România - Germania: cote la pariuri şi statistici

Cel mai aşteptat meci al anului va fi cel dintre România şi Germania, în Grupa J a preliminariilor CM 2022. Partida va avea loc duminică, 28 martie 2021, de la ora 21:45, va putea fi urmărită în direct la Pro TV şi va fi arbitrată de Clément Turpin din Franţa.

România este foarte vulnerabilă în defensivă

România a debutat cu o victorie, scor 3-2, în meciul cu Macedonia de Nord disputat pe Arena Națională din Bucureşti. Golurile gazdelor au fost marcate de Florin Tănase (28), Valentin Mihăilă (50) şi Ianis Hagi (86) în timp ce pentru oaspeţi au înscris Arijan Ademi (82) şi Aleksandar Trajkovski (83). Echipa antrenată de Mirel Rădoi a fost foarte aproape de a rata victoria, însă a avut puterea de a trece peste şocul egalării şi să câştige. Selecţionerul Mirel Rădoi va trebui să schimbe ceva, pentru că apărarea a fost varză cu nord-macedonienii, însă până la urmă atacul a făcut diferenţa. Următorul meci al "tricolorilor" va fi pe 31 martie 2021 în Armenia.

Echipa probabilă România (4-2-3-1): Fl. Niță - Ov. Popescu, Chiricheş, Burcă, Camora - R. Marin, Stanciu - D. Man, Fl. Tănase, V. Mihăilă - Keșerü. Selecţioner: Mirel Rădoi.

Deutschland über Alles

Germania nu a stat la discuţii cu Islanda în meciul disputat pe "Schauinsland Reisen Arena" din Duisburg, înscriind 2 goluri după 7 minute. "Strákarnir okkar" s-au mulţumit să nu piardă la un scor umilitor şi au reuşit, nemţii câştigând doar cu 3-0. Golurile "Nationalmannschaft" au fost înscrise de Leon Goretzka (3), Kai Havertz (7) şi İlkay Gündoğan (56). Nici nu au început bine preliminariile că echipa antrenată de Joachim Löw este deja pe primul loc, cu 3 puncte, fiind urmată de România 3 puncte, Armenia 3 puncte, Macedonia de Nord 0 puncte, Liechtenstein 0 puncte şi Islanda 0 puncte. Următorul meci al "Nationalelf" va fi pe 31 martie 2021 acasă cu Macedonia de Nord.

Echipa probabilă Germania (4-3-3): Neuer - Klostermann, Ginter, Rüdiger, Can - Gündoğan, Kimmich, Goretzka - Havertz, Gnabry, Sané. Selecţioner: Joachim Löw.

România - Germania - informaţii şi statistici

  • Echipa antrenată de Mirel Rădoi are 3 victorii şi un egal în ultimele 4 meciuri
  • România a învins Germania doar de 2 ori în 12 meciuri jucate
  • "Tricolorii" sunt pe locul 37 în clasamentul FIFA cu 1466 puncte
  • 10 rezultate din cele 13 meciuri Rom-Ger sau Ger-Rom au fost GG (Gol Gol)
  • Ai noştri au un lot cotat doar la 93.95 milioane €
  • Echipa antrenată de Joachim Löw are o înfrângere în ultimele 14 partide
  • "Nationalmannschaft" este pe locul 13 în clasamentul FIFA cu 1610 puncte
  • Nemţii au 3 victorii în ultimele 4 meciuri oficiale sau amicale
  • Germania a marcat 38 de goluri în cele 13 întâlniri cu "tricolorii"
  • Lotul deplasat la Bucureşti de "Nationalelf" este cotat la 929.50 milioane €

România - Germania - ponturi pariuri

Casele de pariuri de top din România o văd clar favorită pe Germania. Diferenţa de valoare este foarte mare, pentru că România nu a mai fost la un Campionat Mondial din 1998, în timp ce Germania nu se mulţumeşte niciodată doar să participe şi are mereu ca obiectiv să câştige trofeul. "Nationalmannschaft" are în lot super jucători, care evoluează la cluburi de top, unde sunt plătiţi regeşte (Kai Havertz are un salar anual de doar 20 milioane de euro la Chelsea). Ai noştri au ratat an de an o mulţime de calificări la CM sau CE, însă acum au o generaţie nouă cu Răzvan Marin, Ianis Hagi, Alexandru Cicâldău, Dennis Man, Florin Tănase, Valentin Mihăilă, Florinel Coman sau de ce nu, Darius Olaru, Andrei Ciobanu, Octavian Popescu sau Olimpiu Moruţan, care sunt acum la EURO 2021 de tineret. Acest meci cu Germania este un bun prilej pentru "tricolori" să arate ce pot iar un rezultat pozitiv le-ar da multă încredere. Pronosticul meu este că România va marca cel puţin 1 gol duminică în poarta Germaniei.