Florinel Coman are iar oferte demne de Mbappé
external linkLink-uri externe interzise a oprit fotbalul pentru o perioadă nedeterminată. Cluburile au pierderi financiare, jucătorii au acceptat să le fie diminuate salariile, au fost obligaţi să intre în şomaj tehnic sau şi-au reziliat contractele. Liga 1 a fost şi ea întreruptă, ultimul meci având loc pe 9 martie. Suporterii, jucătorii, patronii, casele de pariuri, jurnaliştii, televiziunile, etc speră ca pandemia de external linkLink-uri externe interzise să treacă cât mai repede, însă din păcate, de la zi la zi, situaţia devine tot mai gravă, în acest moment fiind 1.815 persoane infectate şi 43 de morţi.
Gigi Becali vrea să dea lovitura cu Florinel Coman
Cel mai iubit club din România, Fotbal Club FCSB, a decis să reducă salariile jucătorilor până în luna septembrie. Patronul external linkLink-uri externe interzise a anunţat încă de la începutul crizei că în cazul în care fotbaliştii nu vor juca, nu vor primi bani, astfel că au fost nevoiţi să accepte condiţiile latifundiarului din Pipera. Acesta ştie că echipa sa va avea probleme financiare, pentru că în ultimii 2 ani a ratat calificarea în grupele Europa League, fiind eliminată de external linkLink-uri externe interzise şi external linkLink-uri externe interzise. Ultimul titlu a fost câştigat în sezonul 2014-2015, când se numea Steaua şi era antrenată de external linkLink-uri externe interzise. Fără nume, siglă, stadion, suporteri şi performanţe, FCSB nu a putut vinde jucători ca în alţi ani, când Gigi Becali lua milioane de euro pe Mirel Rădoi, Vlad Chiricheş, Florin Gardoş, Nicolae Stanciu, Alexandru Chipciu, etc. Banii veneau de la televiziuni şi sponsori, însă Gigi Becali speră ca în plină criză provocată de coronavirus să dea lovitura şi să-l vândă pe Florinel Coman.
Gică Hagi a încasat 3 milioane de euro pentru Coman
Florinel Coman este de departe cel mai valoros jucător de la FCSB. Cota lui "Mbappé de România" a crescut foarte mult după ce echipa naţională de tineret a ajuns în semifinale la Campionatul European Under 21 care a avut loc vara trecută în Italia şi San Marino. În plus, "şeptarul" FCSB-ului este şi golgheterul Ligii 1, înscriind 11 goluri. Conform site-ului transfermarkt.com, Florinel Coman valorează 6 milioane de euro. Patronul Gigi Becali crede că jucătorul său care are contract până pe 30 iunie 2022 valorează mult mai mult şi este dispus să-l vândă pentru 30.000.000 de euro. Jucătorul a fost cumpărat cu 3 milioane de euro de la FC Viitorul. Florinel Coman va împlini 22 de ani pe 10 aprilie.
Coman este unul dintre cele mai mari talente din România
Conform external linkLink-uri externe interzise, extrema stângă a FCSB-ului s-a remarcat la EURO 2019. "Fostul atacant al Viitorului este considerat unul dintre cele mai mari talente ale fotbalului românesc. A debutat la naționala mare în octombrie, în victoria cu 3-0 cu Insulele Feroe. A fost urmărit de scouteri, când a avut o prestație excelentă în meciul cu FC Hermannstadt. Atunci a înscris 2 goluri și a dat și 2 asisturi. În timpul turneului EURO U21 din Italia și San Marino, Florinel Coman a ajutat naționala de tineret a României să ajungă în semifinale, unde a fost eliminată de Germania".
Va ajunge vedeta FCSB-ului în Premier League?
FCSB are în lot mulţi jucători tineri, de valoare, pe care Gigi Becali speră să-i vândă în viitor. Florin Tănase, Dennis Man, Olimpiu Moruţan, Florinel Coman sau Darius Olaru sunt monotorizaţi de multe cluburi, însă cele mai mari şanse de a pleca pe sume mari le au Man şi Coman. "Mbappé de România" este dorit de external linkLink-uri externe interzise, external linkLink-uri externe interzise, external linkLink-uri externe interzise sau external linkLink-uri externe interzise. În acest moment fotbalul este oprit de COVID-19, însă e de aşteptat ca în lunile mai, iunie sau iulie să se revină la normal. Acest sezon nu mai este atât de important, pentru că viaţa este mai presus de orice, însă marile cluburi europene îşi fac strategia pentru ediţia viitoare, iar internaţionalul român pare o investiţie profitabilă, fiind tânăr, tehnic şi de viitor. Casa de pariuri Betano are o ofertă interesantă în legătură cu vedeta FCSB-ului, iar pariorii pot miza până pe data de 1 septembrie, ora 13:00, la ce echipă va ajunge "Mbappé de România". Ei pot paria că va rămâne la external linkLink-uri externe interzise sau că se va transfera la Sheffield United, WHU, AS Roma sau Manchester City. La cerere, se poate paria că Florinel Coman va ajunge şi la alte echipe, cota urmând a fi propusă de Betano.
Sursa foto: external linkLink-uri externe interzise