FCSB - DAC Dunajska Streda: cote la pariuri si statistici
Fotbal Club FCSB va juca joi, 11 august 2022, cu FC DAC 1904 Dunajská Streda, pe "Arena Naţională" din Bucureşti, în manşa a doua din turul al-III-lea preliminar al Europa Conference League. Meciul va începe la ora 20:30, va fi în direct la Pro TV şi va fi arbitrat de Aliyar Aghayev din Azerbaidjan.
FCSB este favorită în returul cu slovacii
Fotbal Club FCSB a început foarte slab în Liga 1, unde după 4 etape disputate nu a obţinut nicio victorie, fiind pe locul 13 în clasament, cu 3 puncte. Rezultatele au fost 1-1 cu Universitatea Cluj, 0-2 cu Rapid Bucureşti, 1-1 cu FC Universitatea Craiova şi, în ultima etapă, 1-1 cu CS Mioveni.
"Roş-albaştrii" au timp să recupereze în campionat, însă obiectivul din acest an este clar, să se califice în grupele Europa Conference League. Ei au început cu un eşec în această competiţie, fiind bătuţi în tur la Tbilisi cu 1-0 de FC Saburtalo (Shota Nonikashvili 41), însă au câştigat în retur la Bucureşti cu 4-2 (Joyskim Dawa 44, Malcom Edjouma 55, Florinel Coman 80, Risto Radunović 87 penalty - Guram Goshteliani 69, Iuri Tabatadze 78).
A urmat partida din turul al treilea preliminar din Slovacia, pe "MOL Aréna" cu FC DAC 1904 Dunajská Streda, în care românii s-au impus cu scorul de 1-0, prin golul marcat de stoperul estonian Joonas Tamm, în minutul 69. La casa de pariuri Betano echipa antrenată de Nicolae Dică are cota 1.11 că se va califica în play-off.
Echipa probabilă FCSB (4-2-3-1): Târnovanu - Haruţ (V. Crețu), Dawa, Tamm, Radunović - Edjouma, Olaru - Cordea, Miculescu, Fl. Coman - B. Rusu. Antrenor: Nicolae Dică.
Nicolae Dică: "Ne așteaptă o partidă mult mai grea decât în tur. Am simțit că e o echipă bună, cu jucători de calitate. Joacă un fotbal ofensiv și e agresivă. Trebuie să facem un joc defensiv foarte bun. Jucătorii trebuie să respecte ceea ce am lucrat tactic, trebuie să avem atitudine și unitate. Doar împreună putem face rezultate bune".
FC DAC 1904 Dunajská Streda este obligată să câştige joi
FC DAC 1904 Dunajská Streda are un parcurs bun în Fortuna Liga, unde este clasată pe locul 2 după 4 etape disputate, cu 8 puncte. Rezultatele au fost 2-1 cu Tatran Liptovský Mikuláš, 1-1 cu MŠK Žilina, 3-0 cu ViOn Zlaté Moravce şi, în ultima etapă, 0-0 cu Železiarne Podbrezová.
"Galben-albaştrii" se vor bate la titlu cu liderul Slovan Bratislava, însă la fel ca FCSB, vrea să se califice în grupele Europa Conference League. Ei s-au calificat în turul al-III-lea preliminar din Europa Conference League, după ce le-a eliminat în primul tur cu 2-1 acasă şi 3-0 în deplasare pe Cliftonville Belfast din Irlanda de Nord şi în turul al doilea cu 2-0 în deplasare şi 2-0 acasă pe Víkingur Gøta din Insulele Feroe.
Echipa antrenată de Adrián Guľa a avut doar victorii până la meciul cu Fotbal Club FCSB, însă e în pericol de a fi eliminată din cupele europene. FC DAC 1904 a fost învinsă în tur pe "MOL Aréna" cu 1-0 (Joonas Tamm 69). 6.40 este cota pe Betano că slovacii se vor califica în turul următor.
Echipa probabilă FC DAC 1904 (4-1-4-1): Veszelinov - Blackman, Brunetti, Risvanis, Cigaņiks - Dimun - Káčer, Balogh, Veselovský, Krstović - Szánthó. Antrenor: Adrián Guľa.
FCSB - FC DAC 1904 Dunajská Streda - informaţii şi statistici
- Echipa antrenată de Nicolae Dică este după 4 etape pe locul 13 în campionatul României, cu 3p
- "Roş-albaştrii" nu s-au mai calificat în grupele unei competiţii europene de 4 ani
- "Fecesebiştii" au jucat în acest sezon 7 partide oficiale, câştigând doar 2
- Românii au cota 1.72 că vor câştiga joi seară şi meciul retur cu slovacii
- Bucureştenii vor juca pe 14 august acasă cu Chindia Târgovişte în etapa a 5-a a Ligii 1
- Echipa antrenată de Adrián Guľa este după 4 etape pe locul 2 în campionatul Slovaciei, cu 8p
- "Galben-albaştrii" au câştigat 4 meciuri din 5 disputate în Europa Conference League
- DAC a jucat în acest sezon 9 partide oficiale, pierzând doar una, cu FCSB
- Slovacii au fost eliminaţi în 2021 în turul al-II-lea preliminar de Partizan Belgrad
- Gruparea din Dunajská Stredas va juca pe 14 august acasă cu Dukla Banská Bystrica
FCSB - FC DAC 1904 Dunajská Streda - ponturi pariuri
În tur românii i-au bătut pe slovaci la ei acasă cu 1-0, astfel că la casele de pariuri licenţiate au prima şansă de calificare. Acum FCSB va avea de partea sa şi suporterii, care îi vor încuraja pe jucători încă din primul minut. Nicolae Dică îi avea accidentaţi pe Iulian Cristea şi Ionuț Panțâru, însă l-a pierdut şi pe Ovidiu Popescu, căruia i s-a rupt grefa la Mioveni şi va sta 5-6 luni pe tușă. Cu probleme medicale au mai fost Risto Radunović, Octavian Popescu şi mai ales Florinel Coman, însă au fost recuperaţi. Ultimul s-a tratat în Serbia, la celebra Marijana Kovačević, și s-a recuperat miraculos de repede după o ruptură musculară de 18 centimetri. Andrei Cordea va reveni după o etapă de suspendare. Radu Boboc, Marco Dulca și Eduard Radaslavescu, nu pot juca, pentru că nu sunt pe lista UEFA. Echipa antrenată de Adrián Guľa este obligată să marcheze la Bucureşti, astfel că e de aşteptat să joace mai ofensiv decât în tur. Cel mai bun jucător al slovacilor, atacantul muntenegrean Nikola Krstović, care avea 8 goluri înainte de jocul cu FCSB, a intrat într-o lipsă de formă, fiind fără gol marcat cu românii şi Železiarne Podbrezová. Dominik Kružliak a fost eliminat în meciul tur şi nu va putea juca în această seară fiind suspendat. Cu excepţia partidei de la Dunajská Streda, "fecesebiştii" au primit cel puţin un gol în toate meciurile jucate în acest sezon. Apărarea e vulnerabilă, însă atacul este puternic. Vă recomand să pariaţi că ambele echipe vor marca şi că în meci se vor înscrie cel puţin 3 goluri.