Expertul Legalbet, Maraz, vă recomandă un meci din World Cup 2022 Grupa D, la o cotă de 1.72.
Meciul Franţa - Australia e programat pe 22 noiembrie 2022, în Grupa D de la Campionatul Mondial 2022 din Qatar, pe stadionul "Al Janoub" din Al Wakrah, de la ora 21:00.
Franţa: forma de moment, ultimele rezultate, statistici
Franţa este campioana mondială en-titre, impunându-se la precedenta ediţie a campionatului mondial, ce a avut loc în Rusia. Selecţionata cocoşului galic s-a calificat de pe prima poziţie într-o grupă din care au mai făcut parte Ucraina, Finlanda, Bosnia-Herţegovina şi Kazakhstan.
Sunt deja câteva absenţe de marcă în lotul selecţionatei cocoşului galic, e vorba de Paul Pogba, N’Golo Kante, Presnel Kimpembe şi Karim Benzema, Raphael Varane și Jules Kounde au pentru moment probleme musculare.
În Liga Naţiunilor rezultatele nu au fost la nivelul aşteptărilor, astfel că selecţionerul Didier Deschamps pare hotărât să folosească un nou system tactic, 4-3-1-2, mai ales că la mijlocul terenului sunt deja jucători care vor lipsi, după cum am menţionat deja. Fostul mare jucător al lui Marseille şi Juventus, în funcţie din 2012, vine după un mondial câştigat în urmă cu ceva mai mult de 4 ani şi cu siguranţă va dori să confirme acel rezultat.
Deschamps a apelat la 25 de jucători pentru mondialul din Qatar:
Portari: Alphonse Areola (West Ham), Hugo Lloris (Tottenham), Steve Mandanda (Rennes).
Fundaşi: Lucas Hernardez (Bayern Munich), Theo Hernandez (AC Milan), Axel Disasi (AS Monaco), Ibrahima Konate (Liverpool), Jules Kounde (Barcelona), Benjamin Pavard (Bayern Munich), William Saliba (Arsenal), Dayot Upamencano (Bayern Munich), Raphael Varane (Manchester United).
Mijlocaşi: Eduardo Camavinga (Real Madrid), Youssouf Fofana (Monaco), Matteo Guendouzi (Marseille), Adrien Rabiot (Juventus), Aurelien Tchouameni (Real Madrid), Jordan Veretout (Marseille).
Atacanţi: Kingsley Coman (Bayern Munich), Ousmane Dembele (Barcelona), Olivier Giroud (AC Milan), Antoine Griezmann (Atletico Madrid), Kylian Mbappe (Paris Saint-Germain), Randal Kolo Muani (Eintracht Frankfurt), Marcus Thuram( Borussia Mönchengladbach).
FRANŢA (4-3-1-2): Lloris – Pavard,Varane,Lucas Hernandez, Theo Hernandez - Tchouameni, Fofana, Rabiot – Griezmann - Giroud, Mbappe. Selecţioner: Didier Deschamps.
Australia: forma de moment, ultimele rezultate, statistici
Australia se află la a cincea calificare consecutivă din istorie, aceasta fiind obţinuţă la mare luptă, într-un meci de baraj cu Peru. La finalul celor 90 de minute scorul era egal, 0-0, echipa din ţara cangurului impunându-se la loviturile de departajare cu 5-4!
Graham Arnold a preluat naţionala australiană după precedentul mondial şi e considerat ca fiind un tehnician realist, care a încercat să pună în valoare jucătorii pe aceleaşi posturi de la echipele de unde provin.Doi dintre jucătorii exponenţiali sunt Irvine şi Hrustic, cei doi jucând în Europa, la St.Pauli, în liga a doua germană, respectiv la Hellas Verona, în Serie A.
Selecţionerul australian va avea la dispoziţie un lot format din următorii jucători:
Portari: Mathew Ryan (FC Copenhagen), Andrew Redmayne (Sydney FC), Danny Vukovic (Central Coast Mariners).
Fundaşi: Aziz Behich (Dundee United), Milos Degenek (Columbus Crew), Thomas Deng (Aibirex Niigata), Joel King (Odense Boldklub), Nathaniel Atkinson (Hearts), Fran Karacic (Brescia), Harry Souttar (Stoke City), Kye Rowles (Hearts), Craig Goodwin (Adelaide United).
Mijlocaşi: Aaron Mooy (Celtic), Jackson Irvine (St Pauli), Ajdin Hrustic (Hellas Verona), Bailey Wright (Sunderland), Cameron Devlin (Hearts), Riley McGree (Middlesbrough), Keanu Baccus (St Mirren).
Atacanţi: Awer Mabil (Cadiz), Mathew Leckie (Melbourne City), Martin Boyle (Hibernian), James Maclaren (Melbourne City), Jason Cummings (Central Coast Mariners), Mitchell Duke (Fagiano Okayama), Garang Kuol (Central Coast Mariners).
AUSTRALIA (4-2-3-1): Ryan - Atkinson, Souttar, Rowles, Behich - Mooy, Irvine - Boyle, Hrustic, Leckie - Maclaren. Selecţioner: Graham Arnold.
Franţa – Australia: Cote la pariuri şi pronostic
Conform casei de pariuri Getsbet, Franţa are cota 1.25 pentru un succes iar Australia are cota 13.25 pentru o victorie. Egalul este cotat cu 6.00.
Cele două reprezentative au făcut parte din aceeaşi grupă a mondialului din 2018, iar atunci s-a consemnat un 2-1 pentru francezi în meciul de deschidere. Franţa nu a avut evoluţii tocmai reuşite în ultimele 6 meciuri oficiale, obţinând un singur succes, la care se adaugă 2 remize şi 3 eşecuri.
Australienii au disputat două meciuri amicale cu Noua Zeelandă înaintea acestei competiţii, ambele fiind câştigate, cu 1-0 şi 2-0. În confruntările franco-australiene din toate competiţiile, 4 la număr, s-au consemnat 2 victorii ale campioanei mondiale en-titre, un succes al naţionalei lui Graham Arnold precum şi o remiză.
Meciurile de deschidere nu sunt întotdeauna la nivelul aşteptărilor la o competiţie de asemenea anvergură, însă selecţionata cocoşului galic are o echipă mult mai experimentată în toate compartimentele .
Mai mult, Mbappe, ca să dăm doar un exemplu, vine după evoluţii remarcabile la echipa de club. Acesta a jucat şi în meciul contra Australiei din 2018, în Rusia, când a avut şi ocazii importante, dar nu a reuşit să puncteze.Ţinând cont de forma pe care o are şi de dorinţa de afirmare la acest mondial, vă recomand să mizaţi pe un gol al acestuia în meciul de marţi, 22 noiembrie.
Pe site-ul nostru vei găsi zilnic ponturi de la toate meciurile World Cup 2022, dar și informații proaspete, în centrul de pariere, care să te ajute să faci cea mai bună alegere parioristică.