Tipsterul Nica ne recomandă să pariem că gazdele vor marca cel puțin două goluri la un meci din Serie C, cu o cotă de 2,22.
Gazdele de la Juve Stabia formează una dintre echipele cu lot foarte bun din această divizie, în ciuda locului ocupat acum în clasament (al 12-lea). Juve Stabia este însă o formație care în sezonul trecut a încheiat campionatul pe locul al 4-lea, ratând in-extremis promovarea în Serie B în urma unui mini polay-off.
De atunci, formația din Stabia pare că nu-și mai revine, având o cădere atât din punct de vedere psihic cât și pe plan sportiv. În acest sezon, dat fiind faptul că Grupa C din a treia divizie are un număr impar de echipe, Juve Stabia nu a jucat pe teren propriu decât 3 meciuri.
În fața propriilor fani, Juve Stabia a fost învinsă cu 3-1 de Trapani (locul 6), de lidera Lecce cu 3-2 și s-a impus cu 2-0 în fața celor de la Fondi (locul 15). Observăm că, deși a bifat o singură victorie, în cele trei partide jucate acasă s-au marcat nu mai puțin de 11 goluri, în medie 3,6/meci.
Rende este o formație nou-promovată în acest sezon, dar care se descrucă neașteptat de bine în liga a treia. Oaspeții de sâmbătă ocupă locul al 8-lea, având 14 puncte, cu două în plus față de Juve Stabia.
Rende practică un joc economicos, bazat pe așteptare și distrugerea acțiunilor adversarilor prin fragmentarea în dese rânduri a jocului. De aceea, înscrie foarte puțin și primește puține goluri (are golaveraj 8-7, în timp ce Juve Stabia are golaveraj 12-12).
Se vor cofrunta așadar două stiluri de joc diferite, cel prudent al oaspeților de la Rende și cel bazat pe o ofensivă uneori totală și hazardată al celor de la Juve Stabia. Gazdele au ca avantaj un plus de experiență și jucători care au dus lupte grele în ultimii 2-3 ani în tentativa de a promova.
Ierarhia din acest moment, cu Rende pe locul 8 și Juve Stabia pe 14 poate fi înșelătoare din cauza programului diferite. Spre exemplu Rende a jucat 5 meciuri pe teren propriu, iar Juve Stabia doar 3, sau Rende a avut adversari mai slabi, în timp ce Juve Stabia a jucat mai multe meciuri cu echipele din fruntea clasamentului,
care trag la promovare.
Cert e că Juve Stabia dă semne să-și revină, venind după 4 puncte obținute în deplasare (0-0 la Sicula Leonzio și victorie cu 2-1 la Akragas).
În sezonul trecut, Juve Stabia a fost o adevărată mașinărie de înscris goluri pe teren propriu, unde nu a pierdut decât 3 din cele 19 meciuri jucate, în timp ce Rende nu a câștigat prea multe meciuri în deplasare nici în stagiunea trecută, în liga a 4-a, dar nici în acest sezon (are o singură victorie, în etapa a 2-a, în urmă cu două luni).
Ca un amănunt de luat în seamă este faptul că jucătorii de la Juve Stabia, supranumiți ”viespile”, au dat vina și pe calitatea proastă a gazonului de pe propriul stadion. Pe arena ”Romeo Menti” a fost instalat însă un nou ”covor” verde, care va fi inaugurat chiar la partida cu Rende.
Pe site-ul transfermarkt.com, lotul celor de la Juve Stabia este evaluat la 4,28 milioane de euro, în timp ce formația Rende valorează 2,18 milioane de euro.
Ponturi
Juve Stabia Peste/ Sub - Peste 1,5
Cf
Cote
2.22