Vasile Ciobanu își prezintă pronosticul pentru meciul din NBA dintre Houston Rockets și Boston Celtics.
Boston își continuă turneul în Texas. După victoria clară cu Dallas (110-100), Celtics joacă în back-to-back pe terenul uneia dintre cele mai solide echipe ale Conferinței de Vest, Houston Rockets.
Houston Rockets
În ultimele 12 partide, Houston are un bilanț excelent, 9 victorii și 3 înfrângeri. Pe acest interval, Rockets au reușit să învingă și echipe de top precum Minnesota (110-105), San Antonio (111-106) și Detroit (111-104). Rezultatele bune au venit în special datorită defensivei: în aceste 12 meciuri, Houston a încasat în medie doar 106,75 puncte, o cifră foarte bună pentru ritmul actual din NBA.
Boston Celtics
Boston a fost una dintre principalele știri ale ultimei nopți, nu doar prin succesul cu Dallas, ci și printr-un schimb important: l-a cedat pe Anfernee Simons și l-a adus pe pivotul lui Chicago, Nikola Vucevic. Rămâne de văzut dacă, pe termen lung, Celtics vor fi mai puternici, cert este însă că au pierdut un scorer foarte valoros, ale cărui 14,2 puncte pe meci vor fi greu de înlocuit imediat. Joe Mazzulla trebuie să-și ajusteze sistemul ofensiv și să găsească rapid o nouă ierarhie în atac.
Houston Rockets — Boston Celtics: pronostic
Ambele echipe pun accent pe apărare, iar ritmul lor de joc nu este chiar printre cele mai explozive din ligă. În plus, Boston abia își reconfigurează atacul după schimbul făcut, în timp ce Houston se simte confortabil în meciurile controlate din punct de vedere defensiv.
În aceste condiții, nu ne așteptăm la un festival de puncte, iar linia totalului pare setată destul de sus.

