Sergiu Rotaru își prezintă pronosticul pentru meciul din Cupa Angliei dintre Manchester United și Brighton.
Haosul de pe banca tehnică a lui Manchester United continuă. După demiterea lui Amorim, „diavolii roșii” negociază cu antrenori care să preia echipa până la finalul sezonului, iar pentru meciul cu Brighton jucătorii vor fi pregătiți din nou de Fletcher — puțin probabil ca asta să rezolve brusc problemele defensive.
Manchester United
Chiar dacă în ultimele nouă etape de Premier League United a pierdut o singură dată, cu spectaculoasa Aston Villa în deplasare (1–2), jocul nu convinge. Cu Burnley (2–2), echipă din zona retrogradării, „diavolii roșii” au primit de două ori gol deși adversarul a acumulat doar 0,24 xGA, iar în final nu au găsit replică la reușita lui Anthony.
Partea pozitivă a fost „dubla” lui Šeško, semn că slovenul intră treptat în formă. Totuși, United ajunge să se bazeze mai degrabă pe forța ofensivă decât pe soliditatea apărării.
Brighton
De la începutul lui decembrie, Brighton a jucat deja cu toate formațiile din top 4 al Premier League. Dacă în duelurile cu Aston Villa (3–4), Liverpool (0–2) și Arsenal (1–2) a pierdut, cu Manchester City, pe Etihad, echipa lui Hürzeler a reușit să scoată un egal (1–1).
Absența lui Baleba din fața apărării complică mult lucrurile la faza defensivă, iar pe teren străin „pescărușii” au primit de cel puțin două ori în trei dintre ultimele patru partide. Brighton rămâne însă periculoasă în atac și rareori iese de pe teren fără gol marcat.
Manchester United vs Brighton — pronostic
Meciul cu Burnley a fost al 13-lea pentru Manchester United, în actualul sezon de Premier League, în care s-a depășit linia de 2,5 goluri — mai spectaculoase sunt doar Bournemouth și West Ham (câte 14 meciuri). În turul campionatului, United și Brighton au oferit un spectacol ofensiv, iar contextul de acum sugerează din nou un duel plin de ocazii, cu defensive departe de a fi perfecte.




