Meciuri azi
Leicester — Tottenham : ponturi pariuri 11 februarie 2023
Ponturi pe meci
Disputa Leicester - Tottenham se joacă sâmbătă, de la 17:00, și contează pentru etapa a 23-a din campionatul Angliei.
Brendan Rodgers a scăpat puțin de presiune, după victoria neașteptată de etapa trecută, când "vulpile" s-au impus cu 4-2 pe un teren greu, la Birmingham, contra lui Aston Villa. Tehnicianul fostei campioane a avut parte de un rollercoaster de emoții, în contextul în care doi dintre jucătorii aduși în această iarnă au avut evoluții diametral opuse. Souttar, fundașul central, a înscris în propria poartă și, deși nord-irlandezul a punctat la finalul meciului că "Harry nu s-a descurcat deloc rău", senzația generală a fost că acesta nu e încă pregătit pentru intensitatea din Premier League. La polul opus s-a situat atacantul de bandă Tete, care a marcat la debut și care l-a făcut pe Brendan Rodgers să afirme la final "așteptam un meci ca ăsta de 18 luni".
Cei doi și fundașul stânga Victor Kristiansen au părut să dea un aer proaspăt în jocul lui Leicester, care însă se află în continuare într-o poziție dezamăgitoare (locul 14, la doar 3 puncte de retrogradare). Asta în condițiile în care programul "vulpilor" e unul infernal, urmând a le întâlni în următoarele etape pe Tottenham, Manchester United (deplasare) și Arsenal (acasă).
Partida cu Villa a însemnat revenirea la rampă a lui Maddison, după accidentare, de fantezia sa depinzând în mare măsură acțiunile ofensive ale lui Leicester. Internaționalul englez a marcat la Birmingham și a înscris și în ultimele două meciuri directe cu Tottenham, astfel că va fi unul dintre oamenii de urmărit în confruntarea de sâmbătă.
- Leicester, echipa probabilă: Ward - Castagne, Souttar, Faes, Kristiansen - Tielemans, Ndidi - Tete, Maddison, Barnes - Iheanacho
Spurs a reușit pentru al 4-lea an la rând să o învingă pe City pe teren propriu, nici de această dată echipa neprimind gol de la campioana Angliei. Performanța - s-a terminat 1-0, după golul lui Kane - a fost savurată pe deplin de Conte, dar acesta nu a putut fi prezent pe stadion, fiind în convalescență după operația de rutină suferită săptămâna trecută. Se speculează că acesta ar putea fi apt pentru a-și susține echipa de pe bancă pe King Power Stadium, dar rămâne de văzut dacă medicii își vor da acordul.
Spurs și-a luat așadar revanșa pentru înfrângerea din restanța cu City, când, deși au condus cu 2-0 pe Etihad, la pauză, au pierdut în cele din urmă cu 4-2. Dar, mai important decât orice, Tottenham a rămas în cursa pentru un loc de Champions League. În prezent pe 5, londonezii speră să o întreacă până la final pe una dintre Newcastle sau United și, dacă ne raportăm la meciul contra "cetățenilor", există premise să se întâmple asta.
Tottenham e echipa care s-a întors cu cele mai multe puncte din deplasare în actuala stagiune, dacă facem abstacție de liderul Arsenal. Spurs are 5 victorii în cele 11 meciuri jucate departe de propriul stadion, în acest sezon, reușind să marcheze 19 goluri.
Disputa cu Leicester e una care i se potrivește mănușă lui Kane, care a devenit cel mai bun marcator din istoria lui Spurs. Golgheterul lui Tottenham are 20 de reușite contra "vulpilor", marcând împotriva lor mai mult decât împotriva oricărei alte echipe. Kane a înscris în 9 din ultimele 11 meciuri directe și va fi principalul responsabil cu golul și în confruntarea de sâmbătă.
- Tottenham, echipa probabilă: Lloris - Sanchez, Dier, Ben Davies - Emerson Royal, Bentancur, Hojbjerg, Perisic - Kulusevski, Kane, Son
În niciuna din ultimele 12 dispute directe dintre cele două echipe nu am asistat la un egal, Tottenham impunându-se în 9 dintre aceste partide.
Spurs e favorită și în acest weekend, dar perspectiva confruntării cu Milan, din optimile Champions League, ar putea să le afecteze într-o oarecare măsură concentrarea londonezilor. Vom miza mai degrabă pe o dispută cu multe goluri, în contextul în care ultimii ani au produs "scoruri fluviu" între aceste două formații, care stau impecabil la capitolul ofensiv, dar care arată uneori mari carențe în apărare.
- Predicție: Peste 2,5 goluri (cotă 1,75, la Favbet).
Pe site-ul nostru vei găsi zilnic ponturi de la cele mai importante meciuri, dar și informații proaspete, în centrul de pariere, care să te ajute să faci cele mai bune alegere la pariuri.
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.
Cote Leicester — Tottenham
Bonusuri pentru pariuri pe meciul Leicester – Tottenham
Toate
Premier League: meciurile anterioare din turneu
Meciurile head-to-head: Leicester — Tottenham
Clasamente
Echipe de start
Brendan Rodgers
|
antrenor | ||
Jucător | Meciuri | Golaveraj | |
Jucatori disponibili
|
|||
Danny Ward
|
gk. | 21 | -37 |
Alex Smithies
|
gk. | 0 | 0 |
Daniel Iversen
|
gk. | 0 | 0 |
Timothy Castagne
|
df. | 20 | 1 |
Daniel Amartey
|
df. | 17 | 0 |
Wout Faes
|
df. | 15 | 0 |
James Justin
|
df. | 14 | 0 |
Luke Thomas
|
df. | 10 | 0 |
Jonathan Grant Evans
|
df. | 9 | 0 |
Çağlar Söyüncü
|
df. | 2 | 0 |
Harry Souttar
|
df. | 1 | 0 |
Victor Kristiansen
|
df. | 1 | 0 |
Jannik Vestergaard
|
df. | 0 | 0 |
Ricardo Pereira
|
df. | 0 | 0 |
Youri Marion A. Tielemans
|
mf. | 21 | 3 |
Harvey Barnes
|
mf. | 19 | 7 |
Kiernan Frank Dewsbury-Hall
|
mf. | 19 | 2 |
James Daniel Maddison
|
mf. | 15 | 8 |
Boubakary Soumaré
|
mf. | 14 | 0 |
Wilfred Ndidi
|
mf. | 14 | 0 |
Dennis Praet
|
mf. | 11 | 1 |
Nampalis Mendy
|
mf. | 10 | 0 |
Lewis Brunt
|
mf. | 1 | 0 |
Tete Mateus Cardoso Lemos Martins
|
mf. | 1 | 1 |
Jamie Vardy
|
fw. | 21 | 1 |
Patson Daka
|
fw. | 17 | 3 |
Kelechi Iheanacho
|
fw. | 15 | 2 |
Antonio Conte
|
antrenor | ||
Jucător | Meciuri | Golaveraj | |
Jucatori disponibili
|
|||
Hugo Lloris
|
gk. | 21 | -29 |
Fraser Gerard Forster
|
gk. | 1 | -2 |
Brandon Anthony Austin
|
gk. | 0 | 0 |
Eric Dier
|
df. | 21 | 2 |
Benjamin Thomas Davies
|
df. | 19 | 2 |
Emerson Aparecido Leite de Souza Júnior
|
df. | 17 | 1 |
Ryan Sessegnon
|
df. | 17 | 2 |
Cristian Gabriel Romero
|
df. | 14 | 0 |
Clément Nicolas Laurent Lenglet
|
df. | 13 | 0 |
Davinson Sánchez Mina
|
df. | 12 | 0 |
Japhet Tanganga
|
df. | 1 | 0 |
Pedro Antonio Porro Sauceda
|
df. | 0 | 0 |
Ivan Perišić
|
mf. | 22 | 0 |
Pierre-Emil Hojbjerg
|
mf. | 21 | 4 |
Yves Bissouma
|
mf. | 20 | 0 |
Rodrigo Bentancur Colmán
|
mf. | 17 | 4 |
Dejan Kulusevski
|
mf. | 14 | 2 |
Lucas Rodrigues Moura da Silva
|
mf. | 8 | 0 |
Oliver Skipp
|
mf. | 8 | 0 |
Pape Matar Sarr
|
mf. | 3 | 0 |
Harvey White
|
mf. | 1 | 0 |
Harry Kane
|
fw. | 22 | 17 |
Heung-Min Son
|
fw. | 20 | 4 |
Richarlison de Andrade
|
fw. | 13 | 0 |
Arnaut Danjuma Adam Groeneveld
|
fw. | 0 | 0 |