Expertul Legalbet vă recomandă o partidă de hochei pe gheață din Finala Campionatului Mondial, la o cotă de 1.75.
Două echipe aflate deja pe podiumul Grupei A din Finala Campionatului Mondial la hochei pe gheață caută a doua victorie la rând. Letonia sau Canada?
Letonia
- Favorită pe hârtie, Letonia a început cu dreptul campania și drept urmare a obținut o victorie la pas în meciul împotriva Franței. A fost 4-1, deși după prima repriză a fost condusă.
- În disputa cu Franța a intrat ceva mai greu în joc, adversarul a marcat primul și a condus cu 1-0 după prima repriză. Și-a revenit după pauză, Dzierkals a egalat și era 1-1 după primele două reprize. Zile a adus-o în avantaj și pe final Locmelis a profitat de poarta lăsată goală și a înscris o dublă.
- Prin succesul obținut după prima etapă din Grupa A, Letonia se află pe locul 3, cu maximum de puncte și acum atacă prima poziție.
Echipă probabilă: Gudlevskis – Rubins, Jaks – Daugavins, Locmelis, Ravinskis
Antrenor: Vitolins H:
Canada
- După o campanie amicală în care a reușit să câștige tot, Canada a început să joace foarte bine și în meciurile oficiale, demonstrând chiar sâmbătă asta
- Pusă față în față cu Slovenia, naționala nord-americană nu a avut milă de adversarul său pe care l-a învins cu 4-0 și a urcat pe 2 în Grupa A.
- Încă din prima repriză meciul a mers într-o singură direcție. Horvat a deschis scorul și a stabilit scorul primei reprize, iar după a doua repriză deja a fost stabilit scorul final. MacKinnon, Horvat și Dobson au înscris.
Echipă probabilă: Garand – Spurgeon, Sanheim -Konecny, MacKinnon, Horvat
Antrenor: Evason D.
Letonia - Canada: cote și pronosticuri
Va fi greu pentru Letonia să țină pasul cu Canada, mai ales că nord-americanii au venit și cu jucători din NHL. Nu-i prima oară când se duelează, dar în precedentele două jocuri Canada a înscris 10 goluri în poarta balticilor.
Prin intermediul Legalbet.ro descoperi avancronici pariuri sportive din toate ramurile, cât și bilete fotbal, cota 2 zilnică pe care le poți plasa la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Pariază responsabil!