FCSB - Viking Stavanger: cote la pariuri si statistici

Fotbal Club FCSB va juca joi, 18 august 2022, cu FK Viking Stavanger, pe "Arena Naţională" din Bucureşti, în manşa întâi din play-off-ul Europa Conference League. Meciul va începe la ora 21:30, va fi în direct la Pro TV şi va fi arbitrat de Giorgi Kruashvili din Georgia.

FCSB a trecut de FC Saburtalo şi FC DAC Dunajská Streda

Fotbal Club FCSB are ca obiectiv calificarea în grupele Europa Conference League. "Roş-albaştrii" au trecut până acum în turul al-II-lea preliminar cu 0-1 şi 4-2 de FC Saburtalo şi cu 1-0 şi 1-0 de FC DAC 1904 Dunajská Streda. A mai rămas "dubla" cu FK Viking Stavanger pentru ca obiectivul să fie îndeplinit.

"Fecesebiştii" vor juca cu peluzele închise din cauza unui steag aflat în tribune la jocul cu Dunajská Streda, pe care forul UEFA l-a interpretat ca reprezentând un simbol folosit de neonaziști. La meciul precedent cu slovacii au fost 40.457 spectatori, însă acum cu norvegienii au vândut doar 30.000 de bilete.

Antrenorul Nicolae Dică îi are accidentaţi pe Iulian Cristea, Ionuț Panțâru, Ovidiu Popescu, Adrian Șut şi Andrei Dumiter. Faţă de partida precedentă cu FC DAC 1904 Dunajská Streda au fost trecuţi pe lista UEFA cei 4 jucători transferați în ultimele două săptămâni Radu Boboc, Marco Dulca, Vadim Rață şi Eduard Radaslavescu.

Echipa probabilă FCSB (4-2-3-1): Târnovanu - Boboc, Dawa, Tamm, Radunović - Edjouma, Olaru - Cordea, Oct. Popescu, Fl. Coman - Miculescu. Antrenor: Nicolae Dică.

FK Viking le-a eliminat pe Sparta Praga şi Sligo Rovers

FK Viking s-a calificat o singură dată în grupele unei competiţii europene, în sezonul 2005-2006 din Europa League, când le-a eliminat în preliminarii pe FC Portadown, FC Rhyl şi FK Austria Viena. Norvegienii au jucat în Grupa A alături de AS Monaco, Hamburger SV, Slavia Praga şi ŢSKA Sofia, clasându-se pe locul 4 cu 4 puncte.

Echipa antrenată de Bjarte Lunde Aarsheim şi Morten Jensen a eliminat-o în turul al-II-lea preliminar cu 0-0 şi 2-1 pe Sparta Praga iar în turul al-III-lea preliminar a trecut cu 5-1 şi 0-1 de Sligo Rovers. 2.25 este cota la casa de pariuri Betano că formaţia norvegiană o va elimina pe Fotbal Club FCSB.

"De mørkeblå" nu pot conta pe fundaşul central australian Gianni Stensness, care este accidentat. În rest nu sunt alţi jucători cu probleme medicale sau suspendaţi. Scandinavii vor fi încurajaţi la Bucureşti de 200 de suporteri, care vor fi amplasați la una dintre peluzele Arenei Naţionale.

Echipa probabilă FK Viking (4-3-3): Gunnarsson - Bjørshol, Brekalo, Vevatne, Pattynama - Friðjónsson, Solbakken, Tangen - Kabran, Karlsbakk, Tripić. Antrenori: Bjarte Lunde Aarsheim.

FCSB - Viking Stavanger - informaţii şi statistici

  • Echipa antrenată de Nicolae Dică este după 5 etape jucate pe locul 12 în Liga 1, cu 6p
  • "Roş-albaştrii" nu s-au mai calificat în grupele unei competiţii europene de 4 ani
  • "Fecesebiştii" au jucat în acest sezon 9 partide oficiale în Liga 1 şi Conference League
  • Românii au cota 1.80 pe Betano că vor câştiga joi seară meciul tur cu FK Viking Stavanger
  • Bucureştenii vor juca pe 21 august în deplasare cu liderul FC Botoşani în etapa a 6-a a Ligii 1
  • Echipa antrenată de Bjarte Lunde Aarsheim este după 18 etape jucate pe locul 5 în Eliteserien, cu 29p
  • "De mørkeblå" au câştigat 2 meciuri din 4 disputate în acest sezon în Europa Conference League
  • Scandinavii nu au mai jucat niciodată în cupele europene cu o echipă din România
  • Norvegienii au fost eliminaţi ultima dată în Europa League de FC Aberdeen în sezonul 2020-2021
  • Gruparea din Stavanger va juca pe 28 august acasă cu Vålerenga în etapa a 19-a din Eliteserien

FCSB - Viking Stavanger - ponturi pariuri

La casele de pariuri autorizate un succes al FCSB-ului are o cotă de 1.80. Până acum românii au câştigat ambele meciuri jucate acasă cu gruzinii şi slovacii, însă cu norvegienii va fi mai greu, ţinând cont că aceştia au scos un 0-0 în Cehia cu Sparta Praga. Înfrângerea din Irlanda de pe "The Showgrounds" nu este importantă pentru că scandinavii au obţinut calificarea în tur, când s-au impus cu 5-1. Vor fi 30.000 de fani care îi vor încuraja pe "roş-albaştri" şi e de aşteptat ca să câştige meciul tur. Pe teren vor fi Darius Olaru, Andrei Cordea, Octavian Popescu, Florinel Coman şi David Miculescu şi probabil vor juca în repriza a doua şi Bogdan Rusu cu Ianis Stoica. "Fecesebiştii" au un atac foarte bun, însă în apărare cuplul Joyskim Dawa - Joonas Tamm este vulnerabil. Calificarea se va decide joia viitoare la Stavanger, însă rămâne de văzut dacă FCSB va reuşi o victorie care să îi asigure un retur mai liniştit. Vă recomand să pariaţi că FCSB va câştiga confruntarea cu Viking cu orice scor în afară de 1-0.