FCU Craiova vs Sepsi: ponturi pariuri 30 august 2022
Partida U Craiova 1948 – Sepsi OSK se joacă astăzi, ora 19:15, pe stadionul Municipal (Târgu Jiu).
U Craiova 1948 a rămas într-un interval foarte scurt de timp fără cei mai importanți doi jucători, unul accidentat, Bauza, celălalt vândut la FCSB, Compagno, iar acum Marius Croitoru este cu spatele la zid. Rezultatele nu-l ajută, oltenii venind după două înfrângeri consecutive, evoluțiile nu au fost totuși rele, doar că întreaga structură a jocului trebuie să se schimbe.
Urmează acum partida cu Sepsi iar variantele lui Croitoru sunt puține. Poate opta pentru utilizarea lui Bălan pe poziție de nouar, poate trimite în teren o formulă fără un atacant clasic, cu Iancu sprijinit de Bahassa, însă în niciuna dintre situații, automatismele nu vor mai fi aceleași ca atunci când îl aveau pe Compagno punct fix.
Si atunci te întrebi ce poate scoate din partida cu Sepsi? Împotriva Petrolului, oltenii au jucat bine, dar au avut mare ghinion, pierzând într-un final la limită, 0-1. La Arad, contra celor de la UTA, au evoluat foarte slab în prima repriză, pe care au terminat-o în dezavantaj de două goluri, dar apoi au produs un o parte secundă solidă, au ținut trupa arădeană în propria jumătate, au marcat o dată, dar nu a fost suficient pentru a pleca și cu un punct.
La rândul ei, Sepsi vine după un meci din care merita să scoată mai mult, dar pe care l-a încheiat fără punct, 0-1 cu Rapid. Când ai 25-10 la șuturi spre poartă, 8-5 la șuturi pe poartă, 7-0 la cornere și 102-50 la atacuri periculoase, dar totuși termini învins, poți fi supărat doar parțial. Bergodi chiar a spus la finalul disputei că nu are ce să reproșeze echipei din punctul de vedere al consistenței în joc, doar că nu a existat inspirație la finalizare.
U Craiova 1948 – Sepsi OSK, cote și pronostic
Câteva lucruri mă fac să fiu sceptic în privința șanselor Craiovei din această seară. În primul rând că se joacă la Târgu Jiu partida, ceea ce reprezintă un mare dezavantaj. Apoi situația lui Croitoru nu mi se pare tocmai sigură. Nu sunt convins nici că Mititelu îl mai vrea și nici că Marius Croitoru mai are entuziasmul de la început. Lotul i-a slăbit, presiunea este mare, implicarea lui Mititelu o depășește pe cea a lui Iftime, iar aceasta este rețeta sigură pentru un dezastru. Sepsi, în schimb, pare un club așezat, l-a pierdut pe Mitrea, dar are soluții în centrul apărării, Bergodi poate să își facă munca în liniste și cred că va învinge în această seară. Merg pe o cotă riscantă, dar mare, 2.66, pe care Public Win o oferă pentru un succes al lui Sepsi la Târgu Jiu.
SuperLiga: Meciurile anterioare din turneu
Meciurile head-to-head: FCU Craiova — Sepsi
Clasamente
Hermannstadt: -9 puncte (Sancționată cu deducerea a 9 puncte, conform hotărârii Comisiei pentru Acordarea Licenţei Cluburilor)
Bloguri
15
See all blogs
Despre meci
Doua dintre formatiile cu cel mai placut stil de joc in acest start de campionat, FCU Craiova si Sepsi OSK se intalnesc pe arena Ion Oblemenco din Banie, intr-o partida din cadrul rundei a 8 a SuperLigii - noua denumire a primei ligi a fotbalului romanesc incepand cu acest an competitional.
FCU Craiova
Desi Marius Croitoru a reusit sa impuna un stil de joc placut ochiului pentru microbisti, echipa sa a fost lovita de cateva ghinioane in acest debut, totul plecand de la accidentarea argentinianului Juan Bauza in partida de la Bucuresti cu FCSB din etapa a 3-a. Dupa pierderea pe o perioada mai lunga a celui mai in forma jucator, tanarul tehnician al oltenilor se vede in postura de a-si pierde si golgeterul, italianul Andrea Compagno fiind vandut la FCSB chiar la startul acestei saptamani, suma de transfer fiind insa una impresionanta: 1,5 milioane de euro. Dar cum banii nu joaca pe teren, patronul Adrian Mititelu se vede obligat sa faca transferuri pentru a intari compartimentul ofensiv slabit de pierderile sus-enuntate.
Sepsi
Formatia oaspete a reprezentat Romania in Conference League, fiind eliminata de campioana Suediei, Djurgardens, dar a reusit performanta de a trece un tur preliminar, cel impotriva slovenilor de la Olimpia Ljubljana. Si in campionat, covasnenii au aratat destul de bine pana in prezent, o sincopa venind insa in runda precedenta, pierzand cu 1-2 partida de pe teren propriu contra celei de-a doua clasate, Rapid. De asemenea, Sepsi a punctat si ea la capitolul achizitii reusind sa il readuca la echipa pe varful slovac Pavol Safranko, castigand o batalie importanta cu FCSB pentru semnatura acestuia, fiind de asteptat sa il vedem aparand in echipa cat mai curand, poate chiar la acest joc.
Informatii despre meci
Craiovenii au castigat doar 2 meciuri din cele 7 jucate pana in prezent in campionat. Sepsi are o singura infrangere in SuperLiga dupa primele 7 runde. Poti paria ca formatia vizitatoare nu va pierde acest meci la o cota de
1.45
In 3 din cele mai recente 5 meciuri jucate de olteni in acest campionat, s-au marcat mai putin de 2,5 goluri pe partida. Asta s-a intamplat si in 4 din ultimele 5 jocuri disputate de Sepsi in Liga 1. Cota ca la acest meci sa se marcheze sub 2,5 goluri este
1.60
Atat Sepsi cat si Craiova au reusit sa marcheze un numar important de goluri in primele 7 meciuri jucate in acest start de campionat, ambele bifand cate 9 reusite. Pariaza ca in aceasta intalnire vor marca ambele echipe la o cota de
1.87