Expertul Legalbet, Karbacher, vă recomandă un meci din EURO 2021 Under 21, la o cotă de 2.00 şi 4.35.
Meciul de fotbal Ungaria U21 - România U21 va avea loc sâmbătă, 27 martie 2021, în Grupa A de la EURO 2021 Under 21, pe stadionul "Bozsik Aréna" din Budapesta, de la ora 19:00.
Ungaria U21 a pierdut cu 3-0 în faţa Germaniei U21
Ungaria U21 a debutat cu o înfrângere în Grupa A a Campionatului European de tineret 2021, competiţie pe care o găzduieşte împreună cu Slovenia. Maghiarii au jucat cu Germania U21, finalista din ediţia precedentă, fiind învinşi cu scorul de 3-0. Totuşi, "Nemzeti Tizenegy" a rezistat o oră fără a primi gol de la nemţi, însă până la urmă a încasat 3 goluri de la Lukas Nmecha (61) şi Ridle Baku (66, 73). Partida a avut loc pe "MOL Aréna Sóstó" din Székesfehérvár.
Acum, echipa antrenată de Zoltán Gera va juca pe "Bozsik Aréna" din Budapesta cu România U21. Pentru unguri va fi ultima şansă de a mai spera la calificare. Ei au nevoie de un succes cu "tricolorii", pentru a urca pe locul 2 în clasament şi în ultimul joc cu Olanda U21, să poată juca la egal. În optimile de finală se vor califica primele două clasate în cele 4 grupe. Casele de pariuri online au cota 30.00 că Ungaria U21 va termina pe primul loc în Grupa A.
Echipa probabilă a Ungariei U21 (4-2-3-1): Bese - Bolla, Balogh, Mocsi, Deutsch - Mezei, Kata - Palincsar, Szendrei, Kiss - Szőke
Selecţioner: Zoltán Gera
Accidentaţi: nu există
Suspendaţi: nu există
România U21 a remizat cu Ţările de Jos, scor 1-1
România U21 a venit la CE de tineret 2021 fără Ianis Hagi, Dennis Man, Florinel Coman, Valentin Mihăilă sau Virgil Ghiţă şi părea victimă sigură în meciul din Grupa A cu Reprezentativa Ţărilor de Jos. A treia favorită a turneului a deschis scorul prin Perr Schuurs (16), însă ai noştri au egalat după 4 minute prin Andrei Ciobanu, care a executat impecabil o lovitură liberă de la 25 de metri. Spre final Alex Paşcanu şi Andrei Ciobanu au avut două ocazii mari, însă portarul Kjell Scherpen s-a opus incredibil.
Echipa antrenată de Adrian Mutu e obligată să câştige sâmbătă meciul cu Ungaria U21, pentru a face 4 puncte şi a spera la calificare. Nu va fi uşor, pentru că maghiarii îşi joacă ultima şansă de a trece de faza grupelor, însă "tricolorii" au arătat că au valoare, fiind foarte aproape de a câştiga cu selecţionata de tineret a Ţărilor de Jos. Românii vor juca în ultimul meci din Grupa A cu Germania U21, astfel că dacă vor să se califice din nou în optimi, ar avea nevoie de victorie cu Ungaria U21.
Echipa probabilă România U21 (4-3-3): A.Vlad - Haruţ, Ciobotariu, Paşcanu, Boboc - Olaru, M. Marin, A. Ciobanu - Moruţan, G. Ganea, Măţan
Selecţioner: Adrian Mutu
Accidentaţi: nu există
Suspendaţi: nu există
Ungaria U21 - România U21: Cote la pariuri şi pronostic
Conform casei de pariuri Betano, Ungaria U21 are cota 4.15 pentru un succes iar România U21 are cota 1.85 pentru o victorie. Egalul este cotat cu 3.75. Meciul va fi arbitrat de Lawrence Visser, care va fi ajutat de asistenţii Thibaud Nijssen şi Ruben Wyns, toţi din Belgia.
Cu excepţia stoperului Botond Balogh, care joacă la Parma Calcio, restul fotbaliştilor maghiari evoluează în NB1. Ungaria U21 a rezistat 60 de minute fără a primi gol cu Germania U21, este ţară organizatoare şi chiar dacă nu are fanii să o susţină, este dornică de afirmare. "Nemzeti Tizenegy" e obligată să câştige cu România U21, altfel poate uita de optimi.
"Tricolorii" au fost foarte bine motivaţi de selecţionerul Adrian Mutu jucând fără frică cu mult mai puternica reprezentativă a Ţărilor de Jos. Denis Ciobotariu a greşit la golul marcat de Perr Schuurs, Alexandru Paşcanu a avut şi el multe ezitări, însă rămâne de văzut dacă vor fi înlocuiţi cu Radu Drăgușin sau Andrei Chindriș.
Vă recomand să pariaţi că Ungaria U21 nu va pierde. Cota este foarte bună, 2.00 şi chiar dacă este un pic riscant, merg pe acest pariu, mai ales că mă aştept la un egal. Mă aştept ca cel mai bun jucător al României U21, Olimpiu Moruţan să înscrie 1 gol, acest turneu final fiind şi un bun prilej să arate ce poate, mai ales că este urmărit de scuterii lui Inter Milano. Cota minunată de 4.35 că jucătorul FCSB-ului va marca exact 1 gol mă face să merg pe această variantă, mai ales că este şi într-o formă foarte bună.