Tipster-ul Legalbet oferă predicţia sa din tenis pentru meciul Bouzkova vs. Andreeva, din cadrul Grand Slam-ului de la Australian Open 2025.
Duminică dimineaţă, cehoaica Marie Bouzkova şi rusoaica Mirra Andreeva vor juca în primul tur de simplu feminin din cadrul Grand Slam-ului de la Australian Open (Australia, hard outdoor). Una dintre casele de pariuri online licenţiate în România – Player.ro – ne oferă următoarele cote la victorie pentru cele două jucătoare: 3.70 @ Marie Bouzkova vs. 1.28 @ Mirra Andreeva!
MARIE BOUZKOVA (#42 WTA)
Marie Bouzkova (douăzeci şi şase de ani) s-a născut la Praga (Republica Cehă) şi are reşedinţa la Bradenton, Florida (Statele Unite), este jucătoare de mână dreaptă care execută backhand-ul cu ambele mâini, măsoară în jur de 1,80m şi a mai fost prezentă la Australian Open şi-n anii 2018 (calificări), 2019 (calificări), 2020 (primul tur), 2021 (primul tur), 2022 (turul al doilea), 2023 (primul tur) şi-n fine 2024 – eliminată în runda inaugurală de conaţionala Linda Noskova (1-6 5-7). Nici la dublu nu a impresionat în cadrul acestui turneu major (deşi este o dublistă valoroasă) – nu a trecut niciodată de turul al doilea! A debutat în sezonul regulat cu un sfert de finală pe asfaltul de la Brisbane Open (Australia), iar cel mai recent a fost eliminată prematur, în primul tur de la Adelaide Open (Australia, hard outdoor).
● VICTORII Bouzkova vs. Andreeva: nu au jucat
MIRRA ANDREEVA (#15 WTA)
Mirra Aleksandrovna Andreeva (şaptesprezece ani) s-a născut la Krasnoyarsk (Rusia) şi are reşedinţa la Cannes (Franţa), este la rându-i dreptace şi execută reverul cu ambele mâini, măsoară în jur de 1,75m şi va fi prezentă pentru al doilea an consecutiv pe tabloul principal de la Australian Open – după ce la ediţia precedentă era eliminată în faza optimilor de finală de cehoaica Barbora Krejcikova (6-4 3-6 2-6). Fost număr unu mondial la nivel de junioare, rusoaica a confirmat aşteptările şi la nivel de senioare, cucerind anul trecut primul titlu de nivel WTA Series Tour la simplu (Iaşi Open, zgură), câştigând medalia de argint la dublu feminin la Jocurile Olimpice de la Paris (Franţa, zgură), continuând cu titlul de dublu cucerit în sezonul regulat pe hardul outdoor de la Brisbane Open (Australia) alături de Diana Shnaider!
● VICTORII Andreeva vs. Bouzkova: nu au jucat
Marie Bouzkova – Mirra Andreeva: Cote la pariuri şi predicţii pariuri
În urma unei analize detaliate a ambelor combatante, tipsterii noştri de la Legalbet au ajuns la concluzia că ne putem aştepta la o partidă (în general) controlată şi câştigată în cele din urmă de rusoaică – deoarece are un start de sezon foarte bun, este mai talentată şi mai valoroasă – dar cehoaica are totuşi ceva ce-i lipseşte adversarei sale: plusul de experienţă la senioare la nivel de Grand Slam-uri! Marie Bouzkova n-a evoluat deloc rău în startul acestui sezon – nici pe asfaltul de la Brisbane Open, unde a fost eliminată în “sferturi” de bielorusa Aryna Sabalenka (3-6 4-6) şi nici pe cel de la Adelaide Open, unde a trecut prin două meciuri de calificări înainte de a pierde-n primul tur de pe tabloul principal duelul cu rusoaica Liudmila Samsonova (6-1 4-6 1-6). De cealaltă parte, adolescenta Mirra Andreeva a cucerit la dublu turneul de la Brisbane Open şi-a disputat semifinala de simplu contra liderului mondial Aryna Sabalenka (3-6 2-6 / doi aşi expediaţi, patru duble greşeli comise, şi-a cedat serviciul de trei ori, dar pe parte de retur nu a putut fructifica niciuna din totalul celor opt mingi de break pe care şi le-a procurat).
● Îţi mulţumim că ai citit acest articol! Rămâi alaturi de noi, deoarece avem zilnic şi mai multe ponturi din tenis şi propuneri de bilete interesante, doar de la casele de pariuri online licenţiate în România!