Sergiu Rotaru propune un pont pentru meciul din etapa a 26-a din Premier League dintre Sunderland și Liverpool.
„Stadium of Light” a devenit una dintre cele mai dificile deplasări din campionat: Sunderland este singura echipă din Premier League care nu a pierdut încă pe teren propriu în acest sezon. Liverpool vine după eșecuri în deplasare și după o înfrângere dureroasă acasă cu Manchester City, deci nu le va fi deloc simplu.
Sunderland
Acasă, Sunderland este un alt tip de echipă. Are șapte victorii în 12 meciuri și a încurcat deja trei granzi: 1-1 cu Aston Villa, 2-2 cu Arsenal și 0-0 cu Manchester City. Ultima „victimă” a fost Burnley (3-0), meci rezolvat cam din minutul 32 (2-0). Grație acestui parcurs pe propriul teren, „pisicile negre” se țin constant în top 10. În deplasare, însă, realitatea e complet diferită, cu șapte înfrângeri în 13 meciuri.
Liverpool
În deplasare, Liverpool arată surprinzător de slab pentru o candidată la titlu: cinci înfrângeri pe teren străin, mai multe decât oricare dintre celelalte echipe de top. De aici și doar locul 9 în clasamentul meciurilor din deplasare, față de poziția a 5-a în ierarhia generală.
Etapa trecută, pe „Anfield”, „cormoranii” au pierdut cu Manchester City (1-2), după ce nu au reușit să reziste presiunii din final. Singurul lor gol, marcat de Dominik Szoboszlai din lovitură liberă, nu a fost suficient, iar același jucător a văzut roșu când a oprit cu prețul eliminării un al treilea gol al lui City, în poarta goală.
În precedenta deplasare, Liverpool a pierdut cu 2-3 la Bournemouth, echipă mai slabă valoric decât Sunderland.
Sunderland — Liverpool: pronostic
Rezultatele liderilor la Sunderland vorbesc de la sine: nimeni nu s-a impus încă pe „Stadium of Light”. Liverpool are probleme evidente în deplasare, vine după două eșecuri afară și după o înfrângere acasă cu Manchester City.
În aceste condiții, n-aș merge orbește pe „magia numelui”. Prefer să am încredere în „magia locului”: Sunderland are toate șansele să scoată măcar un punct.

