„Nu ne-am dat nicio șansă!” Care e motivul din spatele eșecului cu Turcia
Cristi Pulhac a vorbit pentru Legalbet.ro despre starea de spirit din jurul echipei naționale după ratarea calificării la Cupa Mondială și consideră că reacțiile negative sunt exagerate, în contextul în care România nu era văzută cu șanse înaintea duelului cu Turcia.
Ideea e că eu nu înțeleg de ce toată lumea e atât de supărată pe-pe rezultatul ăsta și de ce pe joc, în primul rând. Pentru că eu ce am citit și ce am văzut în săptămâna dinaintea meciului, păi niciunul dintre noi n-am văzut, ceva bun despre noi. Tot ce am auzit că și tot ce am văzut era diferența de loturi între noi și ei și la ce echipe bune joacă. Cel puțin eu ce am citit și ce am văzut, toți ziceau că ne bat turcii cu 3 sau 4 la 0.
Adică nu înțeleg de ce suntem așa de supărați când noi nu ne-am dat nicio șansă nouă. Și nu te gândi, că îți spun sincer, și jucătorii citesc ziarele înainte. Antrenorii se uită în presă. E foarte greu să mobilizezi și să-l motivezi pe jucător când vezi până și noi n-avem încredere în noi”, a declarat Cristi Pulhac în exclusivitate pentru Legalbet.ro.
Naționala României dispută în această seară, de la ora 21:45, meciul amical cu Slovacia, la doar cinci zile după înfrângerea cu Turcia, scor 0-1, rezultat care a încheiat parcursul „tricolorilor” în cursa pentru Cupa Mondială.
Pentru această acțiune a fost convocat un lot de 27 de jucători. La partida precedentă, patru fotbaliști nu au prins foaia de joc: Adrian Rus, Cătălin Căbuz, Kevin Ciubotaru și Claudiu Petrila. Pentru duelul de la Bratislava, singurul absent din lot este portarul Cătălin Căbuz, restul jucătorilor fiind disponibili.


