Expertul Legalbet, Karbacher, vă recomandă un meci din Cupa României, la o cotă de 2.02 şi 2.60.
Meciul de fotbal Astra Giurgiu - Universitatea Craiova va avea loc sâmbătă, 22 mai 2021, în finala Cupei Romaniei, pe stadionul "Ilie Oană" din Ploiești, de la ora 20:00.
Astra Giurgiu a retrogradat în Liga 2
Astra Giurgiu a încercat din nou să păcălească fotbalul în meciul disputat la Ovidiu cu FC Viitorul, unde a jucat la 0-0 până când FC Hermannstadt a dat gol cu FC Argeş Piteşti (Adrian Scarlatache 68), scor la care era retrogradată. Abia atunci fotbaliştii au început să joace, însă a fost prea târziu iar la ultima fază constănţenii au marcat prin Aurelian Chiţu (90+6). Echipa a fost antrenată în acest sezon de Bogdan Andone, Alexandru Radu, Eugen Neagoe şi Ionuţ Badea. Patronul Ioan Niculae a primit în luna februarie o condamnare de 5 ani de închisoare cu executare pentru corupție în dosarul "Interagro", însă conform ultimelor zvonuri va fi eliberat după 2 luni. În sezonul 2015-2016, cu Marius Şumudică pe banca tehnică, "dracii negri" câştigau titlul în Liga 1 iar acum au retrogradat în Liga 2 după 12 ani...
Parcursul Astrei Giurgiu în acest sezon al Cupei României a fost 5-1 în deplasare cu Ripensia Timişoara în şaisprezecimi, 2-1 în deplasare cu Politehnica Timişoara în optimi, 3-0 în deplasare cu Petrolul Ploieşti în sferturi şi 1-0 acasă în tur şi 0-1, 5-4 după executarea loviturilor de la 11 metri cu Dinamo Bucureşti în semifinale. Până acum Astra Giurgiu a câştigat o singură dată trofeul, în sezonul 2013-2014, 0-0 şi 4-2 după executarea loviturilor de la 11 metri cu FCSB. "Alb-negrii" au mai jucat două finale, în sezonul 2016-2017 şi sezonul 2018-2019, 1-1, 3-5 după executarea loviturilor de la 11 metri cu FC Voluntari, respectiv 1-2 după prelungiri cu FC Viitorul.
- Echipa probabila Astra Giurgiu (4-2-3-1): M. Popa - Raspopović, Jovanović, Găman, Lamanje - Boé-Kane, Crepulja - Merloi, Răduţ, V. Gheorghe - Montini
- Antrenor: Ionuţ Badea
- Accidentat: Graovac
- Suspendaţi: nu există
- Fără drept de joc: Seto, Al. Ioniță II, Fatai (suspendați de ANAD)
- Rezerve: Lazar, Hugo Sousa, David Bruno, D. Gheorghe, Čanađija, Balaure, Stahl, Wüthrich, Krpić
U Craiova s-a impus în premieră pe terenul lui FCSB
Universitatea Craiova a câştigat pentru prima dată în Liga 1 pe terenul lui FCSB, scor 1-0, în etapa a 9-a a fazei play-off a Ligii 1. Unicul gol al partidei a fost înscris de Alexandru Cicâldău (55). Oaspeţii au jucat totuşi slab cu un adversar care după ce a pierdut matematic titlul, a avut pe teren pe tinerii Ştefan Târnovanu, Alexandru Pantea, Ovidiu Perianu, Andrei Istrate, Adrian Niţă, Gabriel Fulga sau debutanţii Alexandru Musi şi Aurelian Ciuciulete. Prin acest succes de la Giurgiu, echipa antrenată de Marinos Ouzounidis a revenit provizoriu pe locul 3 în clasament, până la finalul meciului Academica Clinceni - Sepsi Sfântu Gheorghe. "Alb-albaştrii" pot rata calificarea în Europa Conference League doar dacă nu se vor clasa pe locul 3 în play-off, ar pierde meciul de baraj cu Chindia Târgovişte ori FC Viitorul sau nu ar câştiga sâmbătă Cupa României.
Parcursul Universităţii Craiova în acest sezon al Cupei României a fost 5-0 în deplasare cu Progresul Spartac București, în şaisprezecimi, 1-0 în deplasare cu FC Botoşani în optimi, 1-0 în deplasare cu Chindia Târgovişte în sferturi şi 3-0 acasă în tur şi 2-2 în deplasare în retur cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu. Oltenii au câştigat o singură dată Cupa României, în sezonul 2017-2018 când au învins-o în finală cu scorul de 2-0 pe Hermannstadt, echipă care evolua atunci în Liga 2. Golurile au fost marcate de Gustavo Vagenin (29), Alexandru Mitriță (58). În sezonul trecut U Craiova a fost eliminată în sferturi de CSM Politehnica Iaşi, 2-3 în Copou.
- Echipa probabilă Universitatea Craiova (4-2-3-1): Pigliacelli - Vătăjelu, Acka, Bălașa, Bancu - Mateiu, Nistor - Câmpanu, Cicâldău, Baiaram - A. Ivan
- Antrenor: Marinos Ouzounidis
- Accidentaţi: Papp, Koljić
- Incerţi: Vlădoiu, M. Constantin
- Suspendaţi: nu există
- Rezerve: L. Popescu, Mitran, Screciu, Bic, Juan Cámara, Fedele, Căpățână, Ofosu, Tudorie
Astra Giurgiu - U Craiova: Cote la pariuri şi pronostic
Conform casei de pariuri Betano, Astra Giurgiu are cota 3.90 pentru un succes iar Universitatea Craiova are cota 2.02 pentru o victorie. Egalul este cotat cu 3.35.
În sezonul regular au fost rezultatele, Universitatea Craiova - Astra Giurgiu 2-0 (Elvir Koljić 22, Alexandru Cicâldău 26 penalty) şi Astra Giurgiu - Universitatea Craiova 1-1 (Hugo Sousa 16, Alexandru Cicâldău 45+3).
Casele de pariuri sportive din România o văd favorită pe Universitatea Craiova, care are cota 1.52 că va cuceri trofeul, în timp ce Astra Giurgiu are cota 2.55.
Va fi primul meci cu spectatori din acest sezon, după ce MTS şi-a dat acordul. Suporterii vor putea reveni pe stadioane, respectând însă procentul de 25% din capacitatea arenelor. Conducerea "alb-albaştrilor" este însă nemulţumită că finala se va disputa pe stadionul "Ilie Oană" şi a solicitat FRF să mute finala pe o arenă cu o capacitate mai mare.
Fanii vor putea inta pe stadion, însă sunt obligaţi să poarte masca pe toată durata evenimentului şi să fie vaccinate anti-COVID-19.
Astra Giurgiu a retrogradat în Liga 2, jucătorii au un moral foarte scăzut pentru că se gândesc unde vor evolua de acum, ţinând cont că şi aşa erau amânaţi des cu salariile, iar patronul Ioan Niculae nu va mai băga bani în Liga 2. Sunt zvonuri că echipa giurgiuveană se va desfiinţa. Chiar dacă ar câştiga Cupa României şi s-ar califica în Europa Conference League, cu siguranţă cei mai buni jucători ar pleca, pentru că doar tinerii ar accepta să joace pe bani puţini.
Universitatea Craiova a ratat titlul, ar putea să nu joace nici barajul cu Chindia Târgovişte sau FC Viitorul, astfel că dacă vrea să-şi salveze sezonul, o poate face câştigând Cupa României. Şi pentru tehnicianul grec Marinos Ouzounidis ar fi important să câştige trofeul şi să califice echipa din Bănie în Europa Conference League.
Vă recomand să pariaţi că Universitatea Craiova va câştiga, mai ales că vă puteţi dubla banii. Sunt foarte sigur că oltenii vor câştiga şi mai mult, al doilea pont este că se vor impune cu orice scor în afară de 1-0.