Sergiu Rotaru își prezintă pronosticul pentru meciul din Cupa Spaniei.
Murcia a ajuns cu emoții în 1/16 de finală, în timp ce Betis, prins între La Liga și Europa League, va folosi din nou rotație, ceea ce deschide meciul în plan ofensiv.
Murcia
Murcia joacă în Primera Federación și ocupă locul șase în clasament. În ultimele 10 meciuri, echipa lui Colunga a pierdut o singură dată și doar în două partide nu a reușit să marcheze. În Cupa Regelui a eliminat-o pe Antequera la penalty-uri (2-1) și a produs surpriza cu Cádiz (3-2), după ce la pauză conducea deja cu 3-0.
Betis
Betis, formație de La Liga, își permite în Cupă să experimenteze cu lotul, dar plătește prin instabilitate defensivă. Sevillienii au demolat-o pe Palma del Río (7-1) și au trecut clar de Torrent (4-1), însă au primit gol chiar și de la cluburi din ligile inferioare. În ultimele opt meciuri oficiale, „verdiblancos” au păstrat poarta intactă doar de două ori. Pe acest interval au existat și meciuri precum 3-5 cu Barcelona. În ediția trecută de Cupă, Betis a terminat la zero doar cu Huesca, iar în restul partidelor a primit mereu gol.
Murcia vs Betis - pronostic
Ne așteaptă un duel deschis, cu ocazii la ambele porți. Murcia are forță ofensivă suficientă să înscrie, iar Betis, cu o apărare fragilă și multă rotație, pare genul de adversar perfect pentru un meci de tip „ambele marchează”.

