Sepsi vs Chindia Targoviste: ponturi pariuri 5 martie 2021
Meciul de fotbal Sepsi Sfântu Gheorghe - Chindia Târgovişte va avea loc vineri, 5 martie 2021, în etapa a 26-a a Ligii 1, pe stadionul "Municipal" din Sfântu Gheorghe, de la ora 17:30.
Sepsi OSK are al doilea atac din Liga 1, după FCSB
Sepsi Sfântu Gheorghe a reuşit în sfârşit să mai câştige un meci în Liga 1, la Mediaş, unde s-a impus cu scorul de 2-1 în faţa lui FC Hermannstadt, în etapa a 25-a. Golurile învingătorilor au fost marcate de Cătălin Golofca (12) şi Gabriel Vaşvari (65 penalty), în timp ce golul sibienilor a fost înscris de Dražen Bagarić (25). Oaspeţii au avut şi o bară, prin Andres Dumitrescu (59).
După 25 etape disputate, echipa antrenată de Leo Grozavu se află pe locul 4 în clasament, cu 40 puncte. Bilanţul "alb-roşilor" din sezonul regular al Ligii 1 a fost de 9 victorii, 13 egaluri şi 3 înfrângeri, golaveraj 3. Următorul meci va fi în deplasare cu FC Botoșani, pe 15 martie 2021.
"Secuii" au 8 meciuri consecutive fără înfrângere, un record de când joacă în Liga 1, în care au înregistrat 2 victorii şi 6 remize. În ultimele 16 etape doar CFR Cluj i-a învins pe covăsneni, care sunt tot mai aproape de play-off, având 7 puncte avans faţă de ocupanta locului 7, cu 5 etape înainte de finalul sezonului regular.
Golgheterii echipei sunt Pavol Šafranko (6 goluri), Gabriel Vaşvari (4 goluri), Rachid Bouhenna (3 goluri), Cătălin Golofca (3 goluri) şi Bogdan Mitrea (3 goluri).
Echipa probabilă Sepsi OSK (4-3-3): Niczuly - Deligiannidis, Tincu (Niňaj), Mitrea, A. Dumitrescu - Eder González, Vaşvari, Achahbar - Golofca, Šafranko, Petrila
Antrenor: Leo Grozavu
Accidentaţi: Fl. Ştefan, I. Fülöp
Suspendat: Bouhenna (are 4 cartonaşe galbene)
Rezerve: Jesús Fernández, Csiszér, Niňaj, M. Ştefănescu, L. Kovács, N. Tamás, Aganović, L. Fülöp, Bajrovic
Chindia a ratat calificarea în semifinalele Cupei României
Chindia Târgovişte a jucat sâmbătă şi marţi două meciuri la Buzău cu Universitatea Craiova, unul în etapa a 25-a a Ligii 1, iar al doilea în sferturile de finală ale Cupei României. În campionat, târgoviştenii s-au impus cu scorul de 1-0, prin golul înscris de Paul Iacob (79), iar în Cupă au fost eliminaţi, oltenii câştigând cu scorul de 1-0, prin golul înscris de George Câmpanu (25). A fost victoria cu numărul 50 în Liga 1 din cariera de antrenor a lui Emil Săndoi.
După 25 etape disputate, echipa antrenată de Emil Săndoi se află pe locul 8 în clasament, cu 32 puncte. Bilanţul "roş-albaştrilor" din sezonul regular al Ligii 1 a fost de 8 victorii, 8 egaluri şi 9 înfrângeri, golaveraj 21-22. Următorul meci va fi acasă cu Emil Săndoi, pe 14 martie 2021.
Dâmboviţenii au avut 6 etape la rând fără victorie în care au înregistrat 2 egaluri şi 4 înfrângeri. Victoria cu Universitatea Craiova a fost o surpriză, aceasta fiind neînvinsă în ultimele 15 deplasări! Emil Săndoi a sacrificat jocul din Cupă, unde a odihnit mulţi titulari, însă rămâne de văzut dacă echipa sa va avea forţa de a se califica în play-off.
Golgheterii echipei sunt Daniel Popa (6 goluri), Daniel Florea (4 goluri), Valmir Berisha (2 goluri) şi Denis Dumitrașcu (2 goluri).
Echipa probabilă Chindia Târgovişte (4-4-2): Aioani - Căpuşă, Piţian, Celea, C. Dinu - M. Dulca, Raţă, P. Iacob, D. Dumitrașcu - D. Popa, D. Florea
Antrenor: Emil Săndoi
Accidentaţi: Corbu, Negrea
Incert: Cherchez
Suspendaţi: nu există
Rezerve: D. Moldovan, Fomba, Kocić, Fl. Mitrea, Neguţ, Tomás Díaz, Yaméogo, Berisha, Neicuțescu
Sepsi OSK - Chindia Târgovişte: Cote la pariuri şi pronostic
Conform casei de pariuri Betano, Sepsi Sfântu Gheorghe are cota 1.83 pentru un succes iar Chindia Târgovişte are cota 5.20 pentru o victorie. Egalul este cotat cu 3.20.
În tur, pe 23 noiembrie 2020, la Ploieşti, Chindia Târgovişte pierdea pe stadionul "Ilie Oană" cu 1-2 în faţa lui Sepsi Sfântu Gheorghe (Denis Dumitrașcu 39 - Adnan Aganović 63, Anass Achahbar 77).
În cele 5 confruntări care au avut loc în Liga 1, Sepsi OSK a câştigat de 3 ori iar 2 meciuri s-au terminat la egalitate. La Sfântu Gheorghe s-au jucat 2 meciuri, ambele fiind câştigate de "secui", cu 3-1 şi 2-0. La casele de pariuri licenţiate în România covăsnenii sunt favoriţi, mai ales că o victorie le-ar asigura în mare măsură prezenţa în play-off.
Covăsnenii au un lot mai valoros decât al dâmboviţenilor, o situaţie financiară mai bună, palmares favorabil în meciurile directe şi în mod normal ar trebui să câştige vineri. Nu va fi uşor, pentru că adversara ştie să se apere foarte bine şi chiar dacă a câştigat doar 1 punct în ultimele 3 partide susţinute "afară", are doar rezultate de sub 2,5 goluri în toate deplasările din acest sezon!
Va fi un meci între Sepsi OSK, echipă care a marcat 39 goluri în 25 de etape, având al doilea atac din Liga 1 după FCSB şi Chindia, formaţia cu cea mai slabă ofensivă, înscriind doar 21 de goluri. Gazdele au un lot numeros şi echilibrat valoric şi pot face orcând două echipe competitive, în timp ce oaspeţii au o bancă de rezerve subţire.
Primul pariu pe care vi-l recomand este pe cornere. Nici gazdele şi nici oaspeţii nu excelează la acest capitol, Sepsi OSK având acasă 20 de lovituri de colţ în 12 meciuri iar Chindia 18 cornere în 12 deplasări. În concluzie, vă sugerez să pariaţi că vorr fi sub 9 cornere în meci. Al doilea pont este că "secuii" vor marca cel puţin 2 goluri în meci. Ei au jucători mult mai ofensivi şi eficienţi şi dacă vor reuşi să deschidă repede scorul, sunt sigur că vor mai marca încă un gol.


SuperLiga: Meciurile anterioare din turneu
Meciurile head-to-head: Sepsi — Chindia Targoviste
Clasamente
Bloguri
15
See all blogs
Despre meci
Sepsi primeste vizita Chindiei Targoviste, intr-un joc ce deschide etapa cu numarul 26 a Ligii I. Fiind din ce in ce mai aproape de finele sezonului regulat, partidele au o miza din ce in ce mai mare pentru toate formatiile, in acest meci fiind vorba despre o formatie gazda care are sanse mari de a prinde un loc in play-off avand un avans de 7 puncte fata de UTA - prima formatie clasata sub linie, in vreme ce oaspetii se afla inca in lupta la locul 6, de care o despart numai 4 puncte la startul acestei runde.
Sepsi
Gazdele inca se confrunta cu unele probleme de efectiv, infectarea cu noul coronavirus producand cazuri si in randul acestora. Insa chiar si asa, fotbalistii pregatiti de Leo Grozavu au reusit sa se descurce, avand o serie de 8 meciuri fara infrangere in campionat, chiar daca 6 dintre aceste partide le-au incheiat la egalitate. Pe teren propriu, Sepsi a reprezentat una dintre formatiile redutabile din acest campionat, avand un bilant foarte bun: 4 victorii, 6 egaluri si doar 2 infrangeri in 12 partide, si un golaveraj pozitiv cu 19 goluri marcate si 12 primite.
Chindia
Dupa performanta remarcabila din runda precedenta, cand au reusit sa castige jocul cu Craiova, cu 1-0, producand prima infrangere a oltenilor sub comanda grecului Ouzounidis, Chindia vine la acest meci cu speranta obtinerii unui rezultat care sa ii permita sa ramana angrenata in lupta la un loc de play-off, nefiind inca foarte departe de pozitia a 6-a ocupata de Academica. Pe teren strain, targovistenii au o linie de clasament destul de compacta, cu 4 victorii, 4 rezultate de egalitate si tot 4 infrangeri in 12 meciuri.
Informatii despre meci
Sepsi a castigat 3 din ultimele 4 meciuri disputate in Liga I, contra Chindiei. Pariaza pe un succes al celor de la Sepsi in acest meci la o cota de
1.83
In 3 din cele mai recente 5 jocuri disputate de Sepsi in acest campionat, s-au marcat mai putin de 3 goluri in fiecare partida. Acelasi lucru s-a intamplat si in 4 din ultimele 5 jocuri disputate de Chindia in Liga I. Cota ca la acest meci sa se inscrie sub 2,5 goluri este
1.50
Chindia a reusit sa marcheze in 3 din ultimele 5 jocuri disputate pe teren strain in Liga I. Sepsi a primit gol in 4 din ultimele lor 5 meciuri disputate pe propriul teren in campionat. Pariaza pe cel putin un gol marcat de Chindia in acest meci la o cota de
1.76
4 din ultimele 5 partide disputate de Sepsi in acest campionat, s-au terminat cu un numar par de goluri marcate. Si in 3 din ultimele 6 meciuri jucate de Chindia in deplasare in Liga I, s-a marcat un numar par de goluri. Pariaza pe un numar par de goluri in acest meci la o cota de 1.80