CFR Cluj - Universitatea Craiova: cote la pariuri si statistici

Cel mai interesant meci din etapa a 9-a din play-off-ul Ligii 1, va avea loc duminică, 15 mai 2022, de la ora 21:30, pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu" din Cluj Napoca.

Vor fi faţă în faţă CFR Cluj şi Universitatea Craiova, echipe care s-au clasat pe podium în ultimele două sezoane dar şi în acesta, care se apropie de final. Partida va transmisă în direct la Orange Sport, Digi Sport şi Prima Sports şi va fi arbitrată de Radu Petrescu din Bucureşti

CFR Cluj este la 90 de minute de al 5-lea titlu consecutiv

CFR Cluj s-a distrat în ultima etapă cu cu FC Argeş, pe care a surclasat-o la Piteşti cu scorul de 6-0 (Adrian Păun-Alexandru 2, Ciprian Deac 20 penalty, Cristian Manea 37, Gabriel Debeljuh 45+1, 60 şi Claudiu Petrila 86). Echipa antrenată de Dan Petrescu a rămas pe prima poziţie în clasament şi după egalul FCSB-ului cu FC Voluntari, este foarte aproape de a câştiga campionatul iar meciul din ultima etapă de la Buzău cu FCSB să nu mai aibă nicio importanţă.

Echipa probabilă CFR Cluj (3-4-3): Letica - Graovac, Yuri, Burcă - Cr. Manea, Boateng, Bordeianu, Camora - Deac, Debeljuh, Petrila. Antrenor: Dan Petrescu.

Dan Petrescu: "Nu mi se pare normal ca FCSB să joace de două ori acasă cu FC Voluntari în play-off şi nimeni să nu zică nimic. E incredibil. Eu astăzi ştiam că se joacă Voluntari - FCSB, dar meciul se joacă acasă la FCSB. Deci e FCSB – Voluntari de două ori! De râsul curcii! Mi se pare incredibil. Acum iar o să se comenteze că am zis ce am zis. Băi, băieţi! Am zis adevărul. Spuneţi-mi şi mie cum e posibil ca FCSB să joace de două ori acasă cu FC Voluntari. Atât vreau să ştiu. Să îmi explice cineva din România, Federaţia, Liga".

Gigi Becali: "Vreau să bată Craiova mâine, să luăm și campionatul, dar să piardă și Voluntariul Cupa. Nici nu se vor atinge de ea. La ce mizerie au făcut nici nu se vor atinge de ea! N-au cum, nu poate Dumnezeu să-i lase să ia Cupa!  Sunt atât de amărât că mi s-a întâmplat asta... mai bine dă-l încolo de campionat și gata. Să te trădeze chiar finul tău...".

Universitatea Craiova va juca relaxată la Cluj

Universitatea Craiova a avut o serie excelentă în Liga 1, 12 victorii în 14 etape, a fost aproape să intre în lupta pentru titlu, însă totul s-a terminat după ce a pierdut în ultima etapă, 0-1 acasă cu FCSB (Ivan Mamut 86). "Alb-albaştrii" au ratat şi calificarea în finala Cupei României, fiind eliminaţi cu 2-1 şi 1-0 de Sepsi Sfântu Gheorghe. Pentru olteni partida din Gruia nu mai arRe nicio miză, urmând a se clasa şi în acest sezon pe poziţia a 3-a în play-off.

Echipa probabilă Universitatea Craiova (4-2-3-1): Pigliacelli - Vlădoiu, Găman, M. Constantin, Vătăjelu - Screciu, Al. Crețu - Gustavo, Baiaram, A. Ivan - Koljić. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.

Laurenţiu Reghecampf: "Venim după două meciuri foarte dificile, pe care le-am pierdut, atmosfera nu este una foarte bună, dar la Cluj jucătorii vor avea ambiţie foarte mare, trebuie să arătăm bine, ne apărăm şansele şi încercăm să câştigăm punct sau puncte. Situaţia lotului este ca după un meci pierdut. Am avut foarte puţin timp la dispoziţie să pregătim următorul joc, avem foarte mulţi jucători loviţi, toţi resimt efortul celor două meciuri foarte grele pentru noi, am avut parte de foarte mult stres mental, sper să-i refacem pe jucători până la jocul cu CFR, mai avem un antrenament, sper să am cât mai mulţi jucători la dispoziţie".

CFR Cluj - Universitatea Craiova - informaţii şi statistici

  • Echipa antrenată de Dan Petrescu are 1 punct avans faţă de ocupanta locului 2, FCSB
  • "Alb-vişinii" au 3 victorii consecutive în play-off fără a primi niciun gol
  • "Feroviarii" pot câştiga matematic  al 5-lea titlu consecutiv dacă o bat pe U Craiova
  • Ardelenii au doar o înfrângere în ultimele 20 meciuri jucate acasă în Liga 1
  • Următorul meci va fi pe 22 mai 2022, în deplasare cu Fotbal Club FCSB
  • Echipa antrenată de Laurenţiu Reghecampf va termina sezonul pe locul 3 în play-off
  • "Alb-albaştrii" vor juca la baraj ca să se califice în Europa Conference League
  • Oltenii au al doilea cel mai bun atac din play-off înscriind 17 de goluri în 8 de etape
  • U Craiova a marcat cel puţin un gol în ultimele 3 partide jucate la Cluj cu CFR în Liga 1
  • Următorul meci va fi pe 20 mai 2022, acasă cu Farul Constanţa

CFR Cluj - U Craiova - Cele 3 meciuri din acest sezon

20.09.2021: CFR Cluj - Universitatea Craiova 1 - 0 (Etapa 9)
A marcat: 1-0 Andrei Burcă (20)

05.02.2022: Universitatea Craiova - CFR Cluj 1 - 1 (Etapa 24)
Au marcat:
0-1 Claudiu Petrila (14), 1-1 Gustavo Di Mauro Vagenin (90+6)
Cartonaşe roşii: Mário Camora (85, CFR Cluj), Cristian Bălgrădean (90+8, CFR Cluj)

10.04.2022: Universitatea Craiova - CFR Cluj 3 - 2 (Etapa 4, play-off)
Au marcat: 1-0 Alexandru Creţu (18), 1-1 Mihai Bordeianu (43), 1-2 Claudiu Petrila (57), 2-2 Jovan Marković (69), 3-2 Ante Roguljić (90+6)

Clasament Liga 1 play-off

1

CFR Cluj

8

5

1

2

15-5

54

2

Fotbal Club FCSB

9

7

1

1

21-6

53

3

Universitatea Craiova

8

6

0

2

17-6

45

4

FC Voluntari

9

2

2

5

8-14

32

5

Farul Constanța

9

2

2

5

4-12

32

6

FC Argeș Pitești

9

1

0

8

3-25

27

CFR Cluj - Universitatea Craiova - ponturi pariuri

Cele două echipe s-au mai întâlnit de 29 de ori în Liga 1, de 11 ori au câştigat "alb-vişinii", de 9 ori s-au impus "alb-albaştrii", iar alte 9 confruntări s-au terminat la egalitate. Palmaresul cu CFR gazdă este de 14 meciuri, 6 succese ale ardelenilor, 4 remize şi 4 victorii ale oltenilor. Dacă echipa antrenată de Dan Petrescu va câștiga meciul cu Universitatea Craiova, atunci va deveni matematic campionă înainte de ultima rundă a play-off-ului iar meciul de la Buzău cu FCSB nu va mai avea nicio miză. Gazdele îi au incerţi pe fundaşul dreapta bosniac Mateo Sušić şi mijlocaşul central islandez Rúnar Már Sigurjónsson iar oaspeţii i-au lăsat acasă pe mijlocaşul ofensiv francez Lyes Houri, care este accidentat şi pe fundaşul stânga Nicușor Bancu, care este suspendat. Conform caselor de pariuri online liderul Ligii 1 porneşte cu prima şansă. În mod normal "feroviarii" nu pot rata şansa de a câştiga a 5-oară la rând titlul, pentru că vor juca acasă în faţa suporterilor şi vor fi foarte motivaţi. Jucătorii vor să-i bată pe craioveni, să evite un meci decisiv cu FCSB, să sărbătorească cu fanii şi să plece mai repede în vacanţă. În concluzie, vă recomand să pariaţi că CFR va marca cel puţin 2 goluri.