea favorită la locul secund în acest sezon, iar pentru a confirma acest lucru trebuie să lege victorii pe teren propriu.
- Predicţie: Victorie Marseille (cotă 1,42 la Mozzart Bet).
Union Berlin - Freiburg, ponturi pariuri etapa a 10-a din Bundesliga
Gazdele sunt pe locul 7 în clasament, cu 15 puncte acumulate în 9 partide, şi, după o perioadă bună, au fost învinşi cu 3-0 de Bayern, în deplasare, în ultima etapă. A fost o partidă în care trupa lui Bo Svensson a fost dominată la toate capitolele, bavarezii nereușind să se impună la un scor şi mai categoric din cauza ghinionului (Kane&Co şi-au creat 16 ocazii de gol, ratând cu seninătate).
Evident, o înfrângere în faţa unui colos ca Bayern nu e un motiv de panică, dar Union Berlin a arătat încă o dată că nu contează în atac în meciurile cu formațiile mari. De altfel, ofensiva e marea problemă a echipei, care a punctat de doar 9 ori în actuala stagiune, având al doilea cel mai slab atac din Bundesliga. Din fericire, apărarea a fost la un nivel mai mult decât onorabil, cele 8 goluri primite până acum situând formaţia din capitala Germaniei pe un loc 3 în topul celor mai bune defensive.
Deşi a obţinut două victorii din ultimele două deplasări, gazdele de vineri sunt o formaţie care se descurcă în primul rând bine pe teren propriu, dovadă în acest sens bilanțul din ultimele 5 partide de pe arena An der Alten Forsterei (4 victorii).
Freiburg se prezintă la ora partidei de la Berlin după o partidă de tristă amintire din punct de vedere ofensiv, cu Mainz (0-0), în care a reuşit doar 2 şuturi pe poartă, a doua cea mai slabă performanţă din sezon.
Remiza de weekendul trecut a fost prima pentru echipa lui Julian Schuster în actualul sezon, cele 5 victorii din acest debut de stagiune situând-o pe Freiburg pe un excelent loc 6 în clasament, cu ambiţii europene.
Oaspeţii au fost înfrânţi de Leipzig în ultima deplasare jucată - 3-1 pe terenul formației de UCL, acum două etape -, dar trebuie spus că, înainte de acel duel, câştigase precedentele două dispute jucate "afară".
Echipe probabile:
- Union Berlin - Ronnow - Doekhi, Vogt, Querfeld - Trimmel, Kemlein, Khedira, Leite - Jeong, Siebatcheu, Hollerbach
- Freiburg: Atubolu - Kubler, Ginter, Lienhart, Gunter - Eggestein, Osterhage - Doan, Dinkci, Grifo - Adamu
Deşi actualul sezon nu le indică pe Union Berlin şi Freiburg drept formaţii foarte înclinate spre faza ofensivă, în istoricul directelor figurează 4 confruntări în ultimele 5 în care să se fi marcat peste 3 goluri (în 3 dintre aceste partide s-au înregistrat chiar peste 5 goluri). În consecinţă, specialiştii Legalbet mizează pe o partidă deschisă, cu multe reuşite, care să facă uitate prestațiile modeste ale celor două echipe din etapa trecută.
- Predicţie: Cel puţin 3 goluri în meci (cotă 2,2 la Mozzart Bet).
Pe site-ul nostru vei găsi zilnic ponturi de la cele mai importante meciuri, dar și informații proaspete, în centrul de pariere, care să te ajute să faci cele mai bune alegere la pariuri.
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.