Sergiu Rotaru își prezintă pronosticul pentru meciul din Cupa Angliei dintre Manchester City și Salford.
În turul patru din Cupa Angliei, Manchester City primește vizita lui Salford, club deținut de faimoasa generație „Class of ’92”, în frunte cu David Beckham și Gary Neville, oameni crescuți chiar la rivala locală. Ambiția oaspeților de a „înțepa” City este clară, dar diferența de valoare și de formă este uriașă. Gazdele vin după o serie de cinci victorii consecutive în toate competițiile, marcând de fiecare dată cel puțin două goluri.
Manchester City
Manchester City tocmai a trecut lejer de Fulham în Premier League, 3–0, semn că a depășit perioada mai complicată cauzată de accidentări și a intrat iar pe un trend clar ascendent. Seria actuală este de cinci victorii la rând în toate competițiile, cu atacul funcționând la turație maximă: sub două goluri nu a marcat în niciunul dintre aceste meciuri.
În plus, Guardiola are posibilitatea să rotească lotul, dar chiar și „a doua garnitură” a lui City (Trafford, Mukasa, Rico Lewis și ceilalți tineri) este net superioară oricărui jucător din lotul lui Salford.
Salford
Salford a ajuns în 1/16 de finală profitând de un adversar la îndemână în turul precedent, Swindon, echipă aflată și ea în lupta pentru promovare în League One. Calificarea a venit greu, cu 3–2, deși oaspeții erau mai sus în clasament. Nu trebuie uitat că în ediția precedentă de Cupă, tot în turul trei, Salford a fost spulberată chiar de Manchester City pe Etihad, 8–0.
Manchester City — Salford: pronostic
Chiar dacă Guardiola va roti serios lotul, diferența de valoare rămâne enormă. Rezerva lui City ar fi liniștită o echipă solidă de Premier League, în timp ce Salford se luptă pentru promovare în ligile inferioare. După acel 10–1 cu Exeter din turul anterior al Cupei, ar fi o surpriză uriașă ca „cetățenii” să nu câștige clar.
Mă aștept la un meci controlat cap-coadă de Manchester City, cu multe ocazii și cu un scor „de handbal”, în care diferența de pe tabelă să fie foarte mare.






