Sir Alex Ferguson a fost transportat la spital după ce i s-a făcut rău înaintea meciului cu Liverpool
Sir Alex Ferguson, în vârstă de 84 de ani, a fost transportat la spital duminică după-amiază, după ce i s-a făcut rău la stadionul Old Trafford. Incidentul a avut loc chiar înaintea derby-ului dintre Manchester United și Liverpool, oficialii clubului fiind însă optimiști privind starea sa de sănătate.
Conform presei britanice, fostul tehnician a acuzat o stare de rău și a fost transportat la unitatea medicală ca măsură de precauție, fără a mai asista la partidă. Reprezentanții clubului speră ca scoțianul să fie externat în cel mai scurt timp pentru a-și putea continua recuperarea la domiciliu.
Sir Alex Ferguson a mai depășit probleme medicale majore în 2018, când a suferit o intervenție chirurgicală după o hemoragie cerebrală. Legendarul manager a condus echipa din Manchester timp de 26 de ani, reușind să câștige un număr record de 38 de trofee în întreaga sa carieră pe banca tehnică.
- Alex Ferguson a adunat un număr total de 1.499 de meciuri oficiale pe banca tehnică a „diavolilor roșii” în perioada 1986-2013.
- Palmaresul scoțianului include 13 titluri în prima ligă engleză și două trofee UEFA Champions League, câștigate în finalele din 1999 și 2008.


