Expertul Intelbet, Julio Salinas, crede ca Franta va castiga intr-o finala in care se vor marca goluri.
Putine de spus despre asta. Franta a ajuns pana in aceasta finala crescandu-si progresiv nivelul jocului. Desi este adevarat ca, in grupe precum si in prima runda eliminatorie nu a lasat o impresie foarte stralucita, insa a avut ceea ce trebuia pentru a castiga aceste meciuri, iar mai apoi in sferturi impotriva revelatiei de la acest turneu final, Islanda, a aratat un joc solid si a castigat cu scorul de 5-2. Insa nu s-a oprit aici. In meciul din semi-finale a eliminat actuala campioana mondiala, Germania, cu scorul de 2-0. Griezmann se afla intr-un varf de forma iar Pogba are un rol din ce in ce mai decisiv intr-o echipa care evolueaza tot mai bine.
De partea cealalta, Portugalia nu a castigat in niciun meci pana in semi-finale, cand a reusit sa invinga Tara Galilor, insa a lasat destul de multe indoieli in privinta apararii si a scaderii din intensitate in multe momente ale meciului. Cristiano Ronaldo se afla intr-o forma buna insa nu joaca in pozitia preferata iar prezenta sa in joc este de multe ori umbrita printr-un marcaj bun al adversarului.
In ciuda respectului pe care l-am putea arata ambelor selectionate, la inceputul unui sfarsit, asa cum este si logic, cred ca acesta ar putea fi un meci deschis, in care ambele echipe au potentialul de a inscrie mai mult de un gol. De aceea consider ca este o buna oportunitate de care putem profita daca vom combina acest pariu si cu o victorie a Frantei, care este in mod clar favorita sa castige titlul chiar la ea acasa.