Viking Stavanger - FCSB: cote la pariuri si statistici

Fotbal Club FCSB va juca joi, 25 august 2022, în Norvegia cu FK Viking Stavanger, pe "SR-Bank Arena" din Stavanger, în manşa a doua din play-off-ul Europa Conference League. Meciul va începe la ora 20:00, va fi în direct la Pro TV, va fi arbitrat de Tamás Bognár din Ungaria şi se va juca pe un gazon sintetic.

FK Viking oferă jucătorilor 1.000.000 € dacă trec de FCSB

FK Viking şi-a amânat meciul cu Kristiansund BK din etapa a 19-a din Eliteserien, pentru a putea pregăti mai bine returul cu FCSB. Dacă vor trece de români, jucătorii vor împărţi o primă colosală de un milion de euro. După 18 etape disputate Viking este pe locul 6 în clasament, cu 29 puncte, la 16 puncte de liderul FK Molde.

Gruparea din Stavanger s-a calificat o singură dată în grupele unei competiţii europene, în sezonul 2005-2006 din Europa League, când le-a eliminat în preliminarii pe FC Portadown, FC Rhyl şi FK Austria Viena. Norvegienii au jucat în Grupa A alături de AS Monaco, Hamburger SV, Slavia Praga şi ŢSKA Sofia, clasându-se pe locul 4 cu 4 puncte.

Echipa antrenată de Bjarte Lunde Aarsheim şi Morten Jensen a eliminat-o în turul al-II-lea preliminar cu 0-0 şi 2-1 pe Sparta Praga iar în turul al-III-lea preliminar a trecut cu 5-1 şi 0-1 de Sligo Rovers. 1.26 este cota la casa de pariuri Betano că formaţia norvegiană o va elimina pe FCSB. Înaintea turului cota era de 2.25.

"De mørkeblå" nu pot conta pe stoperul australian Gianni Stensness, care este accidentat. În rest nu sunt alţi jucători cu probleme medicale sau suspendaţi. În partida tur de la Bucureşti nu s-a accidentat grav niciun jucător iar Kristoffer Løkberg şi Hólmbert Friðjónsson, care au primit cartonaşe galbene, nu erau în pericol de suspendare.

Echipa probabilă FK Viking (4-3-3): Gunnarsson - Bjørshol, Brekalo, Vevatne, Pattynama - Friðjónsson, Solbakken, Løkberg - Kabran, Karlsbakk, Tripić. Antrenori: Bjarte Lunde Aarsheim şi Morten Jensen.

FCSB îl are suspendat pe Darius Olaru

Fotbal Club FCSB şi-a amânat meciul din deplasare cu FC Botoşani din Liga 1, pentru a nu risca să se mai accidenteze unii jucători şi pentru ca aceştia să aibă timp mai mult de odihnă. "Fecesebiştii" au evitat astfel un meci greu în nordul Moldovei şi s-au pregătit cât mai bine pentru returul din Norvegia cu Viking Stavanger.

Echipa patronată de Gigi Becali are ca obiectiv calificarea în grupele Europa Conference League. "Roş-albaştrii" au trecut până acum în turul al-II-lea preliminar cu 0-1 şi 4-2 de FC Saburtalo şi cu 1-0 şi 1-0 de FC DAC 1904 Dunajská Streda. A mai rămas returul cu Viking Stavanger pentru ca obiectivul să fie îndeplinit, însă va fi foarte greu după eşecul din tur.

Antrenorul Nicolae Dică îi are accidentaţi pe Iulian Cristea, Ionuț Panțâru, Ovidiu Popescu, Adrian Șut şi Andrei Dumiter. Marea problemă este că Darius Olaru a încasat al treilea cartonaş galben în partida tur cu FK Viking şi va fi suspendat pentru returul de la Stavanger. Vedeta FCSB-ului va fi înlocuit cu moldoveanul Vadim Rață.

Darius Olaru a fost şi amendat cu 5.000 euro şi nu va face deplasarea în Norvegia. Vor rămâne acasă şi Valentin Crețu, care acuză probleme la inghinali şi Rachid Bouhenna, care nu mai este dorit la echipă de latifundiarul din Pipera. 3.90 este cota pe Betano că FCSB se va califica în grupele unei competiţii europene după o pauză de 4 ani.

Echipa probabilă FCSB (4-2-3-1): Târnovanu - Pantea (Boboc), Dawa, Tamm, Radunović - Edjouma, Rață - Cordea, Oct. Popescu, Fl. Coman - Miculescu. Antrenor: Nicolae Dică.

Viking Stavanger - FCSB - informaţii şi statistici

  • Echipa antrenată de Bjarte Lunde Aarsheim este după 18 etape jucate pe locul 6 în Eliteserien, cu 29p
  • "De mørkeblå" au câştigat 3 meciuri din 5 disputate în acest sezon în Europa Conference League
  • Scandinavii nu au mai jucat niciodată în cupele europene cu o echipă din România
  • Norvegienii au fost eliminaţi ultima dată în Europa League de FC Aberdeen în sezonul 2020-2021
  • Gruparea din Stavanger va juca pe 28 august acasă cu Vålerenga în etapa a 19-a din Eliteserien
  • Echipa antrenată de Nicolae Dică este după 5 etape jucate pe locul 13 în Liga 1, cu 6p
  • "Roş-albaştrii" nu s-au mai calificat în grupele unei competiţii europene de 4 ani
  • "Fecesebiştii" au jucat în acest sezon 10 partide oficiale în Liga 1 şi Conference League
  • Românii au cota 2.87 pe Betano că vor câştiga joi seară meciul retur cu FK Viking Stavanger
  • Bucureştenii vor juca pe 28 august acasă cu FC Hermannstadt în etapa a 7-a a Ligii 1

Viking Stavanger - FCSB - ponturi pariuri

Statistica meciului din tur dintre FCSB şi Viking a fost 56%-44% posesie, 25-6 ocazii de gol, 10-3 şuturi pe poartă, 10-2 şuturi pe lângă poartă, 5-1 şuturi blocate şi 9-1 cornere. Totuşi, scandinavii au câştigat cu scorul de 2-1 (Kevin Kabran 5, Sondre Bjørshol 35 - Florinel Coman 3). Ce va fi în retur nu e greu de ghicit, fiind de aşteptat ca românii să atace încă din primul minut iar norvegienii să se apere şi, cu sprijinul a 15.000 de fani să încerce să marcheze pe contra-atac. FCSB are nevoie doar de un gol pentru a duce meciul în prelungiri, astfel că nu e totul pierdut. În plus vor avea şi ei câteva sute de suporteri, formaţi din românii care sunt la muncă în Norvegia. În opinia mea FC Saburtalo a fost mai bună decât Viking Stavanger, însă aceasta a avut şi multă şansă pe Arena Naţională. "De mørkeblå" sunt favoriţi la casele de pariuri autorizate, pentru că au câştigat în tur, însă după cum au jucat, nu merită calificarea în grupele Europa Conference League. Am încredere că românii pot întoarce rezultatul şi să îi elimine pe norvegieni. Vă recomand să pariaţi că "roş-albaştrii" vor înscrie cel puţin 2 goluri la Stavanger.