Israel - România: Ponturi si cote la pariuri

Reprezentativa României va juca sâmbătă, 18 noiembrie 2023, în deplasare cu Israel, pe stadionul "Pancho Aréna" din Felcsút, în Grupa I din preliminariile Campionatului European 2024. Meciul va începe la ora 21:45, va fi în direct la Prima TV şi va fi arbitrat de François Letexier din Franţa.

Israel încă mai are şanse de calificare la EURO 2024

Echipa națională a Israelului a jucat duminică și miercuri restanțele din Grupa I a preliminariilor Campionatului European 2024. În primul meci, evreii au pierdut cu 1-0 în deplasare cu Kosovo iar în a doua partidă, au terminat la egalitate acasă (în Ungaria), 1-1 cu Elveția. Echipa antrenată de Alon Hazan este pe locul 3 în clasament înaintea ultimelor două meciuri din această campanie de calificare și încă mai are șanse de a termina pe locul 2 în Grupa I. "Skyblue and whites" au 12 puncte în clasament, fiind la 4 puncte de Elveția și România, însă dacă vor reuși să câștige sâmbătă meciul cu România, se vor apropria la un punct de aceasta. Marţi seară Israel va avea o simplă formalitate în Andorra, însă ca să se califice la turneul final are nevoie de "ajutorul" Elveției, mai exact ca aceasta să nu piardă în fața României la București.

Echipa probabilă a Israelului: Glazer - Lavi, Miguel Vítor, Goldberg, Dasa - Abu Fani, Kinda, Peretz, Gloukh - Zahavi, Turgemann. Selecţioner: Alon Hazan.

România are nevoie de 1 punct în duelul cu Israel

Reprezentativa României nu a reușit decât un 0-0 în meciul disputat în Ungaria cu Belarus, însă în următorul joc a câștigat pe teren propriu cu scorul de 4-0 în fața ultimele clasate Andorra. După 8 partide susţinute în Grupa I, formația pregătită de Edward Iordănescu ocupă poziția a 2-a în clasament, cu 16 puncte, la egalitate de puncte cu Elveția și având 4 puncte avans față de Israel. "Tricolorii" pot să se califice încă de sâmbătă la turneul final din Germania, dacă nu vor pierde confruntarea cu evreii. România nu are nicio înfrângere în această campanie de calificare, nu a primit gol în ultimele 3 meciuri și are cea mai bună apărare din Grupa I, încasând doar 4 goluri în 8 meciuri. Dacă se vor califica la EURO 2024, jucătorii și staff-ului tehnic vor împărţi 4 milioane de euro din fondul de premiere alocat de UEFA.

Echipa probabilă a României: H. Moldovan - Mogoș, Drăgușin, Burcă, Bancu - R. Marin, Stanciu - Moruţan, I. Hagi, Fl. Coman - Alibec. Selecţioner: Edward Iordănescu.

Edward Iordănescu: "Pentru mine nu a fost o surpriză ce a arătat Israelul la Bucureşti, adică forţă de joc şi calitate. De aceea sunt foarte conştient că nu va fi uşor mâine. Însă am ajuns acolo unde ne-am dorit, să jucăm cu o calificare pe masă. Suntem foarte conştienţi de forţa adversarului de mâine. Apreciez calitatea individuală a jucătorilor israelieni, i-am urmărit şi pot spune că sunt foarte valoroşi. Sunt jucători cu experienţă internaţională, iar antrenorul lor este un profesionist desăvârşit. Aşa că ne aşteptăm la o confruntare foarte grea pentru echipa noastră naţională. Noi nu avem cum să fim favoriţi atâta timp cât rezultatul din tur de la Bucureşti a fost egal şi ultimul amical a fost tot egal. Nu vorbim de favoriţi. Dar Israelul are jucători cu foarte multă valoare".

Israel - România - informaţii şi statistici

  • după 8 partide disputate în Grupa I se află pe locul 3 în clasament, cu 12 puncte
  • are cota 3.50 că va termina pe locurile 1-2 în Grupa I din preliminariile CE 2024
  • a marcat cel puţin un gol în ultimele 7 meciuri jucate cu România, acasă şi deplasare
  • este clasată pe poziţia a 71-a în clasamentul FIFA, cu 1336.34 de puncte
  • următorul meci va fi în în deplasare cu Andorra, pe 21 noiembrie 2023
  • după 8 meciuri susţinute în Grupa I ocupă poziţia a 2-a în clasament, cu 16 puncte
  • are cota 1.35 pe Betano că se va clasa pe locul 1 sau 2 în Grupa I din preliminariile CE 2024
  • are 11 victorii, 7 remize şi 5 înfrângeri în 23 confruntări cu Israel
  • este clasată pe locul 48 în clasamentul FIFA, cu 1446.52 de puncte
  • următorul meci va fi acasă cu Elveţia, pe 21 noiembrie 2023

Clasament Grupa I

1.

Elveţia

8

4

4

0

21-9

16

2.

România

8

4

4

0

13-4

16

3.

Israel

8

3

3

2

8-9

12

4.

Kosovo

8

2

4

2

9-8

10

5.

Belarus

8

1

3

4

7-14

6

6.

Andorra

8

0

2

6

3-17

2

Primele două clasate se califică direct la turneul final din Germania. Alte trei locuri sunt stabilite prin intermediul play-off-ului din Liga Națiunilor

Israel - România - ponturi pariuri

La casele de pariuri autorizate cotele sunt foarte echilibrate, fiind un meci de 1X2. Pentru Israel, totul e clar, dacă nu va câştiga, va rata calificarea la EURO 2024. Evreii vin după un 0-1 în Kosovo şi 1-1 cu Elveţia, însă acum cu România va fi un meci cu totul diferit, pentru că este decisiv. În confruntarea de la București ei ne-a dominat clar în repriza a doua, puteau să și câştige, însă au avut ghinion. Cu Elveția au menajat câţiva titulari, însă acum va fi un meci de totul sau nimic. Jucătorii vor evolua şi cu multă determinare, pentru a face o bucurie fanilor de acasă, care sunt afectaţi de război. România va avea de partea ei suporterii care locuiesc în nord-vestul ţării, fiind aşteptaţi în număr mare la Felcsút. "Tricolorii" sunt neînvinşi în Grupa I şi vor face tot posibilul să obţină acum calificarea. În tur, pe 9 septembrie 2023, România a terminat la egalitate cu Israel, scor 1-1 (Denis Alibec 27 - Oscar Gloukh 53). La gazde vor lipsi din cauza problemelor medicale Eyad Abu Abaid, Ayid Habshi, Manor Solomon, Mahmoud Jaber şi Liel Abada iar Sagiv Yehezkel este incert. Va reveni după o suspendare Roy Revivo. La oaspeţi sunt accidentaţi Cristian Manea, Vlad Chiricheş şi Daniel Bîrligea. Va fi un meci cu o miză foarte mare, în care exclud egalul. Voi paria că Israel sau România va câştiga şi că se vor marca cel puţin 2 goluri.