Sergiu Rotaru își prezintă pronosticul pentru meciul din Europa League.
Pentru Porto, o calificare în detrimentul lui Stuttgart ar fi un rezultat mare. „Dragonii” au nevoie de o seară bună și de un meci mai curat defensiv decât în ultimele săptămâni.
Porto
Porto a început să greșească mai des în apărare. Înainte de 3-0 cu Moreirense, a primit cinci goluri în patru meciuri, interval care a inclus eșecul cu Sporting (0-1) în Cupă și 2-2 cu Benfica în campionat. În Germania, echipa lui Farioli i-a permis lui Stuttgart doar 0,63 xGA, dar victoria (2-1) a fost ținută cu greu până la final.
Stuttgart
În tur, Stuttgart a fost aproape de egalare: golul lui Stiller a fost anulat pentru ofsaid, iar intrările lui Thomaš, Führich și Mittelstädt au adus imediat mai multă viteză în atac. Din decembrie, „șvabii” au pierdut doar două deplasări din ultimele 10. Pe acest interval, singura deplasare fără gol marcat a fost la Roma (0-2).
Porto — Stuttgart: Pronostic
Stuttgart are argumente să marcheze și pe Dragão, chiar dacă asta nu garantează calificarea. Cu Porto vulnerabilă defensiv în ultima vreme, linia pe golurile oaspeților arată bine.


