Rusia - Arabia Saudită: prezentare cote la pariuri şi statistici
Meciul de debut de la Campionatul Mondial 2018 va fi cel din Grupa A, dintre Rusia, ţara organizatoare a turneului final şi Arabia Saudită. Partida va avea loc joi, 14 iunie 2018, pe stadionul "Luzhniki" din Moscova, începând de la ora 18:00. Meciul va fi televizat în România de TVR 1. În această grupă se mai află Uruguay şi Egipt.
"Sbornaya" vrea 6 puncte cu Arabia Saudită şi Egipt
Rusia nu a jucat în preliminariile Campionatului Mondial 2018, pentru că era țara care organiza competiția. Reprezentativa Rusiei a dezamăgit la ultimul turneu final, Euro 2018, unde nu a reușit să treacă de faza grupelor, unde a jucat cu Anglia (1-1), Slovacia (1-2) și Țara Galilor (0-3). "Sbornaya" nu a reușit să treacă de faza grupelor nici la Cupa Confederațiilor 2017, competiție pe care a gazduit-o, în care a jucat cu Noua Zeelandă (2-0) Portugalia (1-0) și Mexic (1-2). De atunci, rușii au jucat doar meciuri amicale, majoritatea de lux, însă cu excepția remizelor cu Spania (3-3) şi Turcia (1-1), a pierdut cu Argentina (0-1), Brazilia (0-3), Franța (1-3) sau Austria (0-1). La Cupa Mondială din acest an, echipa antrenată de Stanislav Cherchesov va juca cu Arabia Saudită pe 14 iunie 2018, cu Egipt pe 19 iunie 2018 și cu Uruguay pe 25 iunie 2018.
CM 2018: Programul Grupei A |
DATA | ORA | MECI | ORAŞ | STADION |
14 iunie 2018 | 18:00 | Rusia - Arabia Saudită | Moscova | Luzhniki |
15 iunie 2018 | 17:00 | Egipt - Uruguay | Yekaterinburg | Central Stadium |
19 iunie 2018 | 21:00 | Rusia - Egipt | Sankt Petersburg | Krestovsky Stadium |
20 iunie 2018 | 18:00 | Uruguay - Arabia Saudită | Rostov-on-Don | Rostov Arena |
25 iunie 2018 | 18:00 | Uruguay - Rusia | Samara | Cosmos Arena |
25 iunie 2018 | 17:00 | Arabia Saudită - Egipt | Volgograd | Volgograd Arena |
Arabia Saudită are 3 înfrângeri consecutive în amicale
Arabia Saudită a terminat pe locul 2 în Grupa B a preliminariilor CM 2018, după Japonia, dar înaintea lui Australia, Emiratele Arabe Unite, Irak şi Thailanda. În 2018 "şoimii verzi" au jucat deja 8 partide amicale cu Moldova (3-0), Ucraina (1-1), Belgia (0-4), Algeria (2-0), Grecia (2-0), Italia (1-2), Peru (0-3) şi Germania (1-2). Aşadar bilanţul a fost 3 victorii, un egal şi 4 înfrângeri. La Campionatul Mondial echipa antrenată de argentinianul Juan Antonio Pizzi va juca în Grupa A, cu Rusia pe 14 iunie 2018, Uruguay pe 20 iunie 2018 şi Egipt pe 25 iunie 2018. Saudiţii sunt cotaţi cu cele mai mici şanse de a trece de faza grupelor, însă la turneele finale mereu au fost surprize şi vor trebui să creadă în şansa lor.
Cotele pentru meciul Rusia - Arabia Saudită
Casa de pariuri | Victorie Rusia | Egal | Victorie Arabia S. |
1.44 | 4.33 | 8.00 | |
1.42 | 4.40 | 9.50 | |
1.42 | 4.30 | 9.00 | |
1.42 | 4.20 | 8.00 | |
1.40 | 4.33 | 9.50 | |
1.41 | 4.30 | 9.00 | |
1.45 | 4.40 | 9.50 | |
1.40 | 4.33 | 9.50 | |
1.41 | 4.30 | 9.00 | |
1.43 | 4.30 | 9.00 | |
1.42 | 4.20 | 8.00 |
Lotul Rusiei pentru CM 2018
Portari: Igor Akinfeev (ŢSKA Moscova), Vladimir Gabulov (Club Brugge), Andrey Lunyov (Zenit Sankt Petersburg)
Fundaşi: Mário Fernandes (ŢSKA Moscova), Ilya Kutepov (Spartak Moscova), Sergei Ignashevich (ŢSKA Moscova), Andrei Semyonov (Akhmat Grozny), Fyodor Kudryashov (Rubin Kazan), Vladimir Granat (Zenit Sankt Petersburg), Igor Smolnikov (Zenit Sankt Petersburg)
Mijlocaşi: Denis Cheryshev (Villarreal CF), Daler Kuzyayev (Zenit Sankt Petersburg), Yury Gazinsky (FC Krasnodar), Alan Dzagoev (ŢSKA Moscova), Roman Zobnin (Spartak Moscova), Anton Miranchuk (Lokomotiv Moscova), Aleksandr Golovin (ŢSKA Moscova), Yuri Zhirkov (Zenit Sankt Petersburg), Aleksandr Samedov (Spartak Moscova), Aleksandr Yerokhin (Zenit Sankt Petersburg)
Atacanţi: Fyodor Smolov (FC Krasnodar), Aleksei Miranchuk (Lokomotiv Moscova), Artem Dzyuba (Arsenal Tula)
Lotul Arabiei Saudite pentru CM 2018
Portari: Abdullah Al-Mayouf (Al-Hilal), Yasser Al Mosailem (Al-Ahli), Mohammed Al-Owais (Al-Ahli)
Fundaşi: Mansoor Al-Harbi (Al-Ahli), Osama Hawsawi (Al-Hilal), Ali Al Bulaihi (Al-Hilal), Omar Hawsawi (Al-Nassr), Mohammed Al-Breik (Al-Hilal), Yasser Al-Shahrani (Al-Hilal), Motaz Hawsawi (Al-Ahli)
Mijlocaşi: Salman Al-Faraj (Al-Hilal), Yahya Al-Shehri (CD Leganés), Hattan Bahebri (Al-Shabab), Abdulmalek Al-Khaibri (Al-Hilal), Mohamed Kanno (Al-Hilal), Abdullah Otayf (Al-Hilal), Housain Al-Mogahwi (Al-Ahli), Taisir Al-Jassim (Al-Ahli), Salem Al-Dawsari (Villarreal CF), Fahad Al-Muwallad (Levante UD)
Atacanţi: Mohammad Al-Sahlawi (Al-Nassr), Muhannad Assiri (Al-Ahli)
Cotele marcatorilor oferite de Betano, Unibet şi Sportingbet |
Fyodor Smolov | 1.97 | înscrie oricând | |
Artem Dzyuba | 2.35 | înscrie oricând | |
Aleksei Miranchuk | 2.55 | înscrie oricând | |
Alan Dzagoev | 2.95 | înscrie oricând |
Mohammad Al-Sahlawi | 5.00 | înscrie oricând | |
Muhannad Assiri | 8.00 | înscrie oricând | |
Fahad Al-Muwallad | 8.00 | înscrie oricând | |
Yahya Al-Shehri | 9.00 | înscrie oricând |
Fyodor Smolov | 1.93 | înscrie oricând | |
Artem Dzyuba | 2.50 | înscrie oricând | |
Aleksei Miranchuk | 2.85 | înscrie oricând | |
Alan Dzagoev | 3.10 | înscrie oricând |
Mohammad Al-Sahlawi | 5.00 | înscrie oricând | |
Muhannad Assiri | 6.75 | înscrie oricând | |
Fahad Al-Muwallad | 9.50 | înscrie oricând | |
Yahya Al-Shehri | 13.00 | înscrie oricând |
Fyodor Smolov | 1.80 | înscrie oricând | |
Artem Dzyuba | 2.20 | înscrie oricând | |
Aleksei Miranchuk | 2.60 | înscrie oricând | |
Alan Dzagoev | 3.50 | înscrie oricând |
Mohammad Al-Sahlawi | 4.00 | înscrie oricând | |
Muhannad Assiri | 4.50 | înscrie oricând | |
Fahad Al-Muwallad | 5.75 | înscrie oricând | |
Yahya Al-Shehri | 6.00 | înscrie oricând |
⚽️ Rusia nu a trecut de faza grupelor la CM 1994, CM 2002 şi CM 2014
⚽️ Echipa antrenată de Stanislav Cherchesov are 7 meciuri consecutive fără victorie
⚽️ "Sbornaya" are 2 victorii în 9 meciuri jucate la Cupa Mondială
⚽️ Arabia Saudită a jucat la 4 turnee finale, CM 1994, CM 1998, CM 2002 şi CM 2006
⚽️ Echipa antrenată de Juan Antonio Pizzi are 3 înfrângeri consecutive în amicale
⚽️ "The Green Falcons" au 2 victorii în 13 partide jucate la Campionatul Mondial