Tipsterul Legalbet, Milan, va recomanda partida dintre SCM Gloria si Universitatea Cluj, la o cota de 4.00.

Duminica, de la ora 17:00, Gloria primeste vizita celor de la Universitatea Cluj, intr-un meci care conteaza pentru etapa cu numarul 23 din Liga a 2-a.
Gloria - A inceput cu dreptul
Gloria Buzau n-are drept de promovare, dar chiar si asa, sezonul l-a inceput in forta. Dupa cateva etape se afla pe podium, dar incet-incet a inceput sa coboare in clasament. Momentan se afla pe locul noua in clasament, cu 31 de puncte si are una dintre cele mai bune atacuri, cu 33 de goluri marcate in cele 21 de etape. Dupa vacanta de iarna, care a durat mai bine de doua luni, saptamana precedenta a reinceput competitia. Pentru primul meci din 2020 s-a deplasat la Snagov, dar gazdele nu s-au prezentat la joc si din acest motiv au pierdut cu 3-0. Dupa aceasta intamplare nefericita. Ilie Stan a oferit jucatorilor doua zile de odihna. Principalii marcatori, Valentin Munteanu si Valentin Alexandru abia asteapta sa joce si sunt pregatiti sa lupte pentru a deveni golgheteri.
Antrenor: Ilie Stan;
Universitatea Cluj - La doar cinci puncte de zona retrogradarii
Universitatea Cluj se afla intr-o situatie dificila. La inceputul sezonului se dorea promovarea in prima liga, iar acum incearca sa evite o retrogradare rusinoasa. Desi Adrian Falub este un antrenor cu exprienta in liga a doua, va avea probleme destul de mari. In perioada iernii au fost adusi mai multi jucatori noi, iar cinci dintre ei au evoluat in meciul precedent cu Arges, unde partida s-a incheiat la egalitate, 1-1. Dupa acest meci, Cluj a ajuns la cinci egaluri consecutive in campionat. In meciurile jucate pe teren strain nu se descurca prea bine, iar pana acum are doar doua victorii din 11 meciuri jucate. Principalii marcatori al echipei sunt Goga si Pop, cu cate patru reusite, iar in aceste conditii, sansele de a urca in clasament sunt destul de mici.
Antrenor: Adrian Falub;
SCM Gloria - Universitatea Cluj: Rezultatele directe (H2H)
25.08.2019 Universitatea Cluj - SCM Gloria 0-2;
SCM Gloria - Universitatea Cluj: Cote la pariuri si pronostic
Conform casei de pariuri Unibet, SCM Gloria are cota 2.48 pentru victorie, Universitatea Cluj 2.55, iar egalul este cotat la 3.15. Pana acum cele doua formatii s-au intalnit o singura data, la inceputul sezonului. Atunci Gloria Buzau s-a impus pe Cluj Arena cu 2-0. Ambele goluri au fost marcate din penalty, dar a fost un meci pe care l-a dominat din primul minut.