Vasile Ciobanu își prezintă pronosticul pentru meciul de la Australian Open dintre Hugo Gaston și Jannik Sinner.
Campionul en-titre de la Australian Open își începe apărarea trofeului contra francezului Hugo Gaston, care în ultimul timp a coborât la nivel de turnee Challenger.
Hugo Gaston
Gaston trece foarte rar de primele tururi la turneele de Grand Slam. În 2025 a ajuns de două ori până în turul secund, iar în alte două cazuri a ieșit încă de la primul meci. Da, știe să varieze jocul, să taie ritmul și să schimbe tempoul, dar aceste arme nu funcționează împotriva jucătorilor din top 10, în fața cărora a pierdut 80% din meciuri. În ultimele șase partide are trei înfrângeri, iar contra lui Sinner a cedat de două ori la diferență de cel puțin șapte game-uri.
Jannik Sinner
Jannik Sinner vine la Melbourne în rol de mare favorit: are două titluri la rând pe aceste terenuri și o serie de 14 victorii consecutive la Australian Open. Pe hard, bilanțul său all-time este excelent, 164-49, iar în ultimele 19 meciuri a pierdut o singură dată, într-un turneu demonstrativ în Coreea de Sud, în fața lui Alcaraz (5-7, 6-7). În acest interval a cucerit patru trofee, inclusiv la Riyadh și la Turneul Campionilor.
Hugo Gaston — Jannik Sinner - Pronostic
Italianul ar trebui să se acomodeze foarte repede cu condițiile și să domine clar partida. Ținând cont de istoricul direct și de forma actuală, mă aștept la o victorie confortabilă.


